20 de oficiali saudiţi sunt judecaţi în lipsă pentru asasinarea lui Khashoggi

A.P.
Anticorupţie / 3 iulie 2020

Jamal Khashoggi

Jamal Khashoggi

Un număr de 20 de oficiali saudiţi acuzaţi de moartea jurnalistului Jamal Khashoggi sunt judecaţi în lipsă în Turcia, informează The Guardian.

Au trecut doi ani de când dispariţia jurnalistului la Istanbul a şocat lumea şi a stricat iremediabil imaginea prinţului liberal saudit, Mohammed bin Salman.

Logodnica jurnalistului, Hatice Cengiz şi un reporter al ONU au avut azi, prima şedinţă de judecată, în lipsa acuzaţilor. Ele speră să afle mai multe despre circumstanţele sumbre ale morţii bărbatului şi ce s-a întâmplat cu rămăşiţele lui.

Khashoggi, 59, fusese membru al Elitei Saudite, dar a ieşit din elită odată cu ascensiunea la putere a prinţului. După aceea, el s-a mutat în Washington şi s-a angajat la Washington Post drept cronicar de televiziune.

Pe 2 Octombrie 2018 a vizitat consulatul saudit din Istanbul pentru a colecta documente pentru viitoarea lui căsătorie, da nu a mai ieşit niciodată din clădire.

Potrivit rechizitoriului turc, bazat pe analiza înregistrărilor telefonice şi a declaraţiilor martorilor, anchetatorii au concluzionat că Khashoggi a fost sugrumat. Anchetatorii turci au susţinut, de asemenea, că trupul lui Khashoggi a fost dezmembrat cu un ferăstrău şi apoi dizolvat în acid în sediul consulatului.

Procesul de acuzare emis în martie de procurorii din Istanbul acuză doi bărbaţi din cercul prinţului Mohammed. Aceştia sunt fostul şef adjunct al Seviciului de Informaţii al Arabiei Saudite, Ahmed al-Asiri, şi fostul consilier al Curţii Regale, Saud al-Qahtani. Ei sunt acuzaţi de "omor premeditat cu intenţii monstruoase". Turcia solicită închisoare pe viaţă în toate cele 20 de cazuri.

Uciderea lui Khashoggi a uimit aliaţii occidentali ai Arabiei Saudite şi au cufundat regatul în cea mai grea criză diplomatică de la atacurile din 11 septembrie. De asemenea, a distrus ireversibil imaginea prinţului Mohammed ca reformator liberal, după ce au fost ridicate întrebări cu privire la modul în care o asemenea operaţiune ar fi putut fi realizată fără consimţământul sau cunoştinţa sa.

CIA, împreună cu mai multe guverne occidentale, au ajuns la concluzia că prinţul coroanei a fost implicat în asasinarea lui Khashoggi. Regatul saudit a negat astfel de acuzaţii, în schimb, a şi-au învinovăţit agenţii că au dus o misiune de repatriere prea departe.

Arabia Saudită a respins apelurile turceşti pentru aducerea suspecţilor la proces în Turcia. În decembrie anul trecut, o instanţă saudită a condamnat la moarte cinci persoane neidentificate pentru uciderea lui Khashoggi, dar, în realitate, a exonerat bărbaţi apropiaţi prinţului Mohammed.

Procurorii saudiţi au statuat, de asemenea, că nu a existat nicio premeditare pentru ucidere la începutul misiunii de repatriere, o constatare în contradicţie cu o anchetă a ONU publicată în iunie 2019.

Callamard, raportorul special al ONU care a autorizat ancheta privind moartea lui Khashoggi, dar a fost interzis de la procesul secret din Arabia Saudită, a numit hotărârea din Riyadh o "batjocură a justiţiei".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Uciderea jurnalistului Khashoggi nu a stricat iremediabil doar imaginea printului mostenitor saudit ci a aratat adevarata fata a Arabiei Saudite.Fata ei intunecata ,mincinoasa,cruda si urata.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb