20 morţi şi 49 de persoane spitalizate după prăbuşirea unui pod pe o linie de metrou din Ciudad de Mexico

G.U.
Internaţional / 4 mai 2021

20 morţi şi 49 de persoane spitalizate după prăbuşirea unui pod pe o linie de metrou din Ciudad de Mexico

Actualizare - Douăzeci de persoane, printre care şi copii, şi-au pierdut viaţa şi 49 au fost spitalizate la Ciudad de Mexico după ce un pod pe care circula o garnitură de metrou s-a prăbuşit peste o arteră rutieră aglomerată, luni seara, transmite Reuters, conform Agerpres.

Potrivit autorităţilor, eforturile de salvare a potenţialilor supravieţuitori au fost întrerupte la scurt timp după accident, din cauza riscului ca un segment mai mare al podului şi mai multe vagoane să se prăbuşească.

Imagini video difuzate de postul local Milenio TV arată structura colapsând peste un flux de autovehicule în apropierea staţiei Olivos, în sud-estul capitalei, în jurul orei locale 22.30, ridicând nori de praf şi moloz.

Alte imagini au arătat cel puţin două vagoane atârnând precar de podul avariat în timp ce echipe de pompieri şi medicale au folosit iniţial scări pentru a ajunge la ele, informează Agerpres.

Primarul Claudia Sheinbaum a anunţat suspendarea operaţiunilor ''pentru că (poziţia) trenului este foarte precară''.

O macara a fost adusă la locul accidentului pentru a stabiliza vagoanele de metrou astfel încât salvatorii să-şi poată relua munca, a precizat aceasta.

Sheinbaum a mai spus că şapte persoane transportate la spital sunt în ''stare gravă'' şi sunt supuse intervenţiilor chirurgicale. Ea anunţase anterior că numărul răniţilor este de aproximativ 70.

Purtând cască de protecţie şi mască, Sheinbaum le-a declarat reporterilor la faţa locului că, din câte se pare, o grindă de susţinere a podului a cedat, însă cauza accidentului este investigată, notează sursa citată.

Linia de metrou 12 a fost construită în urmă cu aproape un deceniu, când primar al capitalei era Marcelo Ebrard, actualul ministru de externe.

''Ceea ce s-a întâmplat astăzi cu metroul este o tragedie îngrozitoare. Solidaritatea mea este cu victimele şi familiile lor'', a scris Ebrard pe Twitter. ''Desigur, cauzele trebuie investigate şi responsabilităţile stabilite'', a adăugat el.

Ebrard şi Sheinbaum sunt văzuţi de mulţi observatori politici drept cei mai probabili succesori ai preşedintelui Andres Manuel Lopez după terminarea mandatului acestuia, în 2024.

---

Cel puţin 13 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 70 au fost rănite după ce un pod pe care circula un tren de metrou cu mai multe vagoane în Ciudad de Mexico s-a prăbuşit peste o arteră rutieră în cursul serii de luni, transmit Reuters şi EFE, conform Agerpres.

Imagini difuzate de postul local Milenio TV arată cum podul, peste care trecea linia 12 de metrou între staţiile Olivos şi Tezonco, se prăbuşeşte peste maşinile aflate în trafic.

''În acest moment, conform cifrelor preliminare, din nefericire există 13 persoane care şi-au pierdut viaţa şi în jur de 70 de răniţi care sunt transportaţi la diferite spitale'', a comunicat într-un mesaj pe Twitter Agenţia de management integrat al riscurilor şi protecţiei civile din capitala mexicană.

Primarul oraşului, Claudia Sheinbaum, s-a deplasat la locul accidentului şi a transmis pe Twitter că ''pompieri, personal de urgenţă lucrează. Mai multe spitale dau ajutor. Vom oferi mai multe informaţii în scurt timp'', notează sursa citată.

Alte imagini difuzate de posturi de televiziune şi pe reţele de socializare arată echipe medicale de urgenţă şi pompieri căutând supravieţuitori la locul tragediei.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb