Anul 2015 marchează o implicare semnificativă a Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) în garantarea creditelor beneficiarilor publici ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR). Contribuţia FNGCIMM la creşterea numărului de beneficiari şi efectul de multiplicare pe care îl generează utilizarea schemelor de garantare în absorţia fondurilor europene au avut un impact direct asupra dezvoltării economiei rurale, potrivit unui comunicat de presă remis astăzi redacţiei.
Conform sursei citate, în perioada 2010-2015, FNGCIMM a acordat peste 3.072 scrisori de garanţie pentru restituirea avansurilor încasate de comune şi oraşe, precum şi de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară, în valoare totală de peste 6,3 miliarde lei.
În perioada ianuarie - august 2015, în baza OUG nr. 79/ 2009, pentru toate categoriile de beneficiari eligibili, FNGCIMM a acordat un numar de 783 de scrisori de garanţie pentru restituirea avansurilor acordate de AFIR în valoare totală de circa 1.084 milioane lei, faţă de perioada similară a anului 2014, în care au fost emise 483 scrisori de garanţie, în valoare totală de peste 977 milioane lei.
În aceeaşi perioadă a anului 2015, în baza Legii nr. 218/2005, FNGCIMM a acordat 20 de garanţii în valoare totală de peste 17,2 milioane lei, pentru susţinerea implementării proiectelor de investiţii de către unităţile administrativ-teritoriale şi asociaţii ale acestora, cu o valoare totală a finanţărilor de circa 18 milioane lei, comparativ cu perioada similară a anului trecut când au fost acordate 61 de garanţii în valoare totală de circa 61 milioane lei.
"Suntem conştienţi de avantajul experienţei pe care am dobândit-o în garantarea creditelor acordate beneficiarilor noştri publici şi privaţi, ce au accesat fonduri europene în actuala perioadă de programare bugetară, ce se va încheia la finalul acestui an. FNGCIMM îşi exprimă în continuare angajamentul de a susţine, prin intermediul schemelor de garantare dedicate, Unităţile Administrativ Teritoriale, Organizaţiile şi Federaţiile Utilizatorilor de Apă, precum şi Grupurile de Acţiune Locală, pentru a dezvolta proiecte cu finanţare din fondurile europene puse la dispoziţia României prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020, pentru a contribui împreună cu beneficiarii săi la dezvoltarea economiei rurale şi, în special pentru creşterea calităţii vieţii în spaţiul rural", a declarat preşedintele director general FNGCIMM, Silvia Ciornei.
FNGCIMM informează beneficiarii publici care doresc să dezvolte proiecte de investiţii în zona rurală cu finanţare din PNDR 2014-2020, că pot obţine garanţii pentru încasarea avansurilor şi pentru creditele destinate implementării proiectelor de investiţii în infrastructură, prin accesarea ofertei FNGCIMM.
"FNGCIMM poate garanta în procent de maxim100% creditele contractate de consiliile locale şi asociaţii ale consiliilor locale, pentru proiectele de infrastructură rurală: tehnico-edilitară şi drumuri forestiere cu cofinanţare FEADR şi până la maximum 80% creditele accesate de către beneficiarii publici ai FEGA.
Beneficiarii eligibili sunt: Consiliile Locale şi Asociaţii ale Consiliilor Locale, precum şi Federaţiile şi Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii (OUAI/FOUAI)", se mai arată în comunicat.