"24 Ianuarie" merge pe cîştig, deşi are lipsă de lichidităţi

Mihaela Popescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 20 august 2004

Societatea "24 Ianuarie" Ploieşti, specializată în producerea de recipienţi, containere şi alte produse din oţel, a obţinut, în prima jumătate a anului, un profit de peste două miliarde de lei, comparativ cu 638 milioane de lei, cît a realizat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Societatea este deţinută de compania "Uzinsider", în proporţie de (71,39%), şi de "SIF Muntenia", în proporţie de (14,64%).

"24 Ianuarie" s-a confruntat cu o lipsă de lichidităţi accentuată în primele şase luni din acest an, potrivit raportului societăţii. Aceasta a avut un efect direct asupra societăţii comerciale, lipsind-o de mijloacele financiare necesare desfăşurării normale a procesului de fabricaţie şi a investiţiilor. Pe de altă parte, s-a diminuat volumul de lichidităţi la ceilalţi agenţi economici, care nu pot comanda execuţia de produse. În consecinţă, s-a redus producţia de butoaie a societăţii din Ploieşti.

Ca să suplinească această descreştere, "24 Ianuarie" şi-a intensificat exportul pe pieţele occidentale. În anul 2004, preţul mediu pe kg de produs finit a fost de 1,04 euro faţă de 0,85 euro/kg, în aceeaşi perioadă din 2003. În perioada 30.06.2003-30.06.2004, valoarea netă a activelor imobilizate ale societăţii "24 Ianuarie" a crescut de la 17.934.135 mii lei, la 44.182.33 mii lei, ceea ce reprezintă o apreciere cu 146,36%. În aceeaşi perioadă, stocurile au sporit cu 33,38%, creşterea esenţială înregistrîndu-se la produse finite (151,12%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb