270 milioane lei - profitul net consolidat al UniCredit Bank, în 2015

E.O.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 11 februarie 2016

270 milioane lei - profitul net consolidat al UniCredit Bank, în 2015

Profitul net consolidat al UniCredit Bank a fost, anul trecut, de 269,5 milioane de lei (60,6 milioane de euro), comparativ cu 143,8 milioane lei (32,3 milioane euro) - profitul înregistrat în 2014, conform datelor prezentate de bancă.

Veniturile operaţionale consolidate au înregistrat o valoare de 1,52 miliarde de lei (342 milioane de euro), în pofida contextului marcat de reducerea continuă a marjelor de dobândă din piaţă, au subliniat reprezentanţii instituţiei de credit, menţionând că, în cazul cheltuielilor operaţionale, nivelul atins a fost de 777,5 milioane de lei (174,9 milioane de euro), "în condiţiile în care banca a continuat să îşi monitorizeze atent costurile". În consecinţă, UniCredit Bank a obţinut în 2015 un profit operaţional consolidat de 743,9 milioane de lei (167 milioane de euro).

Provizioanele pentru credite au ajuns la 406,6 milioane de lei (91,5 milioane de euro), la finalul anului trecut. Rata de acoperire cu provizioane a creditelor din bilanţ a fost de 8,9%.

Volumul activelor consolidate la 31 decembrie 2015 a totalizat 34,6 miliarde de lei (7,6 miliarde de euro), în creştere cu 6,8% comparativ cu anul precedent. Portofoliul de credite brute (inclusiv finanţările acordate prin leasing) s-a plasat la 23,9 miliarde lei (5,3 miliarde euro), evoluţia pozitivă a acestuia fiind susţinută în principal de o creştere cu 7,3% în zona corporate şi cu 11,1% în leasing. Volumul depozitelor a ajuns la 17,9 miliarde lei (3,9 miliarde de euro).

UniCredit Leasing îşi menţine constantă cota de piaţă înregistrată în ultimii cinci ani, respectiv 18%. Volumul noilor finanţări acordate în 2015 a fost de 242,7 milioane de euro, iar valoarea de achiziţie a bunurilor finanţate - de 294,7 milioane de euro.

UniCredit Consumer Financing a continuat să îşi consolideze poziţia în segmentul creditelor de consum, cu o creştere anuală de 4,5%.

Răsvan Radu, CEO al UniCredit Bank, a declarat: "Orientarea către client a rămas şi în 2015 o direcţie strategică în activitatea UniCredit, banca urmărind permanent creşterea nivelului de calitate în deservirea clienţilor săi. (...) Totodată, am continuat să ne dezvoltăm activitatea, înregistrând evoluţii pozitive atât în zona de creditare, unde am marcat anul trecut o creştere de aproape 5% a portofoliului de credite brute, cât şi în atragerea de resurse la nivel local, depozitele clientelei majorându-se în 2015 cu peste 12% faţă de anul precedent".

UniCredit Bank a înregistrat, anul trecut, venituri operaţionale totale de 1,3 miliarde de lei (284 milioane de euro), în scădere cu 3,3% faţă de 2014. În acelaşi timp, cheltuielile operaţionale s-au diminuat cu 3,8% în 2015, până la 666,2 milioane de lei (149,9 milioane de euro), iar profitul operaţional s-a plasat la 596 milioane de lei (134,1 milioane de euro), în scădere cu 2,7% faţă de anul precedent. Profitul net al băncii a atins 222,1 milioane de lei, în creştere cu aproximativ 177% faţă de 2014. Individual, UniCredit Bank a înregistrat un nivel de solvabilitate de 13,99%, la 31 decembrie 2015, confortabil pentru pragurile reglementate şi recomandate.

Volumul activelor a totalizat 30,6 miliarde de lei (6,8 miliarde de euro) la 31 decembrie 2015, în creştere cu 6,7% faţă de 31 decembrie 2014. Volumul creditelor a atins 19,7 miliarde de lei (4,3 miliarde euro), la 31 decembrie 2015, în creştere cu 4,1% faţă de finalul anului precedent. Depozitele clienţilor au ajuns la 18,1 miliarde lei (4 miliarde euro), în creştere cu 11,5% faţă de cele de la data de 31 decembrie 2014. Raportul între creditele şi depozitele băncii la nivel individual, în 2015, s-a îmbunătăţit faţă de anul anterior, ajungând la 109%.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb