2Performant anunţă că platforma sa a intermediat 684.000 de vânzări în al treilea trimestru din 2023, o creştere cu 46% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, conform unui comunicat remis redacţiei.
Conform comunicatului, în urma acestui rezultat, 2Performant a înregistrat 2 milioane de vânzări intermediate în anul 2023, fiind primul an în care compania depăşeşte acest prag.
"Suntem mândri de faptul că am depăşit recent pragul de 2 milioane de vânzări intermediate într-un an, pentru prima dată în istoria companiei noastre. După ce în 2022 am fost la o distanţă foarte mică de atingerea acestui obiectiv remarcabil, anul 2023 a fost marcat de un avans semnificativ al vânzărilor intermediate. Această creştere ne-a permis să depăşim borna de 2 milioane de vânzări chiar înainte de începerea ultimului trimestru al anului, care reprezintă, în mod tradiţional, perioada cea mai fructuoasă pentru industria de eCommerce. Performanţa este adânc înrădăcinată în cultura 2Performant, fiind o valoare fundamentală atât pentru echipa noastră, cât şi pentru utilizatorii noştri. Colaborarea dintre aceşti doi piloni contribuie la dezvoltarea platformei, care este un proces continuu, în care investim constant şi căruia îi alocăm resurse importante. Marketingul afiliat este un domeniu cu un potenţial semnificativ încă neexploatat, având capacitatea de a redefini modul în care este abordată publicitatea online. Prin extinderea ecosistemului nostru, ne propunem să creştem relevanţa conţinutului publicitar pentru utilizatorii de internet, anticipând că randamentul investiţiilor advertiserilor în marketingul afiliat va continua să progreseze", a declarat Dorin Boerescu, Preşedinte al Consiliului de Administraţie şi CEO al 2Performant.
Vânzările intermediate de 2Performant în al treilea trimestru din 2023 au avut o valoare totală de 33,5 milioane de euro (fără TVA), o majorare cu 38% faţă de T3 2022, acestea generând afiliaţilor comisioane de 2 milioane de euro, +31%. În această perioadă, utilizatorii platformei au trimis 23,4 milioane de click-uri către magazinele din 2Performant, o creştere de 15% comparativ cu al treilea trimestru din 2022. Câştigul mediu al afiliaţilor per 100 de click-uri s-a ridicat la 8,35 euro, un avans de 14%, în timp ce rata de conversie a crescut cu 0,6pp, ajungând la 2,9%.
În ceea ce priveşte randamentul bugetelor de marketing afiliat pentru fiecare euro investit, acesta a fost de 17,2 euro, o majorare cu 5%. Valoarea medie a vânzării prin intermediul platformei a fost de 49 de euro (fără TVA), o scădere cu 6%, faţă de al treilea trimestru din 2022, în contextul inflaţiei ridicate, care a influenţat obiceiurile de consum ale cumpărătorilor, precum şi al creşterii ponderii produselor farmaceutice din totalul vânzărilor, ale căror valoare medie este mai scăzută.
În primele nouă luni ale acestui an, 2Performant s-a axat pe eficientizarea ecosistemului, ceea ce a determinat creşteri importante în T3 2023 în ceea ce priveşte rezultatele medii per indicator, respectiv numărul mediu de vânzări crescând cu 125% per afiliat, cu 84% per client şi 94% per relaţie activă (care generează trafic).
Principalele categorii de produse vândute în al treilea trimestru din 2023 au fost: Farmaceutice, Modă, Cărţi, Beauty, Electronice IT&C, Jucării şi Produse pentru copii, Casă & Grădină, Produse pentru animale de companie, Sănătate & Îngrijire Personală şi Sporturi & Outdoors. În perioada analizată, primii zece clienţi ai 2Performant, conform valorii comisioanelor generate, au fost: Dr.Max, Answear, DY Fashion, NailsUp, Otter, Librărie.net, Kinder Auto, SpringFarma, Flanco şi evoMAG.
În cei 14 ani de activitate, 2Performant a intermediat 10,9 milioane de vânzări cu o valoare totală de 505 milioane de euro, prin 657 de milioane de click-uri trimise către magazinele online, generând afiliaţilor comisioane de 33 de milioane de euro.
Rezultatele generate de utilizatorii 2Performant sunt actualizate zilnic pe website-ul companiei, unde sunt afişate tendinţele privind comportamentul de cumpărare online atât la nivel de reţea, cât şi defalcat pe principalele industrii. Compania va continua să publice astfel de date agregate la finalizarea fiecărui trimestru pentru ca acţionarii şi investitorii să aibă o înţelegere cuprinzătoare asupra funcţionalităţii indicatorilor de business ai 2Performant pe parcursul unui an de activitate.
2Performant este listată pe piaţa AeRO începând cu 9 decembrie 2020, iar din octombrie 2021, acţiunile 2P sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru această piaţă.