60 de milioane de euro pentru prevenirea şi reducerea poluării din mediul rural

G.D.
Politică / 6 aprilie 2023

60 de milioane de euro pentru prevenirea şi reducerea poluării din mediul rural

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a semnat astăzi acordul de împrumut cu Banca Mondială, pentru finanţarea proiectului de prevenire şi reducere a poluării din spaţiul rural din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, noul proiect are ca obiective consolidarea capacităţii României în a monitoriza poluarea din sectorul agricol, creşterea gradului de conştientizare referitor la impactul asupra mediului şi adoptarea de către fermierii români a practicilor agricole durabile pentru a reduce şi preveni poluarea. Proiectul va fi implementat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi se va desfăşura pe o perioadă de cinci ani.

"E o plăcere pentru mine să pot să parafez o astfel de finanţare cu domnul ministru Barna Tanczos, amândoi fiind bine familiarizaţi cu domeniul rural şi cu nevoia de astfel de proiecte din agricultură. Tranziţia către o economie verde se face pe toate domeniile şi subdomeniile aferente, iar funcţia de monitorizare, aşa cum o va avea Mediul aici este deosebit de importantă", a spus Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.

"Agicultura rămâne o sursă principală de poluare a mediului în zonele rurale din România, afectând calitatea solului, a apei şi a aerului şi, în cele din urmă, sănătatea cetăţenilor şi a mediului înconjurător. Sectorul agricol este, de asemenea, a doua cea mai mare sursă de emisii de gaze cu efect de seră din ţară, împiedicând eforturile României de a-şi îndeplini cu succes obiectivele de reducere a schimbărilor climatice", a declarat Anna Akhalkatsi, manager de Ţară al Băncii Mondiale în România.

Proiectul va fi implementat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe o perioadă de 5 ani, data limită de tragere a împrumutului este 30 iunie 2028. Costul total al proiectului va fi de 60 mil. EUR şi va fi finanţat în proporţie de 100% din împrumut, se menţionează în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb