80 de persoane s-au plâns de directoarea sucursalei Broker din Deva

(A.A.)
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 februarie 2009

80 de persoane au făcut plângere pe numele directoarei sucursale din Deva a Broker Cluj, Adriana Constantin, iar poliţiştii au ridicat documente de la societatea de brokeraj şi au audiat mai multe persoane în acest caz, potrivit unui comunicat al Poliţiei.

"Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor au continuat cercetările în cauză privind pe C. A., de 41 de ani, din Deva, director al sucursalei Deva a unei societăţii de brokeraj, care în perioada 2005 - decembrie 2008, a încasat de la mai multe persoane fizice şi juridice sume de bani ce urmau a fi folosite pentru efectuarea unor tranzacţii la o bursă de valori şi la bursă de mărfuri", se arată în comunicatul remis marţi.

Potrivit acestuia, femeia a eliberat documente fictive pentru sumele încasate (chitanţe), însuşindu-şi o parte din acestea, iar o altă parte a utilizat-o pentru efectuarea de tranzacţii bursiere în nume propriu.

Pe parcursul perioadei, pentru inducerea în eroare a persoanelor care au depus sumele de bani pentru tranzacţionare de acţiuni, cea în cauză le-a eliberat acestora portofolii client, care conţineau date fictive prin care se atesta calitatea de acţionar al acestor persoane la societăţile comerciale listate la bursă, precizează Poliţia Hunedora.

Până în prezent, 80 de părţi vătămate din judeţul Hunedoara şi din ţară au depus plângeri penale împotriva învinuitei, persoanele reclamând un prejudiciu de peste 4 milioane de lei noi.

Poliţiştii au ridicat înscrisuri în vederea expertizării de la sediul firmei din Cluj şi de la sediul filialei din Deva şi au audiat mai multe persoane.

Directoarea este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune şi delapidare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara şi a primit interdicţia de a părăsi localitatea fără acordul organelor de cercetare penală.

La solicitarea DIICOT - Biroul HUNEDOARA, dosarul va fi declinat acestei instituţii în vederea soluţionării, întrucât în cauză se conturează existenţa unor infracţiuni privind piaţa de capital, prevăzute de Legea 297/2004, se mai arată în comunicat.

Broker Cluj (BRK) a respins, pe 29 ianuarie, afirmaţiile Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) şi spune că a înştiinţat atât corpul de control al Comisiei, cât şi poliţia despre fraudele săvârşite de directoarea sucursalei Deva.

Arbitrul pieţei de capital susţinea, cu o zi înainte, că Broker Cluj nu a înştiinţat-o despre deficienţele din activitatea sucursalei Deva, ele fiind descoperite în urma unei anchete desfăşurate de Comisie.

Preşedintele Broker Cluj, Petru Prunea, declarase, pe 28 ianuarie, pentru NewsIn că frauda de la sucursala din Deva s-ar putea ridica la câteva zeci de miliarde de lei vechi, firma de brokeraj sesizând poliţia după ce a constatat ridicarea unor sume cu chitanţe false. El a adăugat că Poliţia Deva a pus sechestru asupra sucursalei, pentru a evita o eventuală scurgere a documentelor care urmează să fie trimise la sediul central al Broker Cluj.

Prunea a explicat că a început verificările după ce un cetăţean a venit, la sfârşitul lunii decembrie, şi a cerut să-şi vadă portofoliul, dar au constatat că nu avea portofoliul la Broker Cluj. În urma verificărilor, s-a constatat că s-au ridicat sume de bani cu chitanţe false, pentru care nu s-au efectuat operaţiuni de vânzare sau cumpărare.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. E-mail transmis la data de 20 OCTOMBRIE 2008.

    De la OPREA ANDREIU Catre SSIF Broker - juridic, contabilitate, tranzactii- 

    Buna ziua,  

    In calitate de client al SSIF Broker va rog sa elucidati in cursul acestei zile si sa-mi dati un raspuns pertinent in legatura cu tranzactiile efectuate pe contul meu, evidentiate in situatia " Activitate actiuni client Oprea Andreiu 01/01.2007-08/10/2008" 

    Menti onez ca : 

    - Nu am ordonat nici o tranzactie in perioada 22/01/08 - 21/03/08 dar in situatie apar ca executate 32 de tranzactii 

    - Am depus la casieria subunitatii din Deva, sume : chitanta 652/21/03/08 = 10.000 lei ; chit. 661/26/03/08 = 16.000 lei si chit. 665/01/04/08 = 12.000 lei. In situatie nu apar. 

    - Nu am ordonat nici o tranzactie in perioada 02/04/08 pana la zi . In situatie apar 21 de tranzactii. 

    - Nu am ridicat ( plata client ) sumele specificate in situatia susmentionata pentru : 

    13/06/08 = 3.069 lei 

    30/06/08 = 36.000 lei 

    01/07/08 = 5.082 lei 

    02/07/08 = 57 lei

    Cu multumiri, Andreiu Oprea 

    1. Prima postare reprezinta sesizarea compartimentelor de specialitate, pentru ca cea adresata presedintelui a ramas fara rezultat. Iata ce ii scriam acestuia cu 10 zile inainte:

      email data 10 OCTOMBRIE 2008 

      De la Oprea Andreiu Catre secretariat SSIF Broker 

      Domnule presedinte Prunea, asa cum am banuit doar cand am discutat telefonic si DVS v-ati exprimat neincrederea, acun am certitudinea ca pe contul meu s-au executat operatiuni pe care eu nu le-am ordonat 

      Va rog dispuneti verificarea incrucisata intre sediile Deva si Cluj si sa-mi precizati punctul de vedere oficial, intrucat eu sunt in posesia a doua documente - Portofoliu- emise la aceeasi data, complet diferite, primite de la cele doua sedii.  

      Desi ieri, 09.10.2008 am solicitat prin mail situatia rulajului pe contul meu pentru perioada 2007-2008 sucursala Deva nu mi-a trimis-o, iar cea primita de la Cluj releva peste 50 de operatiuni de vanzare cumparare neordonate de mine. Sunt profund ingrijorat de aceasta constatare care se suprapune peste inconfortul cauzat de caserea bursei, cu atat mai mult ca mi-au fost vandute toate actiunile BRK, contribuind astfel si eu, involuntar, la accentuarea presiunii la vanzare. In situatia primita de la Cluj nu figureaza depunerile in numerar din luna aprilie 2008 - 3 chitante - in suma totala de 38.000 lei. Rog a fi contactat prin mail pentru incercare de rezolvare amiabila. Cu stima, A. Oprea 

      In aceeasi zi, 10 OCTOMBRIE 2008 ora 10:51 am primit raspunsul: 

      de la secretariat SSIF Broker catre Oprea Andreiu " Stimate domnule Andreiu Oprea, Se verifica sesizarea Dv. Sunt semne ca cei de la sucursala Deva au facut ilegalitati pe contul Dv. O sa va contacte in acest sens. Cu stima , Prof.univ dr. Petru Prunea. 

      In AGA din 17 OCTOMBRIE in calitate de client, actionar cu 68 de actiuni BRK ( au scapat nevandute ) am cerut dlui Prunea sa lamureasca situatia mea dar a refuzat categoric pe un ton arogant, jignitor.

      Revenind la data de 10 OCTOMBRIE 2008, imediat dupa primirea raspunsului de confirmare , la ora 11:10 am expediat urmatorul mail:

      de la Andreiu Oprea catre secretariat SSIF Broker: 

      " Stimate domnule Presedinte Prunea,  

      Daca sesizarea mea este in verificare sunt dispus sa astept pana la finalizarea anchetei dvs interne, pana se stabileste cu certitudine ca cei de la Deva au facut ilegalitati pe contul meu, dupa care discutia de rezolvare amiabila se va purta cu conducerea SSIF care raspunde in conformitate cu prevederile art. 73 si 74 din Regulamentul 15/ 2005. Este vorba totusi vorba de practica frauduloasa incriminata de art.112 lit. c.

      Nu sunt dispus sa negociez cu infractorul. Cu el trebuie sa discutati Dvs cu mare severitate. Poate in acest sfarsit de saptamana va faceti timp sa imi faceti o vizita la Deva pentru o discutie amiabila premergatoare adunarii generale din 17-18 luna curenta. Cu stima , A. Oprea 

      Dar inca nu ne este clar cum ati ajuns sa fiti propus pentru CA BROKEr ?! E vorba de contrapartea oferita de cineva din BRK pt pierderile dvs ?

      Sunt dispus sa pun la dispozitia organelor de ancheta , daca nu cumva au si ajuns la acestea si celelalte demersuri , facute pentru o reziliere amiabila a contractului cu SSIF Broker. In esenta ceream desfiintarea acestuia din vina intermediarului (nu numai a persoanei fizice Adriana Constantin) pentru operatiuni frauduloase si restituirea in totalitate a sumelor depuse. Nu le voi reproduce aici, decat ultima interventie ca este edificatoare:

      email 03 februarie 2009 ora 8:00 

      de la Andreiu Oprea la staffssif broker  

      Domnule Prunea, intrucat toate demersurile mele de a rezolva pe cale amiabila situatia contractuala cu SSIF Broker au esuat, va rog frumos sa-mi comunicati in cursul zilei de astazi adresa dvs de domiciliu. Imi este necesara pentru redactarea PLANGERII PENALE PREALABILE DE PUNERE IN MISCARE A ACTIUNII PENALE impotriva ADRIANEI CONSTANTIN in solidar cu PETRU PRUNEA, pentru infractiunea de GESTIUNE FRAUDULOASA - forma agravata. Totodata va rog, desi am vorbit in prealabil cu dl Ceuca, sa mi se transmita prin mail portofoliul la data de azi, 03.02.2009. Fara prea mare stima, A. Oprea 

      Am primit urmatorul raspuns:  

      03 februarie 2009 ora 2:39 

      de la secretariat SSIF Broker catre Oprea Andreiu:  

      Buna ziua, Gasiti raspunsul D-lui Presedinte in attach. Cu consideratie, Sorina Toader 

      Am deschis attach-ul si am citit stupefiat: 

      Andreiu Oprea 

      Conducerea SSIF " Broker" nu se implica in a rezolva pe cale amiabila situatia - cum cereti Dv - a nici unei persoane, indiferent de ce functie a avut cineva, situatie reiesita din reltia sa cu Adriana Constantin. Prin ceea ce doriti Dv urmariti sa ne facem partasi cu Adriana Constantin, sa favorizam infractorul, sa ne substituim organelor de urmarire penala si de judecata. Dorinta DV de a va despagubi pentru FAPTE CARE LE INVOCATI, NEDOVEDITE, cercetarea cazului fiind in curs, unele documente de la sucursala Deva inca nu sunt accesibile, este sinonima cu a interveni noi in actul de justitie fara a avea aceasta calitate. NOI va tratam ca pe oricare client al societatii, desi MARLANIA de care dati dovada in scris si INCLINATIA SPRE OBTINEREA DE CASTIGURI SUBSTANTIALE NEMERITATE ne-ar indreptati la alt tratament. Procedam asa fiindca va intelegem frustrarea ce s-a nascut din refuzul nostru de a incheia un contract de colaborare cu Dv. AVEM STANDARDE DE LA CARE NU ABDICAM, desi adesea ne sunt inselate asteptarile.  

      Va rugam sa va adresati in scris societatii, precizand datele personale si problemele asupra carora doriti lamuriri. La scrisoarea Dv va vom Raspunde cat mai urgent posibil. Prof.univ. dr. Petru Prunea 

      Cu alte cuvinte profesorul si-a pus la colt elevul neascultator. Imi cere sa revin in timp, cu o noua sesizare scrisa, pentru fapte cunoscute de dumnealui in urma cu 3 luni. 

      Halucinant! DESTUL !!! AJUNGE !!! 

      Am aflat de AGA de pe site-ul SSIF Broker. Mi-am transmis CV in termenul legal de depunere candidaturi. La acea data dupa socotelile mele aveam achizitionate peste 150.000 actiuni Broker.

      In MARLANIA mea nemasurata il provoc public pe Dl Prunea sa dezminta cele afirmate de mine aici, pentru ca stiu ca urmareste cu interes desfasurarea lucrurilor. Are ocazia sa ma faca si MINCINOS ORDINAR, colportor SI ORICE I-AR VENI LA GURA. Daca nu o face de buna voie rog reporterii ziarului Bursa sa-i ia un interviu pe aceasta tema IN NUMARUL DE MAINE.

    Din moment ce azi noapte, cu cateva ore doar inainte desfasurarii procesului intzntat de BRK CNVM uilui, CNVM a dat publicitatii concluziile anchetei rezulta deci ca ANCHETA S6A TERMINAT si deci trebuie ca de azi SSIF BROKER sa nu mai fie suspendata. Daca ancheta nu e terminata, CNVM si-a incalcat propriile valori doar ca sa scape cu fata curata la proces ! Care este parerea dvs ?

    1. Nu stiu unde gasesc si nu am citit concluziile anchetei CNVM. Nu stiu nici rezultatul procesului. Sunt stupefiat de cele relatate in aceasta postare ! Cum adica, inteleg ca CNVM a publicat concluzii ale anchetei doar pentru a influenta Instanta la proces ? Mai citesc si probabil daca-mi revin din acest soc, voi mai scrie ceva ! Nu vreau sa trag si eu concluzia ca pentru o institutie publica de la noi orice este permis si nimeni n-o trage la raspundere. Dupa ce a suspendat si citeva mii de investitori nevinovati de pe Piata, acum prezinta Instantei concluzii inainte de a fi terminat ancheta ! Birou Permanent al Parlamentului unde sunteti ? Lasati CNVM sa practice metode din acelasi arsenal cu infractorii ?

      Publicarea in ziarele de azi (inceputa de fapt de ieri la 23h00 pe Wall Street on line si 00h00 in Ziarul Bursa, articolul prezent) a unor informatii cheie ale anchetei adica nr total de pagubiti si dauna totala de 1 milion euro a fost facuta de Politite cica..dar sa nu imi spuna cineva ca CNVM nu stia de aceste concluzii ale anchetei..Publicarea acestor date s-a facut cu cateva ore inainte de proces..si in + CNVM a afirmat ca nici o informatie care priveste ancheta nu va fii publicata inainte de sfarsitul anchetei.. Deci concluzia este fie:

      1. Ancheta s-a terminat 

      fie 

      2. CNVM a incercat sa castige teren pt procesul de azi (fapt care nu e tocmai ortodox de legal 

      ..in rest nu ramane decat fiecare sa traga ce concluzie vrea.. 

    toti directori de sucursale trebuiesc schimbati dle prunea astfe nu dati innainte ca toti sau invatat sa fure

    1. Cum poti sa afirmi asa ceva ,cind o angajata a BRD afurat din banca bani , automat poti spune ca toti angajatii fura ???!!!!

    am auzit ca adriana constantin e prin elvetia.Este posibil sa fi plecat din tara?

    daca a asa ma gandesc ca trebuie sa furi mult ca sa poti da si la cei de sus sa scapi iar ceilalti poate sa faca puscarie pt o lingura .....nu? 

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb