81 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat vineri în Gaza

S.B.
Internaţional / 30 decembrie 2023

81 de camioane cu ajutoare umanitare au intrat vineri în Gaza

Optzeci şi unu de camioane cu ajutoare umanitare au intrat, vineri, în Gaza prin punctele de trecere israelian Kerem Shalom şi egiptean Rafah, a anunţat Biroul ONU pentru coordonarea afacerilor umanitare (OCHA), informează news.ro.

Punctul de frontieră Kerem Shalom a fost închis timp de trei zile până vineri, din cauza a ceea ce OCHA spune că au fost incidente de securitate, inclusiv un atac cu dronă al IDF (forţele de securitate israeliene), confiscarea ajutoarelor de către localnici disperaţi şi transferuri neanunţate şi necoordonate de prizonieri şi victime din Israel.

"Volumul de ajutor rămâne lamentabil de inadecvat", afirmă OCHA într-o declaraţie. "Este o situaţie imposibilă pentru oamenii din Gaza şi pentru cei care încearcă să îi ajute. Luptele trebuie să înceteze'", a transmis organizaţia.

Israelul susţine că inspectează sute de camioane în fiecare zi şi că motivul blocajului este eşecul lucrătorilor ONU de a ţine pasul cu ritmul lor. ONU a susţinut că livrarea în masă a ajutoarelor este imposibilă în contextul operaţiunilor aeriene şi terestre ale IDF în Gaza.

La 17 decembrie, Israelul a redeschis punctul de trecere Kerem Shalom pentru ca ajutoarele să intre în Gaza direct din Israel, pentru prima dată de la izbucnirea războiului.

Cu toate acestea, această măsură nu a dus la creşterea dorită a livrărilor de ajutoare.

Două sute de camioane au intrat în Gaza în fiecare zi din timpul armistiţiului de o săptămână de luna trecută. De atunci, cifra zilnică nu s-a mai apropiat de acest număr. Înainte de război şi de criza umanitară masivă pe care acesta a declanşat-o, aproximativ 500 de camioane cu ajutoare intrau în Gaza în fiecare zi.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Da, si apoi trag asupra convoaielor.

     

    The Guardian , acum 19 ore. 

    "The UN’s top aid official has “strongly condemned” reports that Israeli troops opened fire on an aid convoy in the Gaza Strip on Thursday. The director of the UN agency for Palestinian refugees (UNRWA) had earlier on Friday accused Israel of firing on an aid convoy" 

     

    Si tot o stire din domeniul razboiului din Gaza. Africa de Sud a formulat o plangere insotita de documentatia aferenta impotriva Israelului, la Curtea Penala Internationala, pentru "acte de genocid". Institutia din cadrul ONU a confirmat pentru presa primirea documentelor si initierea investigatiei in cadrul Conventiei Genocidului. 

    Israelul acuzat de ACTE DE GENOCID !!!!! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb