Sunt deja semnate contractele pentru 90% din suprafaţa totală închiriabilă a AFI Palace Cotroceni Mega Mall (76.000 metri pătraţi), care îşi va deschide porţile în a doua jumătate a lunii septembrie şi va fi cel mai mare centru comercial din România, informează un comunicat al companiei. AFI Palace Cotroceni va avea o suprafaţă totală de 214.000 de metri pătraţi.
Aproximativ 40% din contracte au fost finalizate după izbucnirea perioadei de criză economică, ceea ce dovedeşte încrederea pe care o au retailerii în succesul proiectului. Printre cele mai prestigioase nume din domeniul modei care îşi vor deschide magazine în cadrul AFI Palace Cotroceni se numără Inditex, cel mai mare retailer european de îmbrăcăminte (cu toate brand-urile sale: Zara, Zara Home, Zara Man, Stradivarius, Massimo Dutti, Bershka, Pull& Bear şi Oysho), Bestsellers (cu brand-urile Vero Moda, Jack & Jones, Name IT şi Pieces) sau brand-urile C&A, Mango şi Marks & Spencer.
Mega Mall-ul include peste 300 de magazine, un hypermarket deschis 24 de ore pe zi, 20 săli de cinema şi primul IMAX 3D din România, precum şi o suprafaţă de mari dimensiuni destinată divertismentului, care va include o cascadă, cel mai mare patinoar amplasat într-un centru comercial din Bucureşti (de aproximativ 800 metri pătraţi), un perete de căţărare şi alte facilităţi pentru divertisment