Mari afaceri, dezgropate de războiul stenogramelor Averea "off-shore"

Alina Toma, Mihai Munteanu, Daniel Bojin
Ziarul BURSA #Politică / 29 octombrie 2010

Averea "off-shore"

Luptele crâncene pentru putere din ultimii ani, care au împărţit ţara între oamenii preşedintelui Traian Băsescu şi, respectiv, cei ai mogulilor, în frunte cu Sorin Ovidiu Vîntu, au atins punctul culminant odată cu apariţia stenogramelor.

Convorbirile telefonice interceptate în mai multe dosare penale, preluate în presă, sunt speculate de fiecare tabără, care încearcă astfel din răsputeri să-i dea lovitura de graţie celeilalte, într-un joc ameţitor al intereselor.

Sub toată această răfuială, în care carierele unor jurnalişti şi oameni politici riscă să fie compromise definitiv, iar instituţii de presă de prim rang îşi vând libertatea de expresie ca la piaţă, se ascund interese de sute de milioane de euro.

Sumele uriaşe, vehiculate inclusiv prin paradisuri fiscale, arată miza reală a războiului politico-mediatic, justificându-le încrâncenarea cu care se lovesc reciproc cele două tabere, fiecare din ele cu ramificaţii politice extrem de influente.

Convorbirile interceptate din ambele tabere, ajunse aproape concomitent în spaţiul public, schimbă complet perspectiva asupra iniţiativelor politice din ultimii ani şi explică înstrăinarea politicienilor şi unei bune părţi din presă faţă de agenda cetăţenilor.

Din perspectiva afacerilor uriaşe proiectate sub protecţia celor două tabere, nu mai este de mirare că povara crizei economice este lăsată în grija celor care trăiesc, cu adevărat, în economia reală, încercând să supravieţuiască competiţiei şi lipsei de lichidităţi.

Banii mulţi sunt în altă parte.

Peste 100 de milioane de euro au plecat din conturile fostei companii Petromservice (actuala PSV Company), controlată de sindicalistul Liviu Luca şi afaceris-tul Sorin Ovidiu Vîntu, către mai multe firme înregistrate în paradisuri fiscale.

O parte din banii cu care PSV Company a capitalizat mai multe firme "off-shore"- peste 30 de milioane de euro - sunt acum în centrul unei anchete a Fiscului, care verifică dacă sumele provin din tranzacţia cu OMV-Petrom de acum trei ani.

OMV-Petrom, în care statul român este încă acţionar important, a preluat, în 2007, mai multe active de la Petromservice, pentru suma de 328 de milioane de euro. Cum achiziţia presupunea transferul unor active, compania de petrol a achitat contravaloarea lor cu tot cu TVA.

O bună parte a activelor Petromservice se întorceau astfel la Petrom, după ce ele fuseseră cedate gratis, în 2002, către Asociaţia Salariaţilor condusă de Liviu Luca.

Ca să le recupereze, OMV-Petrom a plătit o sumă enormă grupării Luca-Vîntu: 328 de milioane de euro.

Din aceşi bani, compania Petromservice a încasat doar 296 de milioane de euro, pentru că 32 de milioane de euro sunt blocaţi, în continuare, într-un cont escrow la banca ABN Amro.

Cele 32 de milioane de euro au fost blocate iniţial pentru un an şi jumătate ca garanţie pentru Petrom că activele preluate nu au vicii ascunse. Apoi, banii au rămas blocaţi din alt motiv: TVA-ul aferent tranzacţiei nu a mai ajuns la bugetul statului.

De fapt, Petromservice a plătit suma aferentă TVA-ului, dar Ministerul Finanţelor a returnat-o în condiţii suspecte pe vremea ministrului Varujan Vosganian.

Posibila pagubă la bugetul statului: 62 de milioane de euro.

După tranzacţia cu OMV-Petrom, Petromservice îşi schimbă numele în PSV Company, iar o parte din banii companiei încep să alimenteze înfiinţarea unor companii "off-shore", dar şi conturile unor companii din ţară, inclusiv de la Realitatea Media, compania care administrează Realitatea TV.

Sumele vehiculate în conturile "off-shore" depăşesc 100 de milioane de dolari. Tot acest circuit financiar este cercetat acum de Fisc şi de procurori, iar, în urma investigaţiilor, au derivat alte dosare penale, soldate cu arestarea fostei conduceri a PSV, în frunte cu preşedintele Mihai Sorin, pentru activităţi de evaziune fiscală.

Procurorii mai suspectează şi că banii din tranzacţiile dintre Petrom şi Petromservice ar fi alimentat, tot printr-un circuit "off-shore" conturile fugarului Nicolae Popa în Indonezia. Acest circuit financiar este chiar cel care a condus la recenta arestare a lui Sorin Ovidiu Vîntu, acuzat că l-ar fi favorizat pe infractorul Nicolae Popa, condamnat în dosarul FNI.

Pariul pe un zăcământ unic în Europa

PSV Company are acum un plan de reorganizare pe trei ani, bazat pe valorificarea carierei de brucit Budureasa, care i-ar putea aduce minim 100 milioane de euro.

PSV Company controlează valoroasa carieră prin Geoasset SRL, societate pe care o deţine în proporţie de 100% şi care are şi licenţa de exploatare pentru zăcământul de la Budureasa. Licenţa a fost acordată de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi aprobată de Guvernul prin HG 1412/14 noiembrie 2008, pentru o perioadă de 20 ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani.

Afacerea secretă Budureasa

Ascunsă sub Munţii Bihorului, comuna Budureasa a dat numele unuia dintre cele mai secrete dosare ale Securităţii. Totul a început când s-a descoperit în zonă un masiv zăcământ de calcar, magneziu şi uraniu. Din ordinul direct al lui Nicoale Ceauşescu s-au cheltuit 150 de miliarde de lei pentru foraje, cercetări şi 15 kilometri de galerii. Totul într-un mare secret. Nimeni nu a exploatat nimic, iar după 1990, mina a fost închisă fără să mai fie omologată.

În 2003, o anume doamnă Ana Bodea primeşte licenţă de explorare pentru mina de la Budureasa. Patru ani mai târziu, Petromservice cumpără acţiunile micuţei firme de apartament care avea licenţa de exploatare. În acelaşi timp, Liviu Luca, partenerul lui Vântu, a cumpărat o altă firmă a doamnei Bodea, dar care avea licenţe de exploatare petroliferă. Niciuna nu se compară cu valoarea minei de la Budureasa, al cărei zăcământ este estimat, de unii specialişti, la peste 10 miliarde de euro.

PSV are acum licenţă de exploatare pentru mina din Budureasa până în 2018, după ce Guvernul Tăriceanu i-a dat aprobarea finală, prelungindu-i licenţa cu douăzeci de ani.

Guvernul Tăriceanu a aprobat licenţa pentru firma controlată de PSV, în 2008, cu doar trei săptămâni înainte de alegeri.

Astăzi, potrivit planului de reorganizare al PSV, valoarea enormă a zăcământului este dată de faptul că este unic nu numai în ţară ci şi în Europa. Aceste estimări sunt certificate de studiile de piaţă şi de cercetare tehnologică aplicată desfăşurate până acum de Roskill Anglia, Cimprogetti Italia, Imerys Anglia, Eutec Spania, Tru Grup Canada şi Minesa România. În ţara noastră nu există un operator economic care să desfăşoare producţie similară, iar la nivelul UE există o concurenţă destul de slabă, neexistând depozite de brucit de nivel cantitativ şi calitativ asemănător.

Pentru primii 20 ani de exploatare, se estimează că masa minieră care se va extrage va fi de circa 91 milioane tone, din care 19,8 milioane tone minereu util (calcar dolomitic cu brucit - diverse sorturi) şi 80,145 milioane tone roci pentru construcţii.

PSV avea planuri mari pentru exploatarea zăcământului, prin investiţii de aproape 178 milioane de euro timp de 20 de ani. Astfel, în jurul minei, au fost proiectate o fabrică de lianţi minerali (27.670.000 euro), o fabrică de produse granulare (40.487.000 euro), o uzină metalurgică de magneziu (91.300.000 euro) şi o fabrică de roci pentru construcţii (18.500.000 euro). Profitul brut aferent celor 20 de ani de expoatare este evaluat la 1,3 miliarde de euro, aproape jumătate provenind de la uzina metalurgică de magneziu.

În proiectul de reorganizare, PSV arată că General Trade Consult a evaluat participaţiile pe care le deţine la Geoasset doar la valoarea nominală de 1.877.780 lei în cazul falimentului.

În schimb, PSV susţine că reorganizarea companiei cu succes, ţinând seama de potenţialul proiectului de investiţii de la Budureasa, ar creşte participaţia PSV în proiectul minier la 100 milioane euro, cu condiţia continuării procesului investiţional.

În prezent, PSV poartă negocieri pentru valorificarea cantităţilor de zăcământ extrase.

Hidra de la "Hidro"

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. Ati lucrat, harnicie,harnicie! Felicitari!

    1. buna anchta, obiectiva. bravo

      Personal, apreciez calitatea documentara a articolului,cu rezerva ca din punct de vedere tehnologic lucrurile nu sunt atat de simple.Daca cineva crede ca separarea corecta a celor doua metale, uraniul si magneziul, unul de altul ,fara probleme dificile privind purificarea se pacaleste singur.Atestarile date de laboratoarele din vest nu ne conving.Nu se cunosc date concrete privind distributia spatiala ,in volum, a celor doua metale in roca respectiva. Sau mai corect ,omogenitatea zacamantului. Pana atunci este posibil ca stirea respectiva sa aiba caracter de ..bursa! Am inventariat chestiunea si am introdus-q in memorie.

      ANDREI SIMINEL FOST SEF LA C.N.V.M. A LUAT 60% DIN SPATIILE COMERCIALE TEXTILE SI INCALTAMINTE DIN TOATA TARA PRIN METODA SUVEICA CU AJUTORUL FIRMEI PE CARE O ARE IN CIPRU,NENOROCIND MII DE ACTIONARI.

      Din 2005 nu a mai dat nici un leu dividente la ceilalti actionari,folosinduse de inginerii financiare,ce dumnezeu doar sunt spatii comerciale date cu chirie s-au vandute. Acest siminel andrei este un excroc si un mafiot.A cumparat inclusiv avocatii adversi.

      Esti "nae" cu totul; Siminel nu a fost niciodata in CNVM, iar preluarea spatiilor nu are nici o legatura cu suveica, ci reprezinta investitie pura.Singura chestie care are ceva sanse sa corespunda cu realitatea, e cu "nenorocitul actionarilor". Asta fac investitorii la noi, dar si prin alte parti;miile de actionari nenorociti,probabil ca s-ar fi purtat chiar mai rau decit Siminel,daca ar fi fost in pozitia lui.

      VEZI FIRMELE -IVINGTON ENTERPRISES LIMITED CIPRU,LANCO FINANCE ROAD TORTOLA(INSULELE VIRGINE)-METEX BIG SA GALATI.VEZI,MONITORUL OFICIAL PARTEA A 4-A NR.1320/02.06.2003,PRIN CARE S-A ANUNTAT DIVIZAREA SOCIETATII SI CARE DIVIZARE NU SA MAI FACUT.

    pe linga aceste afaceri nu a fost posibil ca cei 8% din petrom sa fie cumparati de angajati

    1. Da,"mariane", iar americanii i-au tinut pe negrii in sclavie.

      Ce naiba,parca-i la balamuc,astia vorbesc de Vintu si voi rideti de alte bancuri! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5640
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2853
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9164
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.8405

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
ccib.ro
thediplomat.ro
fleetconference.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb