"A drămui" vine de la "drahmă"

Victorie a liderilor UE împotriva stihiei unui referendum în Grecia, noul premier elen Lucas Papademos este privit cu ostilitate de grecii înşişi, după cum o arată un sondaj publicat vineri de "Athens-news", dupa votul de încredere obţinut, miercuri seară, de guvernul susţinut de coaliţia formată din partidele Noua Democraţie, Pasok şi Laos, deţinând, în total, 253 de locuri din cele 300 ale Parlamentului.

Faţă de un sondaj anterior, publicat cu zece zile mai înainte, Pasok s-a prăbuşit acum de la 15%, la 11,8% în preferinţele grecilor, Partidul Noua Democraţie a alunecat de la 22,5%, la 21,2%, iar Laos a coborât de la 5,7%, la 5,2%, ilustrând suspiciunea naţiunii (pe care Parlamentul grec este menit să o reprezinte), că înţelegerile cu UE la care a convenit noul Guvern nu ar urmări, cu adevărat, interesele Greciei.

Concluzia se impune, în condiţiile în care 60% dintre cei chestionaţi sunt de acord că Papademos, fost vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene, este cea mai bună şansă a Greciei să rămână în Zona Euro şi deci coborârea în preferinţele electoratului poate fi explicată doar prin creşterea proporţiei de greci care ar vrea să se întoarcă la drahmă.

• CIFRE PRECISE, ÎNŢELESURI TULBURI

Prima ţintă a lui Papademos este să asigure legendara tranşă de 8 miliarde de euro, promisă de partenerii din Zona Euro şi FMI, despre care predecesorul său Giorgios Papandreou afirmase, la mijlocul lunii septembrie, că este absolut necesară, deoarece Statul Grec nu mai are bani decât pentru două săptămâni, după care urmează falimentul ţării (în care, de fapt, se află de mult mai mult timp) şi au trecut, de atunci, două luni, fără ca Grecia să primească tranşa şi fără ca Grecia să fie declarată oficial în faliment (ceea ce conform practicilor europene de anul ăsta, nu mai este o surpriză, după cum nimeni nu mai bagă de seamă că scadenţa de 1 octombrie, la care, oficial, Grecia ar fi trebuit să dea faliment, s-a mutat pe 1 decembrie, deşi niciun ban nu i-a mai intrat între timp).

Se spune că banii aceştia i-ar ajunge Greciei până în luna martie, adică până la scadenţa mandatului cu care a fost investit Cabinetul Papademos.

A doua sarcină a lui Papademos este să asigure ajutorul de 130 de miliarde de euro, reconfirmat la 26/27 octombrie de Uniunea Europeană, în înţelegerea de la Bruxelles, care a implicat şefii statelor UE, liderii Comisiei Europene, FMI şi băncile private, subiect pe care fostul premier grec Papandreou a ameninţat că îl va supune Referendumului, declanşând un uriaş scandal printre capetele Uniunii Europene, încheiat cu demisia lui şi aducerea noului executiv al Greciei - o lecţie a noului înţeles pe care actuala Europă îl atribuie noţiunii de "democraţie".

Totuşi, Cabinetul Papademos nu poate fi acuzat de conformism şi docilitate faţă de interesele creditorilor străini, cât timp nu există alternativă la soluţia avansată prin înţelegerea de la 26/27 octombrie, care prevede, aparent foarte generos, pe lângă sprijinul de 130 de miliarde de euro, iertarea a jumătate din datoria Greciei către investitorii privaţi.

Nu se ştie, însă, dacă tăierea datoriilor la jumătate şi sprijinul financiar, însoţite de înăsprirea chiar mai severă a regimului de austeritate pe care, oricum, îl suportaseră grecii, vor putea scoate Grecia, în nouă ani de privaţiuni, de acum încolo, la lumina unei proporţii de 120% între datorie şi Produsul Intern Brut, în schimb, caracterul tăios al privaţiunilor este cert.

• CURSĂ PATRIOTICĂ CONTRACRONOMETRU

Lucas Papademos a intrat, prin urmare, într-o febrilă cursă patriotică contracronometru, iniţiind negocierile de înjumătăţire a datoriilor Greciei de peste 200 de miliarde de euro către creditorii privaţi, în chiar noaptea de miercuri care a urmat validării sale ca premier, a doua zi, joi, s-a întâlnit, la Luxemburg, cu preşedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, care a coordonat lucrările de elaborare tehnică de la baza înţelegerii din 26/27 octombrie, a programat o întâlnire pentru luni cu preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, şi cu preşedintele Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, proiectând ca marţi să se întoarcă la Luxemburg, în timp ce "troika" alcătuită de Zona Euro, Banca Centrală Europeană şi FMI (reprezentate de Matias Mors, Klaus Mazouch şi Poul Thomsen) s-au întâlnit sâmbătă, în Grecia, cu liderii celor trei partide care susţin noul guvern, toate astea în vederea obţinerii tranşei de 8 miliarde de euro despre care nu mai ştim dacă realmente este necesară pentru altceva decât ca să evite declararea oficială a falimentului Greciei.

Pare că sunt doar negocieri sub ameninţarea unui anunţ public, deşi realitatea este aceeaşi, şi cu anunţ şi fără el.

• AJUTORUL PENTRU GRECIA NU RĂMÂNE ÎN GRECIA

Analiştii au aproximat că doar 42% din ajutorul financiar de 8 miliarde va rămâne în Grecia, în timp ce majoritatea de 58% va rămâne în afara ţării, pornind de la prezumţia că suma reprezintă rata trimestrială necesară Greciei.

O proporţie de 19% din ajutor va finanţa excesul de cheltuieli al statului (1,5 miliarde).

Creditorii greci vor primi 23% (o rată de 1,85 miliarde, în contul celor 75 de miliarde cu care băncile greceşti au finanţat statul şi a celor 25 de miliarde de la alţi creditori greci).

Pentru cele 55 de miliarde de euro plătite de Banca Centrală Europeană pe obligaţiuni greceşti, aceasta va primi 18% din ajutorul de 8 miliarde acordat Greciei (1,45 miliarde).

Băncile şi instituţiile financiare străine aproximează împrumuturi acordate Greciei de 175 de miliarde, astfel că vor primi 40% din tranşă (3,2 miliarde).

Un miliard de euro este o sumă cât oceanul pentru un individ, este cât un lac pentru o ţară şi cât un păhărel pentru un continent, care-şi socoteşte datoriile în trilioane; observăm, însă, cum Europa îşi drămuieşte păhărelele ("a drămui" vine de la "drahmă"), după ce a înecat continentul în credite.

Dintre băncile europene, cele franţuzeşti sunt cele mai expuse la datoria Greciei (55,7 miliarde de euro) conform datelor din luna iunie de la Banca Reglementelor Internaţionale; urmează băncile germane (21,4 miliarde), cele britanice (12,6), portugheze (10,1), americane (8,4), olandeze (4,4), italiene (3,7) şi elveţiene (3,4).

La prima vedere, cele mai interesate bănci din lume de binele Greciei sunt băncile franţuzeşti, pentru că dacă Grecia ar redeveni solvabilă, atunci ele şi-ar putea recupera banii, ba chiar, francezii ar trebui să fie dispuşi să le reducă din datorie, ca să-şi poată recupera banii măcar în parte.

Dar, finanţele sunt ceva mai complicate.

Finanţele reuşesc să transforme albul în negru.

Pentru că, paradoxal, unele dintre băncile creditoare, inclusiv dintre cele franţuzeşti, ar putea fi cele mai interesate în falimentul Greciei.

Un interes fierbinte...

• CREDITORUL CARE VREA FALIMENTUL DATORNICULUI

O parte dintre creditorii pe datoriile suverane şi-au asigurat drepturile băneşti cumpărând CDS-uri (Credit Default Swap) - un fel de "poliţe de asigurare" contra falimentului celui dator, un instrument existent de la începutul anilor '90, dezvoltat după 2003, ajungând să antreneze o valoare de 62 de trilioane de dolari, la începutul anului 2008, drastic retezată la 26,3 trilioane, anul trecut, de efectele crizei subprime, la care a participat drept una dintre cauze.

Una dintre diferenţele majore dintre poliţele de asigurări clasice şi CDS este că deţinătorul de CDS nu este obligat să deţină şi creditul pentru care s-a asigurat, iar creditul poate fi subiectul unor multipli valorici în CDS, care nu este raportat autorităţii de supraveghere a pieţei.

Dacă CDS-ul neutralizează îngrijorarea celui care dă banii cu împrumut, pentru că, oricum îşi va încasa banii - fie de la debitor, fie (în cazul că debitorul dă faliment) de la vânzătorul CDS-ului -, deţinerea de CDS-uri de către cei care nu au dat credite îi face extrem de interesaţi în falimentul debitorului, pentru că, în acel caz, vor încasa contravaloarea unor credite pe care nu le-au acordat niciodată.

Pe cât de transparentă este piaţa împrumuturilor, astfel că, mai înainte am putut vedea cine şi în ce sume este expus la datoriile Greciei, pe atât de netransparentă este piaţa CDS-urilor.

De aceea, nu putem şti dacă băncile care au acordat Greciei împrumuturi sunt solidare cu interesele Greciei, sau dacă, dimpotrivă, nu care cumva au achiziţionat CDS-uri în exces, care le-ar aduce câştiguri fabuloase, în cazul falimentului elen.

Vineri, în sfârşit, Comisia Europeană a comunicat că interzice folosirea "naked CDS" (a "CDS-urilor nude", adică a acelor asigurări care nu însoţesc împrumuturile).

Comisarul pentru piaţa unică Michel Barnier a afirmat că "naked CDS" creşte instabilitatea, accelerând fluctuaţiile de preţ ale datoriilor pe piaţa secundară şi că, deşi nu sunt cauza principală a crizei, totuşi agravează declinul preţurilor.

Doar că interdicţia practicii "naked CDS"-urilor este, deocamdată, doar o "excomunicare": ea ar urma să intre în exerciţiu, abia peste un an, în noiembrie 2012.

Va mai exista Grecia la acea dată?

• UN SCENARIU RATAT: REVENIREA LA DRAHMĂ - COMPARÂND DOUĂ DEZASTRE

Toată lumea s-a speriat de scenariul publicat în vară de Union des Banques de Suisse, care arăta că ieşirea vreunei ţări din Zona Euro şi revenirea la moneda naţională ar avea consecinţe dezas-truoase pentru ţara care s-ar încumeta la o astfel de opţiune, conducând la înjumătăţirea Produsui Intern Brut, în primul an, urmată de alte diminuări în anii consecutivi.

De aici, a rezultat tuturor concluzia că ieşirea din Zona Euro este o alegere imposibilă.

Totuşi, nimeni nu a făcut o comparaţie a dezastrului descris la ieşirea din Zona Euro, cu dezastrul imaginabil prin rămânerea în Zona Euro.

Pentru că ceea ce i se cere Greciei ca să primească ajutorul de 130 de miliarde este un dezastru naţional.

Ideea este că, în schimbul acestor bani şi a tăierii de datorii, Grecia să impună un plan de austeritate draconică asupra populaţiei, care să conducă, până în anul 2020, de la o proporţie de 200% a datoriei suverane faţă de Produsul Intern Brut, la o proporţie de 120%.

Ce au suportat grecii în aceşti ani din urmă, va fi floare la ureche faţă de ceea ce urmează în viitorii nouă ani - nu sănătate, nu pensii, nu curăţenie şi întreţinere administrativă, nu haine, nu mâncare, în schimb muncă multă foarte prost plătită.

La capăt, este discutabil că ţinta de 120% va fi atinsă, pentru că regimul de austeritate va diminua indiscutabil Produsul Intern Brut, astfel că, în 2020, când copii de zece ani de acum vor deveni nişte tineri extrem de slăbănogi şi extrem de needucaţi, singura realizare a Greciei va fi că, pe teritoriul său, plăţile se fac în euro.

Dacă, dimpotrivă, se declară în faliment şi iese din Zona Euro, datoria Greciei scade brusc la zero!

Fracţia dintre datorie şi Produsul Intern Brut se ridică instantaneu la valoarea zero.

Peste asta, vine dobânda de 4% pe care Grecia o plătea, în medie, la împrumutul de 350 de miliarde de euro şi care, în această variantă, n-ar mai plăti-o.

Asta înseamnă, în echivalent euro, un plus de 14 miliarde pe an, în vistieria ţării.

Băncile vor trebui să fie naţionalizate, ceea ce n-ar fi o mare problemă cât mare parte din riscul lor stă pe umerii Băncii Centrale Europene, în schimb va fi o problemă grea să fie asigurate depunerile.

Pensiile vor fi şi ele afectate, dar aceste probleme sunt similare şi în varianta menţinerii în Zona Euro.

Finanţarea pentru trecerea la drahmă ar putea fi găsită cu uşurinţă la China, Brazilia, India, Rusia şi Africa de Sud, adică, la acele ţări care, fără să refuze net sprijinul pentru Zona Euro, totuşi tărăgănează să dea un răspuns categoric şi negociază la sânge cu Uniunea Europeană, îngenunchind-o.

Evident, grecii nu ar scăpa de regimul de austeritate, nici în varianta reintroducerii drahmei.

Dar ar da un alt sens istoriei lor contemporane.

Un sens în prelungirea orgoliului lor din antichitate.