A început dezbaterea asupra Codului penal

M.D.
Politică / 8 mai 2018

A început dezbaterea asupra Codului penal

Comisia specială pentru legile justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a început, astăzi, dezbaterea asupra Codului penal, urmând că membrii Comisiei să se întâlnească şi miercuri, şi joi, iar săptămâna viitoare să fie supuse la vot modificările, informează News.ro.

La începutul şedinţei, Florin Iordache a anunţat că încă nu se vor vota amendamentele, ci doar vor fi dezbătute, urmând ca miercuri şi joi să se întâlnească din nou membrii Comisiei.

Deputatul USR Stelian Ion a supus la vot amânarea şedinţei de astăzi, pe motiv că amendamentele depuse sunt foarte multe şi necesită timp pentru a fi studiate - cererea acestuia fiind supusă la vot şi respinsă.

Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei s-a reunit, la jumătatea săptămânii trecute, pentru dezbateri generale asupra iniţiativelor legislative de modificare a Legii numărul 286/2009 privind Codul Penal, Legii numărul 135/2010 privind Codul de Procedură Penală şi Legi numărul 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.

Opoziţia a acuzat că modificările Codurilor penale sunt "cu dedicaţie" pentru Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Preşedintele Comisiei, fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, a susţinut însă că prin aceste modificări se vrea "normalizarea vieţii în România".

Preşedintele Klaus Iohannis a apreciat că unele dintre propunerile pentru modificarea Codurilor penale sunt absolut inacceptabile şi că "este inadmisibil ca unele să fie făcute cu destinaţie pentru persoane care acum ocupă poziţii de decizie chiar în Parlament".

Proiectul de modificare a Codului Penal prevede că emiterea, aprobarea sau adoptarea de acte normative nu constituie infracţiunea de ajutor dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsurii privative de libertate.

Declaraţiile publice făcute de autorităţile publice sau funcţionari publici prin care, înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive de condamnare, o persoană este considerată vinovată se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Pentru a scăpa de pedeapsă, mituitorul sau făptuitorul trebuie să denunţe fapta în cel mult 6 luni de la data săvârşirii acesteia şi înainte de a începe urmărirea penală. Se abrogă articolul privind neglijenţa în serviciu.

Conform proiectului de modificare a Codului de Procedură Penală, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii pot fi comunicate public informaţii doar dacă acestea justifică un interes public, iar suspecţii nu pot fi prezentaţi cu cătuşe sau alte mijloace de imobilizare de natură a induce în percepţia publică faptul că ar fi vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni.

Suspectul sau inculpatul poate participa la efectuarea oricărui act de urmărire penală sau la orice audiere, la solicitarea acestuia. Audierea unei persoane nu poate dura mai mult de 6 ore din 24 de ore.

Dispoziţiile legii ar urma să se aplice şi hotărârilor pronunţate până la intrarea acesteia în vigoare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb