Aberaţia de publicitate

Dacă mai era nevoie de o dovadă a faptului că esenţa politică şi a comportamentului PSD este definită de sintagma "partid-stat", ea a venit năucitoare zilele acestea. Partidul-stat a cheltuit, în ultimii patru ani, nici mai mult nici mai puţin de un milion şi jumătate de euro, lunar, ca să-şi lustruiască imaginea în oglinda, atît de ingrată uneori a presei. A unei părţi a presei, evident! Aceea care a beneficiat de grasele contracte de publicitate ale instituţiilor publice.

Prima dimensiune a acestei aberaţii ţine de situaţia care permite unui guvern, fie el şi atotputernic, ca acela al PSD-ului, să cheltuiască atîta bănet dintr-o visterie publică ce nu găseşte niciodată bani pentru medicamente, pentru salariile profesorilor, pentru repararea şcolilor, ori pentru a aduce condiţiile din spitale la un grad de civilizaţie care să ne plaseze în Europa, nu în Africa sub-sahariană, acolo unde sîntem azi. Pe care filă a mandatului primit de guvernul PSD la investitură scria că are voie să se dedea la o asemenea aberaţie? În care paragraf al Constituţiei scrie că dacă am încredinţat cuiva guvernarea, acela are dreptul să facă tot ceea ce-i trece prin minte, în interesul personal, prejudiciind grav interesele celorlalţi şi în dispreţul profund al celor pe care-i guvernează? De ce nu scrie nicăieri, nici în Constituţie, nici în Legea răspunderii ministeriale, nici în Legea administraţiei publice, că cei care exercită mandatul guvernării au şi răspunderi, nu numai dreptul nelimitat de a-şi spori averile pe seama bugetului public şi a veniturilor statului? Cum este posibil ca acum, cînd găuroiul de 65 de milioane de euro a ieşit la iveală, cu acte în regulă, nimeni să nu poată să-i ia de guler pe cei ce au vămuit toate aceste fonduri, după cum atestă grija cu care a fost pusă la secret hîrtia secretariatului general al Guvernului care instituia coruptul sistem de alocare a contractelor de publicitate generate de nevoile instituţiilor statului? Cum este posibil ca acest lucru să se întîmple într-un stat de drept, democratic? Răspunsul e simplu, statul nostru este doar un simplu instrument aflat la îndemîna celor ce guvernează. El este "stat de drept" doar în măsura în care acoperă bunul plac al guvernanţilor cu pulpana protectoare a legilor, nelegiute. Pentru restul, adică pentru noi, este "stat de drepţi". El zice şi noi trebuie să executăm! Cum se apară cetăţenii de abuzurile guvernării, în democraţiile adevărate? Simplu! Pe calea legii, pe calea luptei parlamentare şi prin acţiunile societăţii civile, incluzînd aici şi presa. Apetitul totalitar al PSD a avut grijă ca nici una din aceste căi normale de apărare a cetăţeanului să nu mai funcţioneze: justiţia aservită puterii, maşinăria de vot parlamentar şi cumpărarea bunăvoinţei presei cu contracte grase de publicitate! Avem democraţie, dar ea este una bună doar de vitrină, pusă acolo ca să se minuneze Europa cît de repede am ajuns-o din urmă! A doua dimensiune a aberaţiei este chiar conceptul de "publicitate de stat". Stau şi mă minunez, întrebîndu-mă, de ce ar avea nevoie statul să-şi facă publicitate? Dacă o ducem tot aşa, nu cred că va mai trece mult şi vom vedea pe marile artere ale capitalei panouri gigantice lăudînd faptele de vitejie ale ministerelor, guvernului, primului ministru etc. Oameni buni, veniţi să vedeţi ce n-aţi văzut, reclame pe alese: "Minister mare privatizează fabrica mică, hopa-mitică, el o privatizează, el o strică!" "Cu ministrul nostru-n frunte, o s-avem victorii multe!" "Stima noastră şi mîndria, noi conducem România!" "O conducem pîn-mai an, la anul şi la mulţi ani!" Desigur, instituţiile publice trebuie să anunţe diferite lucruri publicului! Dar, de aici şi pînă la 65 de milioane de euro într-un mandat, e cale lungă! O cale pe care "marele partid social-democrat", al României, cu neţărmurita sa grijă pentru "defavorizaţii" societăţii de tranziţie, a parcurs-o fără să gîfîie, ori să clipească. În sfîrşit, dimensiunea tragică a acestei aberaţii este dată de uşurinţa cu care cea mai mare parte a "presei libere" din România s-a lăsat cumpărată de banii zornăitori ai guvernului PSD. Daca ar mai avea un pic de respect pentru ideea de jurnalism, de democraţie şi libertate, presa din România ar trebui să declare zi de doliu, la data la care se semnau actele de înfiinţare a mecanismului prin care a fost nu doar cumpărată, ci umilită, aproape strivită sub dispreţul corifeilor PSD.