Achiziţiile publice, sub lupa inspectorilor de integritate

I.Ghe.
Ziarul BURSA #Politică / 16 octombrie 2019

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a analizat, în intervalul iulie - septembrie, peste 6000 de proceduri de achiziţie publică, fiind emise trei avertismente de integritate de peste 9 milioane de lei.

Conform unui comunicat emis de instituţia publică, din cele 6192 de achiziţii verificate, aproximativ 15% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. O treime din totalul procedurilor conţin 25.162 de contracte subsecvente (loturi).

Agenţia a emis trei avertismente de integritate în valoare totală de 9,16 milioane lei (aprox. 1,93 milioane euro).

În analiza Prevent au fost luate în considerare date şi informaţii cu privire la 1553 de autorităţi contractante, 7191 de operatori economici şi 144.715 de persoane, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi ai ofertanţilor. Prin intermediul sistemului, ANI a emis, în perioada 20 iunie 2017 - 30 septembrie 2019, 102 avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică în valoare totală de 1,15 miliarde lei (aprox. 241,5 milioane euro), menţionează ANI.

Potrivit sursei citate, potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând ministere, instituţii publice de la nivel central şi local, unităţi administrativ-teritoriale, regii autonome, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în 97% din cazuri conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar în două cazuri ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. Într-un singur caz, pentru care s-a emis avertisment de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţia în care nu va fi înlăturată cauza conflictului de interese.

Conform acestui articol, "neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare".

În perioada de referinţă, sistemul PREVENT a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, 36.681 proceduri de achiziţie publică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb