Acord ruso-ucrainean în privinţa gazelor naturale

Ancuţa Stanciu
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 ianuarie 2006

Ucraina a acceptat preţul de 230 dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze, preţ cerut de Rusia, a anunţat, ieri, la Mos-cova, preşedintele Gazprom, Alexei Miller. Acordul a fost semnat pentru cinci ani. "Începînd cu data de 1 ianuarie, Gazprom va furniza gaz utilizatorilor din Ucraina prin compania ruso-ucraineană RosOukr-Energo", a adăugat Miller, într-o conferinţă de presă, precizînd de asemenea că preţul pentru tranzitul gazelor naturale ruseşti pe teritoriul Ucrainei a fost de la 1,09 dolari la 1,6 dolari pentru 1.000 de metri cubi pe 100 de kilometri.

În acelaşi timp, preşedintele companiei de gaze naturale ucrainiene Naftogaz, Alexei Ivchenko, a indicat că societatea mixtă ruso-ucraineană RosOukr-Energo va vinde Ucrainei gaz "rusesc şi asiatic" la preţul de 95 dolari pentru 1.000 de metri cubi. Ucraina va avea acces la gazul turkmen, iar Europa va avea asigurată o furnizare constantă de gaze naturale.

Ungaria: "Mol" revine la consumul normal de gaz

Compania de distribuţie de petrol şi gaze "Mol", principala companie de acest fel din Ungaria, va permite celor 34 de mari companii alimentate să treacă la utilizarea normală de gaze naturale, după ce presiunea din conductele venind din Ucraina s-a stabilizat. Ungaria anunţase că va apela la resurse alternative de combustibil la gazul rusesc, pînă cînd presiunea gazului va fi stabilizată.

Cantitatea de gaze naturale importată de Ungaria prin Ucraina din Rusia se ridică la aproximativ 1,2 milioane de metri cubi pe oră, cantitate fixată prin contract. Au existat însă mari fluctuaţii de presiune, mai ales de la 1 ianuarie, fluctuaţii care au făcut compania Mol să declare că va aproviziona pe cei 34 de mari consumatori cu care are contract, cu combustibil alternativ.

Ungaria consumă 14 miliarde de metri cubi de gaze naturale anual, 80 la sută din acest consum fiind asigurat din import. Din totalul importurilor de gaze naturale, 70% provin din Rusia.

Ministrul maghiar al economiei, Janos Koka, a declarat, la începutul acestei săptămîni, într-o conferinţă de presă, că scăderea de 40 la sută a presiunii ar putea determina viitoa-re restricţii numai dacă vremea ar înregistra o scădere a temperaturii. "Ungaria a fost în discuţii de a achiziţiona gaze din Vestul Europei chiar dacă ar trebui să plătească un preţ mai mare"", a adăugat Koka.

"Trebuia să fim în discuţii constante cu Gaz de France şi Ruhrgas şi chiar şi la un preţ mare, noi vom lua gaze din surse nord sau vest europene. La temperaturile din prezent nu se vor genera restricţii în aprovizionarea cu gaz, dar dacă temperaturile scad cu 6-10 grade, va creşte consumul cu cîteva zeci de milioane de metri cubi pe zi"", a adăugat ministrul ungar. Ungaria are în prezent rezerve de aproximativ 2,4 miliarde metri cubi de gaz, iar capacitatea maximă de consum este de circa 99 milioane metri cubi zilnic. Consumul anual de gaze naturale din Ungaria este 14 miliarde metri cubi de gaze.

Fitch: evaluarea financiară a Ucrainei nu este afectată, în primă instanţă, de conflictul cu Rusia

Evaluarea financiară a Ucrainei nu a fost afectată, în primă instanţă, de conflictul cu Rusia în privinţa gazelor naturale, a declarat agenţia de evaluare financiară Fitch. "Este prematur să luăm o decizie în privinţa evaluării financiare a Ucrainei, notată cu "BB-" pe termen lung, cu perspectivă stabilă", a indicat agenţia de evaluare.

După unele semne de revigorare din toamnă, valoarea Produsului Intern Brut al Ucrainei s-a redus cu 2,7%, în luna noiembrie 2005, comparativ cu aceeaşi lună a anului 2004. În primele 11 luni ale anului, PIB-ul a crescut cu 2,2%.

Creşterea preţului gazului rusesc va majora semnificativ factura exporturilor, va spori inflaţia Ucrai-nei şi va influenţa scumpirea tranzitului pentru gazele importate de Uniunea Europeană din Rusia.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb