Iranul se aşteaptă ca statele occidentale să fie fidele angajamentelor asumate prin Acordul de la Geneva, pentru că angajamentele asumate în mod voluntar de către Iran sunt reversibile, se arată într-un comunicat al Ambasadei Republicii Islamice Iran (R.I. Iran).
"Ca urmare a celor trei runde de negocieri, de la New York şi Geneva, dintre ministrul Afacerilor Externe al R.I. Iran şi miniştrii Afacerilor Externe a trei ţări din Uniunea Europeană (Franţa, Germania şi Marea Britanie), precum şi ai SUA, China şi Rusia, în data de 24 noiembrie 2013, după câteva zile de negocieri intense, părţile au semnat un document intitulat < Plan Comun de Acţiune >", potrivit sursei citate.
"Acesta reprezintă primul pas pe calea soluţionării definitive a chestiunii nucleare iraniene, în decursul anului viitor. Rezistenţa din ultimii ani a poporului iranian în faţa exceselor unor ţări a dat în sfârşit roade, şi marile puteri au recunoscut în mod oficial programul de îmbogăţire iranian ca fiind parte a soluţionării. Experienţa ultimelor negocieri a arătat că singura cale de abordare a oamenilor minunaţi din Iran este prin respect şi egalitate, nu prin sancţiuni. Motivul mâniei unora faţă de rezultatul pozitiv al negocierilor este acela că dialogul şi pacea au ieşit învingătoare, în timp ce abordarea bazată pe crearea de tensiune şi război a fost învinsă", susţine Ambasada Iranului.
Partea iraniană speră ca statele occidentale, în următoarele şase luni, să-şi îndeplinească angajamentele şi să se folosească de această ocazie pentru a recâştiga încrederea pierdută a poporului iranian.
Potrivit sursei citate, rezultatele Acordului de la Geneva, în ansamblu, sunt următoarele:
1- Marile puteri au recunoscut în mod oficial dreptul nuclear al Iranului. În concordanţă cu Tratatul de Neproliferare, R.I. Iran, în mod inerent, ca şi toate celelalte state, are dreptul la energie atomică în scopuri paşnice. Tratatul de Neproliferare dă acest drept tuturor statelor semnatare, motiv pentru care peste 40 de state ale lumii desfăşoară procese de îmbogăţire. Pe această bază, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică monitorizează ţările care desfăşoară procese de îmbogăţire.
2- Îmbogăţirea de până la 5% va continua să se desfăşoare în Iran ca şi în trecut. În textul Acordului se precizează ca atare că Iranul va continua îmbogăţirea.
3- În conformitate cu Acordul, niciunul dintre centrele de îmbogăţire nu-şi va opri activitatea, iar fabricile de la Natanz şi Fordo vor funcţiona în continuare. Programul pentru apă grea din Arak va continua la fel ca şi până acum.
4- Prin acest Acord, sancţiunile vor intra pe o pantă descendentă. Marile puteri au anunţat că, în paralel cu desfăşurarea negocierilor finale ce vor demara în curând pentru ajungerea la acord, toate sancţiunile Consiliului de Securitate al ONU şi sacţiunile unilaterale impuse de către Uniunea Europeană şi SUA vor fi ridicate.
5- Odată cu aplicarea Acordului de la Geneva, primul pas va fi ridicarea unora dintre sancţiuni. Totodată, prin semnarea acestui Acord, sancţiunile care erau într-o continuă creştere, vor stagna. Va fi ridicată o parte a sancţiunilor bancare. În acest stadiu, vor fi diminuate cele mai multe dintre problemele legate de: transferul de bani pentru petrolul iranian, asigurarea vapoarelor, ş.a.m.d.
"Se speră ca acest Acord, care este aprobat de către statele şi naţiunile doritoare de pace ale lumii, să ofere condiţiile pentru mai multă stabilitate, linişte şi pace, atât în regiune, cât şi pe scena internaţională. În plus, extinderea justiţiei şi drepturilor popoarelor poate determina o mai mare izolare a susţinătorilor războiului şi a acţiunilor extremiste", se mai arată în comunicat.