ACŢIONARII AU APROBAT TRECEREA LA SISTEMUL DUALIST DE CONDUCERE Lucian Isar, numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere la Banca Comercială Feroviara

A.A.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 august 2014

Lucian Isar, numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere la Banca Comercială Feroviara

Petre Tulin, numit preşedinte al Directoratului

Fostul ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, a fost numit preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Comerciale Feroviara, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, din 1 iulie, când a fost aprobată schimbarea administrării băncii din sistem unitar în sistem dualist, potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial.

Banca va continua să funcţioneze în sistem unitar până la autorizarea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere de către Banca Naţionala a României şi până la îndeplinirea tuturor formalităţilor cerute de lege.

Membrii Directoratului vor fi actualii membri ai Comitetului de Conducere, respectiv Petre Tulin, în calitate de preşedinte al Directoratului şi Director General al Băncii, Vladimir-Mihai Selaru şi Cornel Benchea.

Membrii consiliului de administraţie au fost revocaţi şi numiţi consilieri în cadrul instituţiei.

În Consiliul de Supraveghere, pe lângă Lucian Isar, au fost numiţi Luis Ferrer Lorenzo, Corina-Mihaela Blidar.

În luna mai, Valer Blidar, acţionarul majoritar al băncii, a declarat că Banca Comercială Feroviara (BCF) analizează achiziţia unei alte instituţii de credit prezentă în ţara noastră, însă nu este mulţumită de calitatea celor pe care proprietarii doresc să le vândă, din cauză că au un istoric cu probleme. Domnia sa a menţionat că a contractat serviciile unui consultant care să evalueze oportunităţile de cumpărare.

Banca Feroviara a înregistrat un profit operaţional de 300.000 lei la finalul lunii martie, pe fondul unui avans al creditării, potrivit directorului general al instituţiei de credit, Petre Tulin.

Pentru acest an, conducerea BCF şi-a propus să obţină un profit net de 1,5 - 2 milioane lei.

Anul trecut, Banca Feroviara a avut o pierdere de 9,42 milioane lei, faţă de un rezultat negativ de 20,45 milioane lei, în 2012.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb