Acţionarii Băncii Transilvania au aprobat fuziunea cu Volksbank

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 9 octombrie 2015

Acţionarii Băncii Transilvania (BT) au aprobat fuziunea cu Volksbank România (VBRO), în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor, organizată ieri.

Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania, a declarat: "Mulţumesc managementului celor două bănci şi echipei mixte direct implicate în etapa de integrare pentru efortul pe care îl depun în această perioadă. Ne respectăm angajamentele făcute odată cu anunţarea achiziţiei, avem în continuare o abordare responsabilă şi mizăm pe punctele forte ale BT şi VBRO pentru a deveni cea mai bună bancă pentru clienţi".

Integrarea Volksbank România în Banca Transilvania a început în luna aprilie şi se va încheia în 31 decembrie, iar toate etapele de până acum s-au încadrat în termenele stabilite, potrivit unui comunicat al BT.

Până acum, rezultatele integrării Volksbank România în Banca Transilvania cuprind: finalizarea cu succes a novaţiei împrumuturilor VBRO în franci elveţieni - peste 83%, adică aproximativ 14.700 dintre clienţii eligibili ai Volksbank România cu împrumuturi în franci elveţieni au acceptat oferta de conversie, devenind clienţi BT; - încheierea cu succes a implementării soluţiei de diminuare a datoriei totale aferente creditelor curente ale clienţilor VBRO persoane fizice - peste 15.000 de clienţi VBRO au beneficiat de aceste reduceri, valoarea totală a diminuării datoriilor acestora fiind de aproape 290 de milioane lei; realizarea de simulări, cu rezultate pozitive, pentru migrarea datelor IT; comunicare cu clienţii, acţionarii, autorităţile, angajaţii etc; construirea unei strategii privind reţeaua comună de sedii, la nivel naţional; alinierea funcţiunilor de trezorerie, risc, conformitate, antifraudă şi audit intern, precum şi implementarea acţiunilor de diminuare a riscului operaţional.

Odată cu primirea aprobării acţionarilor pentru fuziunea Volksbank România cu Banca Transilvania, proiectul trece în etapa finală, care va dura până la finalul anului. Acţiunile din cadrul acesteia au ca principal obiectiv oferirea unei experienţe pozitive clienţilor VBRO, odată cu transferarea la BT: simulări pentru migrarea datelor, comunicarea consistentă cu aceştia începând cu 19 octombrie a.c., lansarea Ofertei de Bun Venit la Banca Transilvania, pregătirea echipei şi a reţelei comune de unităţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb