Acţionarii minoritari ai A&D Pharma se opun delistării de la bursa londoneză

F. A.
Companii #Sănătate / 2 ianuarie 2011

Compania A&D Pharma a primit o scrisoare de la acţionarii minoritari în care aceştia informează că se opun delistării acţiunilor de la bursa din Londra, anunţată de holdingul olandez pe 17 decembrie 2010. Aceşti acţionari îşi rezervă dreptul să iniţieze proceduri juridice la Curtea de Apel din Amsterdam, pentru a împiedica delistarea titlurilor, în cazul în care compania nu retrage propunerea, se arată într-un comunicat transmis bursei din Londra.

Conducerea A&D Pharma consideră că delistarea este în interesul companiei şi acţionarilor acesteia şi respinge argumentele deţinătorilor de certificate globale de depozit.

Pe 17 decembrie, A&D Pharma a anunţat că a convocat, pentru 31 ianuarie, o adunare generală extraordinară a acţionarilor, pentru aprobarea delistării. Decizia de retragere a acţiunilor de la tranzacţionare a fost luată la patru ani după ce compania s-a listat pe piaţa principală a bursei din Londra. La acel moment, compania era evaluată la 400 milioane euro. În prezent, valoarea companiei este de 190 milioane euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb