BioAge, debut pozitiv pe Nasdaq

A.V.
Ziarul BURSA #Companii #Sănătate / 30 septembrie

BioAge, debut pozitiv pe Nasdaq

English Version

BioAge Labs Inc., companie americană de biotehnologie în stadiu clinic care dezvoltă terapii pentru obezitate şi boli metabolice, a strâns aproximativ 200 de milioane de dolari prin oferta sa publică iniţială (IPO) derulată săptămâna trecută pe piaţa SUA, anunţă fiercebiotech.com.

Banii astfel obţinuţi vor fi alocaţi de companie continuării studiilor clinice privind medicamentul său pentru obezitate.

După ce iniţial stabilise că va vinde aproximativ 10,5 milioane de acţiuni la un preţ cuprins între 17 şi 19 dolari fiecare, firma de biotehnologie a anunţat că va creşte uşor acest pachet la 11 milioane de acţiuni. Preţul final al acţiunilor fost de 18 dolari, ceea ce înseamnă că BioAge a atras venituri brute de 198 de milioane de dolari din ofertă.

Societatea a informat săptămâna trecută că se aşteaptă ca veniturile nete din IPO, combinate cu un plasament privat simultan de acţiuni în valoare de 10,6 milioane de dolari, să ajungă la 180,6 milioane de dolari.

BioAge, cu sediul în Richmond, California, s-a listat pe Nasdaq sub simbolul "BIOA". La închiderea sesiunii de joi, acţiunea BioAge valora 18,31 dolari. În deschiderea şedinţei de debut, cea de joi, titlurile companiei urcaseră cu 25% faţă de cotaţia din IPO.

Luând în calcul preţul stabilit pentru IPO, BioAge are o valoare de piaţă de peste 550 de milioane de dolari, pe baza acţiunilor în circulaţie listate. Compania a avut o evaluare de 394 de milioane de dolari după ce a strâns 194 de milioane de dolari într-o rundă de finanţare Seria D care a avut loc în februarie, potrivit furnizorului de date PitchBook.

Oferta publică iniţială a BioAge a fost condusă de Goldman Sachs Group Inc., Morgan Stanley, Jefferies Financial Group Inc. şi Citigroup Inc.

Conform Bloomberg, după o serie de tranzacţii "lipsite de strălucire", industria biotehnologiei are noi debutanţi pe piaţa IPO. Dezvoltatorii de medicamente care au strâns peste 10 milioane de dolari în ofertele publice iniţiale din SUA, în acest an, au avut evoluţii negative în majoritate, şase dintre cele 11 firme listate scăzând sub preţurile de debut. Scăderea medie a acţiunilor tranzacţionate a fost de 45% sub preţul ofertei, arată datele Bloomberg. Pe lângă BioAge, MBX Biosciences Inc. va încerca să contracareze tendinţa descendentă, bancherii şi avocaţii din industrie spunând că reacţia pieţei la următorul lot de listări va semnala dacă alte companii de profil pot realiza acest lucru în 2024 sau la începutul lui 2025.

Dezvoltatorii de medicamente au strâns două miliarde de dolari în acest an prin IPO-urile derulate până la data de 3 septembrie, în creştere cu 24% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, dar a scăzut proporţia industriei în veniturile IPO din SUA, arată sursa citată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9756
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7452
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2915
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0219
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6298

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb