ZIARUL BURSA

30 septembrie
Ediţia din 30.09.2024
"M-am uitat în biserici, temple, moschee, dar l-am găsit pe Dumnezeu în sufletul meu". (Mevlana Rumi, 1207-1273, marele înţelept mistic care a creat Ordinul Mevlevi, un ordin sufi ai căror adepţi, numiţi dervişi, se învârteau pe ritmuri muzicale până când ajungeau într-o stare de extaz, spunând că, astfel, ating spiritualitatea supremă).

CORESPONDENŢĂ DIN ANATOLIA Festivalul Mistic din Konya se încheie astăzi; Pentru ce altceva merită vizitat oraşul dervişilor rotitori

Emilia OlescuCompanii / 30 septembrie

Ca în fiecare an, în oraşul Konya, din regiunea cu acelaşi nume, luna septembrie s-a încheiat cu Festivalul Internaţional de Muzică Mistică, organizat de Ministerul Culturii şi Turismului. Evenimentul s-a extins, anul acesta, la 16 oraşe, mai mult de 6.000 de manifestări culturale, cu participarea a circa 40.000 de artişti, desfăşurându-se în mai mult de 600 de locaţii din Adana, Şanliurfa, Bursa, Samsun, Trabzon, Van, Kapadokya, Erzurum, Canakkale, Gaziantep, Konya, Ankara, Istanbul, Diyarbakir, İzmir şi Antalya.

Surse: CCP.RO nu a răspuns ofertei BRM de software pentru Contrapartea Centrală. De ce?

Surse: CCP.RO nu a răspuns ofertei BRM de software pentru Contrapartea Centrală. De ce?

Andrei Iacomi, George MarinescuPiaţa de Capital / 30 septembrie

BVB: "Implementarea oricărei alte soluţii tehnologice ar conduce la necesitatea reiniţierii unui nou proces de autorizare a Contrapărţii Centrale" 

BRM facilitează tranzacţionarea, în sistem de contraparte centrală, a instrumentelor derivate cu activ suport produse energetice

Potrivit informaţiilor noastre, soluţia software utilizată de BRM a fost propusă pentru a fi utilizată în proiectul Contrapărţii Centrale, dar nu s-a ajuns la un rezultat concret

Alegeri de la sfârşitul lumii

Cristian PîrvulescuEditorial / 30 septembrie

Cristian Pîrvulescu

După ce Donald Trump a refuzat să se mai întâlnească cu Volodimir Zelensky, iar atacurile fostului preşedinte american împotriva preşedintelui ucrainean au devenit frontale, imaginea unei Ucraine sacrificate pe altarul nuclear al Rusiei în cazul unei victorii în alegerile prezidenţiale a magnatului imobiliar newyorkez capătă consistenţă.

AnuntBursa.ro
ConstructiiBursa.ro
Evenimentele BURSA
Suplimentele BURSA
"Este clar că elevii care participă la învăţământul dual au o şansă mai mare de angajare după finalizarea studiilor.", a declarat Iulian Cristache, expert în politici educaţionale.

Învăţământul dual, o şansă în plus la angajare

O.D.Miscellanea / 30 septembrie

Elevii care participă la învăţământul dual au o şansă mai mare de angajare după finalizarea studiilor faţă de cei care nu aleg acest sistem, însă pentru dezvoltarea lui este nevoie de politici publice la nivelul Guvernului care să încurajeze...

Claude Monet, unul dintre cei mai mari maeştri ai impresionismului, a fost cucerit de Londra şi de celebra ei "ceaţă", o combinaţie de poluare industrială şi umezeală care crea o lumină misterioasă şi unică. (Podul Charing Cross, Tamisa, Claude Monet/ sursă foto: Museo Thyssen-Bornemisza/Wikimedia)

Poluarea, inspiraţie pentru opere de artă

O.D.Miscellanea / 30 septembrie

Poluarea poate avea farmecul ei, asta susţin marii artişti, care au reuşit să o imortalizeze în tablouri celebre. Claude Monet, unul dintre cei mai mari maeştri ai impresionismului, a fost cucerit de Londra şi de celebra ei "ceaţă", o...

BioAge, debut pozitiv pe Nasdaq

BioAge, debut pozitiv pe Nasdaq

A.V.Companii / 30 septembrie

BioAge Labs Inc., companie americană de biotehnologie în stadiu clinic care dezvoltă terapii pentru obezitate şi boli metabolice, a strâns aproximativ 200 de milioane de dolari prin oferta sa publică iniţială (IPO) derulată săptămâna trecută pe...

Macro Newsletter 30 Septembrie 2024

Macro Newsletter 30 Septembrie 2024

Macroeconomie / 30 septembrie

Preţurile de consum din Belgia şi-au accelerat creşterea anuală în septembrie 2024, până la 3,1%, de la 2,9% în luna precedentă, pe fondul unei scăderi lunare de 0,5%, după o stagnare în luna anterioară.

Comanda carte
Fix la cos
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9760
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo