• "Operaţiunea are la bază nevoia de dezvoltare a societăţii şi retehnologizarea capacităţilor de operare", conform companiei
• Acţiunile Socep au înregistrat o creştere puternică în ultimele zile
Acţionarii operatorului portuar Socep Constanţa (SOCP) au aprobat, în adunarea de astăzi, majorarea capitalului social cu cel mult 34,6 milioane lei, până la 69,2 milioane lei, conform unui raport al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
"Majorarea capitalului social are la bază nevoia de dezvoltare a societăţii şi retehnologizarea capacităţilor de operare", se menţionează în document.
Operaţiunea presupune emiterea a maxim 346,2 milioane de acţiuni noi, la preţul de 0,1 lei pe titlu, echivalentul valorii nominale, ceea ce înseamnă că preţul din ofertă nu are primă de emisiune. Majorarea de capital se realizează pe baza drepturilor de preemiţiune, al căror număr va fi egal cu numărul acţiunilor societăţii la data de 8 august 2023 (data de înregistrare). Rata de subscriere este o acţiune nouă la una deţinută.
"Plata acţiunilor subscrise trebuie facută astfel: 30% la data de înregistrare a cererilor de subscriere iar restul de 70% în termen de douăsprezece luni de la data începerii subscrierii stablită în prospect", se menţionează în raportul de astăzi de la BVB.
Acţiunile Socep au înregistrat creşteri puternice începând cu data de 7 iulie, probabil în contextul în care acordul de liberă trecere a exporturilor de cereale dinspre Ucraina prin porturile de la Marea Neagră a fost abandonat de către Rusia.
"Semnale în această direcţie fuseseră furnizate deja de către Moscova, iar traficul în scădere sugera, de asemenea, o posibilă renunţare la acord. Volumele transportate se diminuaseră puternic, astfel încât doar o navă mai opera livrări în cadrul înţelegerii", spune Claudiu Cazacu, consultant de strategie la XTB România.
Conform strategului, la BVB, aşteptata redirecţionare a fluxurilor pe Dunăre şi prin portul Constanţa a aprins entuziasmul participanţilor.
De la începutul acestei luni până astăzi la ora 16:00, titlurile Socep aveau o creştere de 187%. Totuşi, trebuie menţionat că acţiunile companiei au o lichiditate redusă ceea ce favorizează oscialaţiile mari de preţ.
În primele trei luni ale acestui an, Socep Constanţa a avut venituri de aproape 46,1 milioane de lei, cu 74% peste cele din primul trimestru al anului trecut, în timp ce profitul net s-a ridicat la 16,7 milioane lei, cu mult peste cel de 5,3 milioane lei în perioada ianuarie - martie 2022.
Socep este controlată de fraţii Ioan şi Nicolae Duşu, prin Grupul DD, ce deţine 56% din operatorul portuar. După creşterile din ultima perioadă, evaluarea bursieră a companiei a ajuns la peste 1,2 miliarde de lei.
1. Aparuta de nicaieri
(mesaj trimis de RO în data de 20.07.2023, 15:30)
SOCEP si TTS sunt noile vedete ale bursei locale , nu stiu daca ati remarcat, H2O e o gluma! Aparute parca, asa, de nicaieri…
Sunt curios sa vad cat tine treaba asta. Legatura cu razboiul din Ucraina e destul de clara.