Acţionarii Transgaz (TNG) sunt convocaţi în data de 17 iunie pentru numirea a doi administratori noi după demisiile de ieri ale lui Mircea Abrudean şi Laura Raluca Alina Dragotă, reprezentanţii statului român în CA prin Secretariatul General al Guvernului (SGG), potrivit convocatorului, publicat, astăzi, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cei doi abia fuseseră votaţi de către acţionarii Transgaz în boardul companiei în data de 22 aprilie cu mandat interimar pe 4 luni. Potrivit informaţiilor din presă, Abrudean are 37 de ani şi este fost prefect PNL de Cluj din 2019 şi până în martie 2021 (când în urma negocierilor din Coaliţie prefectura Cluj a trecut la UDMR), când a preluat funcţia de secretar general adjunct al Guvernului, în timp ce Laura Dragotă are 47 de ani şi ocupă de la 1 martie funcţia de director general adjunct din cadrul SGG. Statul, prin SGG, controlează Transgaz în condiţiile deţinerii de 58,5% pe care o are la companie.
În adunarea din data de 22 aprilie au fost de asemenea prelungite mandatele administratorilor Ion Sterian, Petru Văduva şi Nicolae Minea. Văduva a fost numit ulterior preşedinte al CA în locul lui Ion Sterian, care a devenit director general provizoriu. Nicolae Minea a fost numit la rândul său director financiar provizoriu.
Publicaţia playtech.ro citează presa locală din Cluj şi scrie că Mircea Abrudean are numeroase contracte cu statul de consultanţă pe achiziţii publice: "(Abrudean ) şi-ar fi numit socrul în locul său ca administrator la mai multe firme. Firma în cauză, SIAB Development este legată de contracte importante cu statul, contracte de consultanţă. Mircea Abrudean venea la Prefectură din postura de şef în CA al Companiei de stat TETAROM, dar şi ca membru în CA al Companiei de Termoficare Cluj. Personaj controversat, cu contracte, cel puţin bizare, de consultanţă cu administraţiile locale, Mircea Abrudean. La vârsta de 37 de ani, fostul prefect, se pare că este un om împlinit, cel puţin financiar. Presa locală relata încă din 2010 despre contractele dubioase cu statul, unul, de exemplu, cu o comună de 4000 de locuitori. Aici administraţia locală încheia, nu mai puţin, de 9 contracte cu firmele lui Mircea Abrudean, pentru consultanţă pe achiziţii publice şi altele".
În privinţa Laurei Dragotă, aceasta a venit la SGG şi ulterior Transgaz din poziţia de Consilier la Ministerul Finanţelor, unde lucrează din iunie 2004. Aceasta mai deţine în prezent o funcţie de membru în consiliul de administraţie de la RAPPS, iar până în decembrie 2019 a fost de asemenea administrator la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform profilului personal de LinkedIn.