Acţionarii Unirea Shopping Center au revocat contractarea unui credit şi achiziţia de acţiuni Astra

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 august 2014

Acţionarii Unirea Shopping Center (SCDM), companie controlată de soţii Carmen şi Dan Adamescu, au revocat luni mai multe decizii de la începutul lunii iunie privind contractarea unui credit de 40-45 milioane euro pentru investiţii şi cumpărarea de acţiuni Astra de maxim 16 milioane euro.

Unirea Shopping Center este controlată indirect de familia Adamescu, prin The Nova Group Investments România, care deţine un pachet reprezentând 74,16% din acţiunile societăţii. În structura acţionariatului se mai regăseşte SIF Muntenia (SIF4), cu 10% din titluri, în timp ce 15,8% din capital este deţinut de alţi acţionari.

Pe lângă anularea hotărârilor din iunie, acţionarii au decis luni şi să respingă reducerea capitalului social al Unirea Shopping Center prin anularea de acţiuni deţinute de companie reprezentând 7,66% din capitalul social, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB), citat de Mediafax.

La 5 iunie, acţionarii Unirea Shopping Center au hotărât contractarea unui credit bancar în valoare de 40-45 milioane de euro (propunerea iniţială a fost de 70 milioane de euro) pentru investiţiile programate în cele două centre comerciale pe care le deţine în Bucureşti şi Braşov

La acceaşi dată, acţionarii Unirea Shopping Center au mai decis "achiziţionarea unui pachet de acţiuni emise de Astra, în limita maximă a sumei de 16 milioane de euro, cu condiţia şi în momentul ieşirii societăţii de sub incidenţa administrării speciale şi a desfăşurării activităţii în parametri normali de piaţă", potrivit unui anunţ al companiei transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Structura acţionariatului Astra Asigurări (ATRA), liderul pieţei asigurărilor în 2013, include The Nova Group Investments România - 72,68% şi Epsilon Estate Provider SRL- 26,04%, alături de mai multe persoane fizice şi juridice, cu o participaţie reprezentând 1,3% din capitalul social. Epsilon Estate Provider este controlată de omul de afaceri Dan Adamescu.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a instituit, la 18 februarie, procedura de redresare financiară prin administrare specială a companiei Astra Asigurări şi a numit firma KPMG Advisory ca administrator special.

Compania de asigurări are un capital social de 192,7 milioane de lei, care va fi majorat cu 70 milioane de lei, la 262,7 milioane de lei, în urma unei decizii adoptată de acţionarii asigurătorului de la finele lunii iunie.

Majorarea de 70 milioane de lei este parte a unei infuzii de capital de 490 de milioane de lei, pe care Astra trebuie să o realizeze în următoarele 12 luni, în mai multe etape, conform planului de măsuri propus de KPMG Advisory şi aprobat de ASF la 7 aprilie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb