Acţiunile "Broker" Cluj şi sectorul SIF aduc cele mai mari câştiguri

IZABELA SÂRBU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 aprilie 2009

Acţiunile "Broker" Cluj şi sectorul SIF aduc cele mai mari câştiguri

Izabela Sîrbu

Sectorul SIF, al celor cinci societăţi de investiţii financiare, precum şi acţiunile "Broker" Cluj, tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul BRK, au adus cele mai bune randamente investitorilor, reprezentând cele mai bune plasamente de pe piaţă, realizate la termen de o lună. Astfel, persoanele care ar fi decis să-şi lichideze acţiunile BRK din portofolii, joi, ar fi obţinut un plus de aproape 241%, în timp ce preţul titlurilor celor cinci SIF-uri a crescut cu 84% în perioada 9 martie - 9 aprilie.

Şi indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la Bursa de Valori Bucureşti, a afişat o apreciere de 47,14%, în timp ce BET-XT, al celor mai lichi­de 25 de titluri de la BVB, a urcat cu 59,5%, în perioada de referinţă.

Tot pe plus s-au găsit şi persoanele care şi-au direcţionat economiile într-un depozit lunar în euro la o bancă comercială. Astfel, cei care au ales această categorie de plasament, ar fi obţinut un câştig de 0,54% (exprimat în euro), dacă s-ar fi decis pentru depozitele în euro de la "Banca Transilvania", "Banca Româ­nească" sau "Romanian International Bank".

Mulţumite au fost persoanele care au preferat investiţiile în fondurile mutuale. Astfel, cei care s-au orientat către fondul de acţiuni "BT Maxim", au înregistrat cele mai mari câştiguri la această variantă de plasament, raportând, în intervalul 9 martie - 9 aprilie, o creştere de 34,82% a sumei investite iniţial.

Cu toate acestea, cei care s-au hotărât, în perioada analizată, să constituie depozite în lei la bănci s-au dovedit mai puţin inspiraţi, înregistrând câştiguri mai re­duse la această categorie de plasament. Cei mai norocoşi investitori au fost cei care s-au orientat către "Romanian International Bank", cea mai bună ofertă în acest caz, aceştia câştigând 4,39% din suma depusă.

Tot pe plus s-au situat şi persoanele care s-au hotărât, luna trecută, să-şi păstreze banii "la ciorap". Datorită aprecierii leului în raport cu moneda euro, cei care nu au optat pentru un alt tip de plasament au înregis­trat o valorizare a economiilor cu 3,10%.

Numai investitorii care au mizat pe creşterea aurului au fost dezamăgiţi, preţul metalului galben continuând să scadă cu peste 10%.

Precizare

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calcultate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb