Acţiunile "Bursei de Valori Bucureşti" au fost cele mai performante în ultima lună, cu un randament de 27,17%

GABRIELA CĂPĂŢÎNĂ
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 10 septembrie 2010

Acţiunile "Bursei de Valori Bucureşti" au fost cele mai performante în ultima lună, cu un randament de 27,17%

Acţiunile proprii ale "Bursei de Valori Bucureşti" (simbol bursier BVB) s-au situat pe primul loc în topul creşterilor la o lună de la Bursă. Astfel, în perioada 9 august - 8 septembrie, ele au fost cel mai bun plasament din piaţă, cu o apreciere de 27,17%, până la preţul de 37,2 lei/unitate, însă şi alte tranzacţii bursiere au adus câştiguri investitorilor.

Cei care s-au orientat, în intervalul analizat, către portofolii similare indicelui BET, care urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, au înregistrat o pierdere de 4,46%, în vreme ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o depreciere de 5,75%. De asemenea, indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, a coborât cu 5,49%, ajungând la 467 de puncte.

Randamente negative au fost obţinute şi de către persoanele care au ales ca plasamente fondurile mutuale de investiţii. Astfel, investitorii care s-au orientat către fondul "Raiffeisen Confort", fond cu capital protejat administrat de societatea "Raiffeisen Asset Management" au raportat, în perioada 9 august - 8 septembrie, o scădere de 0,24% a sumei investite iniţial (raportat la moneda euro).

Şi tradiţionaliştii care şi-au deschis depozite în lei au înregistrat pierderi, pe fondul deprecierii monedei naţionale din ultima lună. Astfel, persoanele care au ales să îşi direcţioneze economiile către acest tip de plasament au obţinut, în perioada menţionată, o scădere de 0,68% din suma depusă, dacă au fost suficient de inspiraţi să aleagă depozitele în lei de la "Unicredit Ţiriac Bank", care a oferit cea mai bună dobândă în comparaţie cu ceilalţi jucători de pe piaţă.

Mai puţin mulţumite au fost şi persoanele care au preferat să constituie depozite în euro la Banca Comercială Carpatica. Acestea au obţinut în continuare randamente stabile la această categorie de plasament, câştigând 0,29% din suma investită iniţial.

Moneda naţională a înregistrat în ultima lună deprecieri, astfel că cei care nu s-au decis pentru vreun alt tip de plasament au înregistrat o devalorizare a economiilor cu 1,34%. Moneda euro a urcat peste pragul de 4,28 lei/euro.

Metalul galben a continuat să se scumpească cu 9,24%, preţul aurului depăşind nivelul de 135 de lei/gram, potrivit datelor afişate, ieri, de BNR.

Precizare:

Randamentele plasamentelor analizate la această rubrică sunt raportate la moneda europeană. Randamentele calculate sunt cele mai bune pe fiecare categorie de plasament.

Fondurile de investiţii luate în calcul pentru această analiză se găsesc la pagina 14. Articolul nu reprezintă o sugestie de investiţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4950
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2900
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9032
Gram de aur (XAU)Gram de aur361.1841

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb