Ford Motor a anunţat că l-a angajat pe directorul Apple responsabil cu segmentul auto, Doug Field, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Doug Field va fi directorul pentru tehnologie avansată şi sisteme integrate, urmând să fie responsabil pentru automobilele Ford de ultimă generaţie. Field a fost vicepreşedinte la divizia de "produse speciale" a pple AAPL şi anterior a lucrat la Tesla Inc.
"Doug este unul din inginerii cei mai respectaţi pe plan mondial şi este o forţă în dezvoltarea sectorului auto, a tehnologiei şi mobilităţii, inclusiv la Apple, Tesla şi Segway. Talentul şi angajamentul său către inovaţii care îmbunătăţesc vieţile clienţilor vor fi deosebit de importante pentru planul nostru de a livra produse extraordinare", a afirmat directorul general al Ford, Jim Farley.
Field şi-a început cariera la Ford, ca inginer de dezvoltare, în perioada 1987 - 1993.
Acţiunile Ford au crescut după acest anunţ cu 1%. Anul acesta titlurile au urcat cu 47,9% pe fondul obiectivelor ambiţioase ale Ford în domeniul vehiculelor electrice, notează sursa citată.
Al doilea mare producător auto din SUA este prezent şi pe piaţa din România.