Acţiunile Uber Technologies au scăzut cu până la 9%, după expirarea unei restricţii de vânzare de titluri

M.I.A.
Companii / 7 noiembrie 2019

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Acţiunile Uber Technologies au scăzut miercuri cu până la 9%, la un minim record, după ce titluri deţinute de investitorii timpurii au devenit disponibile în urma expirării unei restricţii de şase luni, legată de oferta publică iniţială a companiei care oferă servicii de ride-hailing, transmite Reuters.

Uber a debutat la bursă în luna mai, cu un preţ al acţiunilor de 45 de dolari pe unitate, dar de atunci a pierdut peste 40% din capitalizare, din cauza dificultăţii de a păstra încrederea investitorilor.

Cea mai mare parte a celor 1,68 de miliarde de acţiuni Uber au fost blocate. În oferta publică iniţială, Uber a afirmat că vânzarea a 76% dintre acţiunile deţinute de persoane din companie, investitori în capital de risc şi alţi investitori este restricţionată.

"O parte din vânzările care au avut loc în ultimele zile au fost atribuite fricii că noi lichidităţi vor intra pe piaţă, ca urmare a expirării restricţiei, iar oamenii au încercat să o ia înainte", a declarat Matt Novak, partener la All Blue Capital, care a investit în Uber.

Cu toate acestea, nu toţi investitorii timpurii în acţiuni Uber îşi vor marca profiturile, pentru că şi-ar fi putut cumpăra acţiunile la preţuri mai mari decât cel actual, de 25,58 dolari pe unitate, potrivit Reuters.

SoftBank Group, care a investit miliarde de dolari în Uber, devenind cel mai mare investitor în companie, a cumpărat în 2017 acţiuni preferenţiale la preţul de 48,77 de dolari pe unitate şi acţiuni comune la preţul de 32,97 dolari pe unitate, de la acţionari existenţi, inclusiv de la co-fondatorul Travis Kalanick.

Compania japoneză SoftBank, care a făcut o investiţie nerentabilă în WeWork, a raportat miercuri prima pierdere trimestrială din ultimii 14 ani, din cauza unui impact de 8,9 miliarde de dolari al tranzacţiilor neinspirate ale uriaşului fond Vision Fund.

Între investitorii importanţi în acţiuni Uber se mai află Benchmark Capital, Public Investment Fund din Arabia Saudită, Alphabet şi Goldman Sachs. Aceşti investitori nu au putut fi contactaţi pentru comentarii.

Uber este cel mai mare startup dintr-un grup de startup-uri din Silicon Valley care s-au înscris la bursă în acest an, pe fondul unei evoluţii negative a pieţeim provocată de războiul comercial dintre Statele Unite şi China, transmite aceaşi sursă.

Cel mai recent raport trimestrial al Uber a fost dezamăgitor, amplificând presiunile asupra acţiunilor. Compania a raportat o pierdere mai mare pentru trimestrul al treilea, din cauza cheltuielilor mai mari pentru discount-uri faţă de companiile concurente, pentru a atrage clienţii, şi a investiţiilor masive în noi afaceri nerentabile.

De la oferirea de servicii de ride-hailing în peste 700 de oraşe la nivel mondial, Uber s-a diversificat în transporturile de mărfuri cu camioane pe distanţe lungi, livrarea de mâncare, dezvoltarea de automobile autonome şi oferirea de servicii bancare şoferilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb