Producătorul de materiale de construcţii AdePlast s-a retras recent din Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România (ROMEPS), potrivit unui comunicat de presă transmis ieri.
AdePlast, care deţine o cotă de 40% din piaţă românească a polistirenului expandat, a anunţat că "se delimitează ferm de orice insinuare a acestei asociaţii care pretinde că are un obiectiv major în a continua, conform propriilor declaraţii, «politica echilibrată şi receptivă faţă de toţi producătorii de polistiren expandat din România, asigurându-le acestora o reprezentare activă, eficientă şi constructivă atât în faţa autorităţilor din domeniu, cât şi faţă de beneficiari»".
Potrivit comunicatului, retragerea AdePlast din ROMEPS a urmat retragerii a doi din cei patru membri fondatori, a unuia din cei doi membri de onoare, precum şi a altor membri, astfel că această asociaţie care, cândva număra 15 membri, mai are în prezent doar 6 membri, dintre care numai 5 sunt producători de polistiren expandat: "Cu numai 5 producători care cumulează între 30-40% din piaţa românească şi cu un preşedinte care este şi directorul general al celui mai mic şi controversat producător din piaţă, AdePlast consideră că această asociaţie nu poate reprezenta activ, eficient şi constructiv producătorii de polistiren, nu poate acţiona în beneficul consumatorilor şi nu poate promova un standard de calitate pentru producătorii de polistiren, vegherea la respectarea reglementărilor fiind o simplă lozincă".
La rândul său, Asociaţia Producătorilor de Polistiren Expandat din România a transmis următoarele precizări: "ROMEPS nu reprezintă «piaţa polistirenului», ci este o Asociaţie profesională care are ca scop îmbunătăţirea performanţelor polistirenului, a respectării standardelor de calitate, atât în producţie, cât şi în execuţie. Este o organizaţie care poate fi accesată în mod benevol, care funcţionează conform statutului aprobat şi care acceptă ca membri acele companii care au o influenţă asupra standardelor şi bunelor practici din industrie şi îndeplinesc criteriile de calitate.
Ca în orice organizaţie vie şi dinamică, ROMEPS are un bilanţ al energiilor şi, ca atare, numărul membrilor este în permanentă modificare. De asemenea, faptul că la conducere a fost aleasă o companie românească relativ mică, alături de două companii multinaţionale, cu tradiţie şi notorietate în industria mondială, denotă faptul că ROMEPS funcţionează în cadrul unui regim egalitar, iar elementele care primează sunt integritatea membrilor şi dorinţa de îmbunătăţire continuă a produsului şi a soluţiilor oferite de acesta".
Totodată, ROMEPS precizează că AdePlast a fost de două ori membru al ROMEPS: în anul 2014, timp de câteva luni şi în 2017, pentru alte şapte luni. "Este evident astfel că ROMEPS a încercat o cooperare cu acest producător care, din păcate, nu a fost posibilă din cauza lipsei de flexibilitate a reprezentanţilor săi", ne-a mai transmis Asociaţia, adăugând: "În plus, societatea s-a retras din ROMEPS imediat după ce candidatul său pentru funcţia de preşedinte al Asociaţiei nu a întrunit voturile necesare pentru a ocupa această poziţie. Ne este greu să vă explicăm de ce au dorit preşedinţia unei Asociaţii în ale cărei valori şi principii de funcţionare nu cred".
AdePlast deţine trei platforme industriale situate în Oradea, Ploieşti şi Roman.
La Oradea, capacitatea de producţie este de 250.000 de tone adezivi şi mortare uscate, 50.000 de tone/an vopsele şi tencuieli decorative şi 700.000 metri cubi de polistiren expandat (EPS), având inclusă şi capacitatea de producţie de polistiren grafitat în cobranding cu firma BASF.
Pe platforma industrială de la Ploieşti se află o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an, o fabrică de polistiren expandat (EPS) de 1.050.000 de metri cubi, o line de producţie de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adaugă o fabrică de vopsele, tencuieli decorative, lacuri şi emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone/an.
La Roman, AdePlast deţine o zonă industrială care include o fabrică de adezivi şi mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an şi o linie de producţie de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi.