ADEVĂRUL DESPRE BĂNCI / ÎN OPINIA UNOR ANALIŞTI, Rezultatele testelor de stres ar putea readuce investitorii americani în băncile europene

V. RIBANA
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 24 octombrie 2014

Rezultatele testelor de stres ar putea readuce investitorii americani în băncile europene

"JP Morgan": Este foarte puţin probabil ca o instituţie de credit majoră să pice testele BCE

Rezultatele testelor de stres pe care le-a derulat Banca Centrală Europeană (BCE) anul acesta, în rândul a 130 de bănci din regiune, nu vor aduce multe surprize, conform unor analişti.

Unii specialişti citaţi de Reuters arată că analiza BCE s-a bazat pe poziţia financiară a băncilor la finele lui 2013, însă de la mijlocul anului trecut, până în prezent, aceste instituţii şi-au consolidat bilanţurile cu aproape 203 miliarde de euro (257 miliarde dolari), conform cifrelor BCE. Astfel, analiştii arată că unele bănci care nu au trecut testele au obţinut deja capitalul necesar.

Mai mult, specialiştii cred că rezultatele testelor ar putea deschide calea investitorilor americani să revină în sectorul financiar european, în condiţiile în care, în prezent, aceştia au deţineri foarte mici (la minim istoric) în acţiuni ale băncilor din Europa.

Emil Petrov, şef al departamentului de soluţii pentru pieţele de capital din cadrul "Nomura", afirmă că anunţul rezultatelor testelor va fi unul pozitiv pentru bănci, pe termen lung, atâta vreme cât va fi înlăturată o sursă majoră de incertitudine. Emil Petrov adaugă: "Mai sunt, însă, alţi factori în acest moment, care nu sunt pozitivi: temerile legate de creştere, conflictele geopolitice etc. Reacţia imediată a pieţei la testele de stres va fi condusă de fondul macroeconomic. Pe termen lung, însă, efectul va fi unul pozitiv".

Cele 130 de bănci ale căror active au fost verificate de Banca Centrală Europeană au primit, ieri, verdictul final asupra finanţelor lor, dar acesta va fi anunţat public abia duminică, 26 octombrie.

Estimările de pe piaţă privind numărul băncilor care vor pica testele variază, la fel şi numele băncilor indicate că nu au trecut analiza. Per ansamblu, însă, spun analiştii, investitorii aşteaptă numai câteva eşecuri şi surprize.

Conform băncii americane de investiţii "JP Morgan", este foarte puţin probabil ca o instituţie de credit majoră să pice testele, însă unităţi "de mâna a doua" ar putea "rata ţinta".

Roberto Henriques, analist la "JP Morgan", spune: "Acesta ar fi un rezultat credibil. Eşecurile sunt tehnice, iar băncile şi-au rezolvat deja problemele".

La rândul său, un administrator de active din Londra susţine că, în situaţia în care băncile ce şi-au majorat capitalul vor mai avea nevoie de fonduri, piaţa le va acorda banii. "Dacă vă uitaţi la Monte dei Paschi din Italia şi la băncile elene, vedeţi că toate au strâns multe fonduri anul acesta şi au atras interes semnificativ", a precizat sursa menţionată, adăugând că băncile care vor avea nevoie de 1-2 miliarde de euro, vor obţine banii din piaţă.

Conform agenţiei de ştiri EFE, care citează surse anonime, nu au trecut testele de stres trei bănci din Grecia ("Alpha Bank", "Piraeus Bank" şi "Eurobank)", trei din Italia ("Banco Popolare", "Monte dei Paschi" şi "Banca Popolare di Milano"), două din Austria ("Erste Bank" plus una care nu a fost nominalizată), una din Cipru (nu a fost nominalizată), "Dexia" din "Belgia şi "Millennium BCP" din Portugalia. Potrivit Reuters, "Volksbank" este una dintre băncile austriece care ar putea să pice testele BCE.

Unele agenţii de presă au informat că şi "Deutsche Bank" AG, cea mai mare bancă germană, a picat testul.

Oficialii băncilor în cauză au refuzat să facă declaraţii în acest sens sau au infirmat cele prezentate de presa străină.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb