Administraţia Biden retrage vaccinarea obligatorie în marile întreprinderi

S.B.
Internaţional / 26 ianuarie 2022

Administraţia Biden retrage vaccinarea obligatorie în marile întreprinderi

Administraţia preşedintelui Joe Biden a retras în mod oficial măsura vaccinării obligatorii în întreprinderile cu peste 100 de salariaţi, luând astfel act de un veto al Curţii Supreme a Statelor Unite, informează news.ro.

Agenţia de Sănătate şi Siguranţă în Muncă (OSHA) a anunţat această retragere într-un scurt comunicat, marţi, fără să menţioneze hotărârea înaltei Curţi, care nu i-a lăsat de ales.

OSHA afrmă că "încurajează puternic angajaţii să se vaccineze împotriva pericolelor permamente reprezentate de covid-19 la locul de muncă".

În Statele Unite, unde noul coronavrus a ucis peste 870.000 de oameni, numai 63% din populaţie este vaccinată complet, din cauza fracturi politice foarte marcante în problema vaccinării.

Democratul Joe Biden a anunţat în septembrie, după mai multe luni în care a încercat să-i convingă pe reticenţi să se vaccineze, că vrea să impună vaccinarea obligatorie a angajaţilor marilor întreprinderi, a celor ai sectorului sanitar şi a funcţionarilor federali.

În ţara libertăţilor individuale, decizia sa a fost denunţată imediat drept un abuz de putere de către aleţi republicani şi de către o parte a lumii economice, care au sesizat justiţia.

La 13 inuarie, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză în privinţa celor 84 de milioane de persoane angajate în marile întrprinderi.

Curtea Supremă a validat, însă, vaccinarea obligatorie a angajaţilor structurolor de sănătate care beneficiază de fonduri federale.

Aleşi republicani s-au felicitat marţi de retragerea măsurii în sectorul privat.

"Administraţia Biden se pliază realităţii şi respectă până la urmă Constituţia", a scris pe Twitter senatorul Josh Hawley.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ca sa o retraga ar fi trebuit sa fi fost adoptata. renunta la idee e mai bine spus.

    1. Nu renunta la idee, ci s-a dovedit ca e neconstitutionala. Legal, nu poate continua.

      Ce sa zicem, daca trebuie felicitati ca renunta la o chestie dovedita neconstitutionala inseamna ca pretentiile de stat de drept au scazut rau de tot. 

    Cursul Istoriei se întoarce ca Iordanul la Bobotează: Fereastra Marii Resetări se închide... Acum, avem NOI o fereastră de oportunitate. La fel de ÎNGUSTĂ

    DE ADRIAN PĂTRUȘCĂ  

    Un eveniment planetar, ascuns sau abil coafat de presa corporatistă, a trecut aproape nebăgat de seamă: Marea Britanie a proclamat încetarea Pandemiei. 

    Pe 19 ianuarie, în fața Parlamentului, într-un discurs al cărui ton amintea de Căderea Zidului Berlinului, Boris Johnson a decretat: 

    „De săptămâna viitoare, obligativitatea certificatelor (de vaccinare) ia sfârșit...  

    „Vom înceta utilizarea obligatorie a certificării statutului COVID în Anglia...  

    „De acum, guvernul nu va mai cere oamenilor să muncească de acasă, iar oamenii trebuie să discute cu angajatorii despre revenirea la lucru...  

    „Guvernul nu va mai cere purtarea măștii nicăieri... Vom avea încredere în judecata britanicilor și nu vom mai sancționa pe nimeni din cei ce vor decide să nu poarte mască... 

    „Va veni curând momentul în care vom ridica și obligația legală de autoizolare – așa cum nu există obligație de autoizolare dacă ai gripă... 

    „Vom da publicității strategia noastră de a trăi cu COVID-19, explicând cum sperăm să ne protejăm libertatea și să evităm pe viitor restricțiile, bazându-ne în schimb pe progresele științei...”  

    Cum așa? Puf!, ca prin magie, pandemia a dispărut? 

     

    Dintr-odată, nu se mai prăbușește lumea? 

     

    Subit, nu mai e nevoie ca oamenii se se adapteze la „Noua Normalitate”, de cârtițe izolate, legate exclusiv prin conexiuni digitale strict controlate? 

     

    Brusc, nu mai e necesară „Dictatura Medicală” pentru supraviețuirea speciei? 

     

    Peste noapte, nu mai e nevoie de vaccinare, re-vaccinare și răs-vaccinare? Bătrânii și copiii noștri pot supraviețui și neînțepați? 

    Tot ce era Teoria Conspirației devine Realitate? 

    (Notați, vă rog, că premierul britanic face acest anunț fulminant în plină explozie a infectărilor cu Omicron!) 

    Marea Britanie nu este fitecine. Nu este nici Vanuatu, nici Grenada, nici Saint Kitts and Nevis, ori o altă țărișoară condusă de vreun dictator exotic, de care ne amintim la concursurile mondiale de atletism. 

    Vorbim de a cincea cea mai mare economie a lumii și de cea mai veche democrație din lume. 

    În plus, Marea Britanie nu este nici Brazilia a covidoscepticului Bolsonaro, nici India unde tratamentul în masă cu hidroxiclorochină a înlocuit (cu succes) vaccinarea, nici măcar Suedia, cu „imunitatea de turmă”. 

    Nu! De la începutul pandemiei, Marea Britanie a adoptat cele mai draconice restricții. A fost una dintre cele mai tiranice dictaturi medicale, cu tineri fără mască agresați de poliție pe stradă, cu oameni săltați din case pentru încălcarea regulilor de autoizolare, cu bătrâni lăsați să moară în aziluri...  

    Marea Britanie a fost prima țară din Europa care a declanșat vaccinarea în masă. Și care a introdus certificatul de vaccinare. Astăzi, 77% dintre britanici sunt vaccinați cu cel puțin o doză, 72% cu două doze, iar 55% cu trei doze. 

    Unii au încercat să explice discursul fulminant al lui Boris Johnson prin încercarea de a scăpa din scandalul politic în care e prins – petrecerile membrilor cabinetului său care sfidau restricțiile. 

    Foarte probabil să fie așa. Dar asta înseamnă cel puțin două lucruri: 

    1. Restricțiile încălcate cu nonșalanță de membrii guvernului britanic (cum au făcut politicienii din toată lumea, de la București la Bruxelles și Washington) erau inutile. Apă de ploaie. Praf în ochii prostimii. 

    2. Majoritatea populației, pe cât era ea de vaccinată, pe atât se săturase de dictatură, de propagandă și de erzațul infect numit „Noua Normalitate”. 

    Boris Johnson vrea să își scape pielea, de acord! Cântă în strună populației, așa e!  

    Însă era nevoie de existența unui val suficient de puternic de dorință de libertate pe care să se cocoațe.  

     

    Și mai era nevoie ca acest val de libertate să aibă șanse reale de a copleși și învinge curentul de supunere medicală a lumii de către globaliști, pentru ca vulpoiul zbârlit de la Londra să treacă brusc dintr-o tabără în alta. 

    Asistăm, într-adevăr, în aceste zile, la o schimbare de curs al istoriei. Cum se întoarce Iordanul la Bobotează, așa se schimbă de la o zi la alta discursul oficial (sau „narativa”, cu un barbarism lexical). 

    Însă schimbarea nu se produce peste tot lin. Sunt bulboane și cataracte.  

    Austria a adoptat legea vaccinării obligatorii (rămâne de văzut dacă și cum o va aplica de la 4 februarie); Germania mărșăluiește în pas de gâscă pe urmele vecinei sale, patria lui Hitler; Grecia își amendează pensionarii nevaccinați; Australia a început să le interzică nevaccinaților accesul la alimente și anunță că regimul draconic al pașapoartelor de vaccinare poate dura „ani de zile”... 

    Alte țări se străduiesc să ridice stăvilare în fața schimbării de curent: după ce Curtea Supremă a blocat vaccinarea obligatorie, administrația Biden încearcă să arunce responsabilitatea restricțiilor în cârca autorităților locale; iar Franța caută cu disperare o tulpină care să bage din nou groaza în populație după fâsâiala Omicron. 

    De aceea, răsturnarea spectaculoasă din Marea Britanie este de o importanță crucială pentru viitorul planetei. 

     

    Schimbarea de curent se observă nu doar la nivel politic, ci și medical.  

    Echivalentul discursului revoluționar al lui Boris Johnson îl reprezintă recomandarea OMS adresată în aceeași zi de 19 ianuarie (nu există coincidențe!) tuturor țărilor lumii de a renunța la „certificatul verde” și la alte restricții pentru deplasarea în străinătate.  

    Acestea nu folosesc la nimic, ci, dimpotrivă, duc la crize economice și la un stres social nejustificat, zice organizația cu responsabilitatea cea mai mare pentru răspândirea terorii sanitare în lume în ultimii doi ani. 

    Dacă n-am fi într-un spațiu editorial cu pretenții, reacția firească ar fi: „Să moară mă-ta?” ori „Să-ți sară ție ochii?” 

    Mai puțin vizibile, însă nu mai puțin spectaculoase sunt reacțiile unora dintre guru dictaturii medicale. 

    Pentru cine a avut urechi de auzit, terenul a fost pregătit de însuși Șamanul Suprem, Anthony Fauci, încă din vara trecută. 

    Cel care a scăldat-o și s-a răsucit cu măștile, restricțiile, izolările și vaccinările ca o tiribombă de iarmaroc, se justifica nonșalant în iunie 2021 că toate învârtelile sale se bazează pe schimbările aduse de știință: 

    „În calitate de om de știință este esențial ca opinia și recomandările tale să evolueze în funcție de informații și pe măsură ce ele evoluează... Acesta este motivul pentru care spun că aceia care mă critică din cauza asta, critică de fapt știința.” 

    Dai în mine? Dai în tine, dai în fabrici și uzine! 

    Carevasăzică, atunci când, în aprilie 2020, declara că, din cauza COVID, „Cred că nu va mai trebui să ne dăm mâna vreodată”, Fauci se afla în plin proces al științei în evoluție. 

    Omologul lui Fauci din Israel, dr. Cyrille Cohen a oferit zilele trecute un interviu fascinant: vădit incomodat că trebuie să se contrazică și încercând să-și explice voltele fără a se face (prea mult) de râs, omul se răsucește și se contorsionează fizic, făcând deseori gestul de a-și lărgi o cravată imaginară. 

    Doctorul israelian are toate motivele să se simtă penibil: „Am făcut greșeli”, își pune el țărână în cap, recunoscând că certificatul verde este inutil și are în realitate rolul de a-i forța pe oameni să se vaccineze, că închiderea școlilor este o mare eroare și că imunizarea de turmă, naturală, este mai eficientă decât vaccinarea în masă, la care Israelul e campion. 

    Însă, încă o dată: toate scuzele și retractările nu fac cât jena vădită de mimica feței și a trupului chinuite de stinghereală. 

    Un alt interviu definitoriu pentru schimbarea de curent și atitudine din pătura „autorităților sanitare” este cel dat la sfârșitul anului trecut de Raed Arafat, copia dâmbovițeană mai nereușită și mai antipatică (dacă este posibil!), a lui Anthony Fauci. 

    Chintesența interviului o reprezintă trei cuvinte: „Așa se credea...” Cu această formulă magică, învățată de la mentorul său de pe malul Potomacului, Arafat încearcă să-și justifice greșelile din ultimii doi ani. 

    În afara mai multor minciuni (de exemplu: „Toată lumea a zis că vaccinarea va fi soluția magică” - Toată lumea? Și Malone, și Montagnier, și McCullough, și Yeadon, și Bhakdi, și Coleman, și Raoult, și zecile de mii de semnatari ai Declarației de la Barrington?), mi-au atras atenția o afirmație și privirea care a însoțit-o. 

    „Nici o persoană nu a luat deciziile singur”.  

    Rostite de orgoliosul sirian - care până mai ieri se dădea în vânt să iasă în față, să își exhibe puterea și să își asume răspunderea -, aceaste cuvinte arată că începe să-și caute adăpost în spatele deciziilor colective. 

    Iar privirea pe care preț de o clipă o aruncă interlocutorului nu lasă loc de îndoială: Arafat se teme!  

     

    Îndoiala și frica au pătruns până în oasele celui pe care părea că nimeni și nimic nu îl poate clinti. 

    Și Fauci, și Cohen, și Arafat au incontestabil dreptate până la un punct: Știința nu este Religie. Ea presupune o cunoaștere treptată și relativă. Pas cu pas. Mereu supusă schimbării, în urma noilor descoperiri, a dialogului, petractărilor și contrazicerilor din lumea științifică, ea are întotdeauna un grad de incertitudine. 

    Știința medicală nu face excepție. 

    Deci, lui Fauci, Cohen, Arafat și compania nu li se pot reproșa ERORILE. În schimb, ei se fac vinovați tocmai de încălcarea și terfelirea PRINCIPIILOR Științei. 

    Sunt vinovați de interzicerea oricăror dezbateri cu cei care le contraziceau punctul de vedere, mai rău, de denigrarea și calomnierea disidenților și excluderea lor din spațiul public. 

    Sunt vinovați de cenzura instituită în spațiul public. 

    Sunt vinovați de girul dat „în numele științei” unor abuzuri și nelegiuiri cum lumea civilizată nu mai văzuse de aproape o sută de ani. 

    Sunt vinovați mai cu seamă de răspândirea mitului mincinos și criminal: „Vaccinul este sigur și eficient” și de vaccinarea dementă și la fel de criminală a copiilor. 

    Cu alte cuvinte, alde Fauci, Cohen, Arafat și tot sistemul care i-a scos în față și i-a ținut în brațe se fac vinovați de transformarea Științei în Religie. În Cult în care Viața este condiționată de Supunere. 

    (Nu întâmplător, peste Ocean au apărut imagini cu Fauci pe post de sfânt ori preot! Nu întâmplător, pe străzile din România și de aiurea, au apărut afișe cu medici pe post de zeități!). 

    Adevărul este că în ultimii doi ani nu am trăit sub o „Dictatură Medicală”, cum proclama Imbri. A fost „Dictatura Religioasă” a unui cult satanic. 

    Această Dictatură Religioasă dă semne că se crapă. Am explicat AICI de ce. Pe scurt, „Resetatorii” nu s-au înțeles asupra următoarei etape și asupra împărțirii lumii. 

    „Pandemia reprezintă o fereastră rară, dar ÎNGUSTĂ, de oportunitate, pentru a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră”, avertiza Klaus Schwab, președintele fondator al Forumului Economic Mondial de la Davos și mentorul Marii Resetări. 

    Or, răgazul „îngust” a expirat. Fereastra Resetării prin COVID începe să se închidă. 

     

    Să nu ne culcăm însă pe o ureche. „Resetatorii” nu au dispărut peste noapte, sunt doar buimaci. Caută cu înfrigurare idei și stratageme pentru a-și salva Planul și Pieile. 

    Pentru că știu ce îi așteaptă. 

    Orice fereastră care se închide, deschide o alta. Acum, NOI, oamenii normali și liberi, suntem cei care avem o „fereastră de oportunitate” de care e musai să profităm. Dacă vrem să rămânem oameni, și nu cârtițe digitale. 

    Însă nici noi nu avem mult timp la dispoziție pentru a ne trezi și reacționa.  

    Noua fereastră este cel puțin la fel de îngustă. Ea amenință în orice clipă să fie trântită cu zgomot de vântul rece al istoriei. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb