ADNOC confirmă achiziţionarea participaţiei de 24,9% în grupul OMV

V.G.
Companii / 21 decembrie 2022

ADNOC confirmă achiziţionarea participaţiei de 24,9% în grupul OMV

Gigantul Abu Dhabi National Oil Company (ADNOC) a confirmat astăzi că va achiziţiona o participaţie de 24,9% în grupul energetic austriac OMV, deţinută în prezent de fondul de investiţii din Abu Dhabi, Mubadala Investment, accelerându-şi astfel expansiunea internaţională, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la turbulenţe pe piaţa energiei, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Conform datelor Refinitiv, participaţia deţinută de Mubadala în OMV este evaluată la aproximativ 4,1 miliarde de dolari.

ADNOC îşi foloseşte toate forţele în încercarea de a depăşi companiile petroliere internaţionale şi rivalele din Golf în achiziţionarea de active energetice în afara Emiratelor Arabe Unite (EAU).

Compania preia întreaga participaţie deţinută de Mubadala în OMV, într-o tranzacţie care "marchează următoarea piatră de hotar pentru ADNOC, care îşi accelerează strategia ambiţioasă de creştere pe plan intern şi extern", au informat ADNOC şi Mubadala.

Tranzacţia, care trebuie aprobată de autorităţile de reglementare, va majora şi deţinerile ADNOC în producătorul de mase plastice Borealis AG şi în compania petrochimică Borouge, listată în Abu Dhabi.

Prima dată informaţia a fost anunţată de Reuters, care a citat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Anunţul ADNOC vine după ce în octombrie presa austriacă a informat că un consorţiu care cuprinde Aker ASA, firma mamă a celui de-al doilea mare producător de gaze din Norvegia, Aker BP, precum şi traderul global de mărfuri Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater, şi-a exprimat interesul de a cumpăra 51% din divizia E&P a OMV. Oferta consorţiului norvegian, care nu include divizia OMV Petrom şi nici operaţiunile de explorare şi producţie ale OMV din Rusia, evalua un pachet de 51% din divizia de E&P a OMV în jur de 5,5 - 7 miliarde de dolari.

Holdingul de stat OBAG, care este cel mai mare acţionar individual la OMV cu un pachet de 31,5% din acţiuni, a informat că ADNOC va deveni un partener strategic pe termen lung în toate zonele de afaceri ale OMV.

ADNOC se concentrează din ce în ce mai mult pe piaţa gazelor din Europa, grăbindu-se să înlocuiască importurile de energie din Rusia, reduse după declanşarea războiului şi impunerea sancţiunilor occidentale.

La începutul acestui an, gigantul Abu Dhabi National Oil Company a achiziţionat o participaţie de 25% la producătorul de mase plastice Borealis AG de la Mubadala Investment Co. Grupul austriac OMV este cel mai mare acţionar al Borealis, cu o participaţie de 75%.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. România nu avea drept de preempțiune la cumparate?.

    1. Cunoasteti ceva, dar locul utilizariie eronat.

      Cunoasteti dreptul.de preemtiune al statului roman, dar care NU se aplica OMVului, ci in cazul vanzarii Petromului!

      Atentie la detalii ca altfel facti parte din gasca AbURistilor&pesede&penele! 

      corect!

    Aker BP, Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater, şi-a exprimat interesul de a cumpăra 51% din OMV. Oferta consorţiului norvegian, nu include divizia OMV Petrom!!! oferta Trafigura şi fondul de investiţii Bluewater, include divizia OMV Petrom?

    OMW nu detine 51 % din petrom?

    sau OMW detine cei 51% din petrom pe alta firma? 

    1. atentie : OMV Petrom SA este membra a grup OMV . '

      Dar , are statut cvasi independent.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb