ADRIAN MARINESCU, DIRECTORUL MEDICAL AL INSTITUTULUI "MATEI BALŞ": ''În a doua jumătate a lunii ianuarie va fi o creştere clară a cazurilor de COVID-19''

G.U.
Miscellanea / 3 ianuarie 2022

''În a doua jumătate a lunii ianuarie va fi o creştere clară a cazurilor de COVID-19''

Directorul medical al Institutului Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", Adrian Marinescu, a declarat, astăzi, pentru Agerpres, că în ţara noastră se va înregistra, în a doua jumătate a acestei luni, o creştere "clară" a numărului de persoane infectate cu noul coronavirus şi se aşteaptă ca în februarie, martie şi aprilie să existe "probleme" legate de numărul de cazuri noi de COVID-19.

"Ceea ce deja se vede este o creştere nu exponenţială deocamdată, dar este o creştere şi se va vedea în intervalul următor. Undeva din a doua jumătate a lunii ianuarie spre 1 februarie va fi o creştere clară. Mă aştept ca lunile februarie, martie şi aprilie să fie lunile într-adevăr în care vom avea probleme legate de numărul de cazuri. Este foarte greu de spus când va fi exact vârful. (...) Mă aştept să fie un interval de maximum trei luni în care nu vom avea multe cazuri severe, dar vor fi multe infecţii şi marea problemă va fi de a gestiona situaţia, pentru că oamenii vor avea nevoie de evaluare. Ar fi ideal să se rezolve totul în pre-spital, nu la nivel de spital, la camera de gardă", a afirmat medicul.

Potrivit acestuia, persoanele vaccinate cu schemă completă, cele care au trecut prin boală sau cele care s-au vaccinat şi au şi trecut prin infecţia cu SARS-CoV-2 vor avea o "probabilitate mică" de a face o formă complicată de COVID-19 şi de a ajunge la terapie intensivă, conform Agerpres.

Adrian Marinescu a completat că se aşteaptă ca în luna martie să apară "un update" al vaccinului anti-COVID.

"Este evident, din datele pe care le avem, că vaccinurile de acum nu au aceeaşi eficienţă pe varianta Omicron. Nici nu avem atât de multe date. Aşteptăm ca, probabil, undeva în martie să avem update-ul vaccinului, dar deocamdată este varianta cea mai bună de a preveni şi este clar că oamenii care au o schemă completă, mai ales, dacă au şi boosterul au o protecţie bună inclusiv în raport cu Omicron. Aici protecţie va însemna cei care s-au vaccinat, cei care au trecut prin boală sau cei care le-au făcut pe amândouă. Cei care sunt protejaţi vor avea o probabilitate mică de a face o formă complicată, să ajungă la terapie intensivă", a explicat directorul medical al Institutului "Matei Balş".

Acesta a menţionat că, având în vedere ceea ce s-a întâmplat în zonele care s-au confruntat cu varianta Omicron a SARS-CoV-2, numărul de cazuri grave înregistrate în urma infectării cu această tulpină ar fi mai mic în comparaţie cu varianta Delta.

"Dacă ne uităm la tot ceea ce am văzut în Africa şi chiar în Europa toate lucrurile merg către această idee (cazuri mai puţin grave la Omicron faţă de Delta). Nu înseamnă însă că, dacă sunt mai puţine, nu vom avea probleme, pentru că, şi dacă este un procent mic, numărul de infecţii dacă într-adevăr ajunge să fie exploziv acel procent mic înseamnă un număr de persoane vulnerabile care fac forme severe chiar şi critice. Rata (de mortalitate) clar va fi mai mică, dar trebuie să fim atenţi şi prudenţi, mai ales că vrem să vedem exact cum se întâmplă cu populaţia Europei. Adică, să treacă măcar luna februarie şi, probabil, undeva după o lună de plin val, vom putea să tragem mai uşor nişte concluzii legate de Europa şi, mai ales, de România", a indicat Adrian Marinescu.

Conform acestuia, actualele antivirale au şi ele o eficienţă mai scăzută în faţa tulpinii Omicron a SARS-CoV-2.

"Ele sunt utile (noile medicamente) în măsura în care am o testare făcută la debutul simptomatologiei, un diagnostic care să fie rapid, după o evaluare şi un tratament care va însemna tratament după prescripţie. Ar putea să o facă medicul de familie. Din păcate, antiviralele existente acum au, de asemenea, o eficienţă mai redusă. Aşa cum vom avea nevoie de un vaccin care să fie în varianta nouă, avem nevoie şi de antivirale care să fie mult mai ţintite şi să sperăm că vor ajunge cât de repede şi la noi, mai ales că vorbim de administrare pe cale orală care se poate face şi la domiciliu şi să o facă medicul de familie, de exemplu", a mai explicat directorul medical al Institutului "Matei Balş".

Opinia Cititorului ( 23 )

  1. Mars, de-aici impostorule cu panica indusa romanilor mai slabi de inger, pt o banala raceala! O sa vina si pt tine, momentul decontului!

    1. Asa a zis si Catanga, Ploiesteanu si inca vreo 60000 de intelepti romani. Aia in strainatate s-au vaccinat, noi umplem cimitirele ... si asteptam "decontul".

      Taticule, in primul rand invata sa faci acordul la plural! Apoi, observ ca faci niste afirmatii de noaptea mintii! Daca ai pune si tu un pic mintea aia la contributie, ai sa vezi ca in Vestul Europei, unde aia s-au vaccinat in procente de 70-93%, Covidul face ravagii, dar mai multe ravagii fac bestiile care ii conduc si care le-au luat toate drepturile, de au ajuns multi dintre aia sa vina in Romania si sa-si faca Revelionul! Asa ca, mars de-aici cu idioteniile tale, care nici macar nu sunt originale, ci sunt luate exclusiv din mass-media vanduta!

    De unde știe acest "preot științific" ce va fi pe la mijlocul lunii ianuarie??

    E cumva Mafalda, sau ce ?? 

    1. Repeta o stire de pe yahoo news despre valul cinci din state. Astfel se vede ca toti astia de la noi nu sunt decat niste vuvuzele care repeta tampeniile lui Fauci.

      Daca are dreptate?

    intra pixurile in actiune !

    Breaking news-ul inceputului de an.

     

    "We are seeing, right now, the highest death rates we have seen in the history of this business – not just at OneAmerica," said Scott Davison, head of the $100 billion insurance company that's been in operation since 1877 and has approximately 2,400 employees. 

    The increase represents "huge, huge numbers," among "primarily working-age people" who have employer-sponsored group life plans through OneAmerica, according to The Center Square. 

    "And what we saw just in third quarter, we’re seeing it continue into fourth quarter, is that death rates are up 40% over what they were pre-pandemic," Davison said during an online news conference last week. "Just to give you an idea of how bad that is, a three-sigma or a one-in-200-year catastrophe would be 10% increase over pre-pandemic." 

    "So 40% is just unheard of," he added. 

     

    CEO-ul unei companii de asigurari de 100 mld, cu 2400 de angajati (deci una medie ca dimensiuni) spune ca decesele la grupa asigurata 18-64 ani au crescut cu 40% fata de pre-pandemie. Ceva de neauzit, spune el. 

    Iar asta in Q3 si Q4 din 2021. Deci? Cine ne poate spune care-i vinovatul....vaccinul sau virusul? 

    1. Clar ca serul numit vaccin este vinovat. Smecheriile care se flatuleaza sunt pentru prosti. Toti nevacinatii mor doar din cauza virusului iar vaccinatii mor doar din cauza de comorbiditati. Anul 2021, dupa intepare, sute de sportivi au avut probleme, unii s-au retras, unii chiar au murit. Cauza? motive necunoscute. Aproape toate persoanele cunoscute care au murit in 2021 erau intepate: Caramitru, Stanculescu, Socaciu, Benone, Condurateanu, Avramescu etc. La toti au flatulat ca erau in varsta, aveau alte boli, malpraxis, orice fara legatura cu serurile.

    Doctore, nu te mai agita, romanii sunt imuni la știință...pentru ei, cei 60.000 morți de covid sunt chestiuni nerelevante și tin mai degrabă de...ghinion!

    1. Care "stiinta":-)...daca ati fi spus de la inceput ca la trei luni faci o doza de vaccin nu se mai vaccina nimeni... Stiati si voi asta si ati mintit. acum adevarul va loveste in fata

      aia 60000 de morti n-au treaba cu covid , au murit pe la portile spitalelor din lipsa de tratament sau de alte boli . o stiu toti care lucreaza in sanatate si nu numai . pix ul vorbeste

      Ba baiatule, romanii sunt imuni in majoritatea lor, doar la "stiinta mortii" promovata de Iudele astea, numite impropriu medici sau specialisti!

    asa si? tot ni se rupe p..a de virusul vostru de raceala comuna (deja!) ....

    nu va dati libertatile si drepturile pe dictatura lor sanitara ma prostilor!  

    1. Exact. Ăștia nu înțeleg că ni se rupe... de virusul lior de kkt.

      Au devenit super, super patetici în cultivarea fricii și terorii in populație  

      mie nu mi-e frica

      de la inceput nu mi-a fost 

      am si facut covid , o versiune slaba (2-3 zile, simptome slabe) sau am fost asimptomatic 

      cultiva frica si groaza pentru a ucide oameni cu serul experimental anticovid

      asta e scopul - sa omoare oameni  

      intreaba-i pe Ploiesteanu, Catanga, etc ce parere au despre virus

    Marinescule esti vandut la Oculta Mondiala... Esti un sclav al sistemului care ii vrea pe toti oamenii vaccinati si obligati sa se supuna dictaturii ce urmeaza... Medicii au devenit impostorii de serviciu... Doar pentru bani. Nu ii mai satura D zeu de bani..

    1. Asa este, ai pus punctul pe "i"!

      Ăștia nu-s medici...sunt preoți patetici.

      da, preoti satanisti in Secta lui COvrig

    mincinosi imputiti de doctori-politicieni. Aveti salarii duble pt minciuna Covid.

    Eu cred ca in a doua jumatate a lui ianuarie o sa fie frig....

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb