Fostul preşedinte al PSD, Adrian Năstase, a declarat, ieri, la Antena 3, că Victor Ponta ar trebui desemnat să se ocupe de coordonarea departamentelor de specialitate ale partidului, fiind "contraproductivă" formula în care Ponta îşi consumă energia în afara partidului.
Adrian Năstase a apreciat că este nedumerit de modul în care PSD funcţionează în momentul de faţă.
Năstase a spus, potrivit News.ro: "Îmi este foarte greu să înţeleg şi în legătură cu PSD-ul, cu guvernarea. Sunt nedumerit. Nu critic neapărat, dar PSD-ul are nevoie de o ieşire dintr-o stare amorfă, dintr-o stare de inactivitate, de lipsă de cretivitate (...) Cred că este nevoie ca PSD să înceapă să facă politică".
El a recomandat PSD să utilizeze şi competenţele lui Victor Ponta în interiorul partidului. Năstase a apreciat: "Le-aş da un sfat, Victor Ponta are foate multă energie în momentul ăsta şi ar fi foarte potrivit, din acest motiv, să coordoneze departamentele partidului. Am văzut că are o mulţime de de idei. Formula asta în care îşi consumă energia în afara partidului este contraproductivă, este clar că el trebuie pus la încercare.
Fostul premier a arătat că departamentele PSD nu sunt funcţionale şi nu produc soluţii la provocările guvernării.
Năstase a spus: "Nu au găsit un om din PSD să-l înlocuiască pe fostul ministru de la Justiţie. E ca şi cum ar exista un guvern doar pentru partea economică şi socială, iar zona de justiţie ar fi fost externalizată (...) Partidul şi Guvernul au datoria de a stabili propria lor politică, de asta au fost aleşi, şi în domeniul fiscal sau agricol, dar şi în cel al justiţiei".
El s-a pronunţat şi pentru regândirea sistemului fiscal din ţara noastră, iar soluţiile ar trebui găsite în urma unei dezbateri în interiorul partidului.
1. fără titlu
(mesaj trimis de Radu în data de 14.03.2017, 10:27)
...pentru ducerea Romaniei pe culmile cele mai inalte ale capitalismului de tip turcesc. Uraaa!