Titlul de mai sus nu este o ficţiune. Este realitatera descrisă de Adrian Popescu, Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră, referitor la situaţia contrabandei pe frontiera din nordul ţării, de la graniţa cu Ucraina.
În cadrul dezbaterii "Managementul Integrat al Frontierelor", desfăşurată, ieri, la Palatul Parlamentului, Adrian Popescu a declarat: "Suntem în situaţia în care înregistrăm acte de contrabandă făcute de copii cu vârste de 10, 11 şi 12 ani, pentru a evita răspunderea penală. Pe frontiera verde din nordul ţării se face contrabandă cu cai, cu maşini din Anglia, care au volanul pe dreapta şi care sunt mai încăpătoare. Se face contrabandă - aş putea spune cu OZN-uri - dar le spun mai bine aparate de zbor neidentificate, pentru că nu le-am putut încadra în nicio categorie cunoscută, iar aici lucrurile au devenit extrem de grave. Va trebui să regândim strategia pentru securitatea spaţiului aerian, deoarece ne confruntăm în acest moment cu 3-4 zboruri săptămânal. Până atunci, încercăm să identificăm locurile de livrare de pe teritoriul ţării, pentru că aceste aparate pătrund des-tul de mult în interiorul spaţiului naţional".
Situaţia descrisă de şeful Poliţiei de Frontieră este cunoscută şi de membrii Guvernului. Prezentă la dezbatere, premierul Viorica Dăncilă a declarat: "Securitatea internă a Uniunii Europene înseamnă eliminarea discrepanţelor economice, distribuţia corectă a veniturilor publice, previzibilitatea socială. Infracţiunile la frontierele externe afectează inclusiv aceste aspecte ale vieţii, prin generarea de evaziune fiscală, crearea de decalaje economice şi sociale. (...) Revizuim periodic măsurile de combatere a traficului la frontieră în funcţie de noile realităţi sau de priorităţile României, pentru că, deşi ameninţările rămân în esenţă aceleaşi, terorism, migraţie ilegală, trafic de persoane, trafic de stupefiante, contrabandă cu produse contrafăcute, mijloacele pentru punerea în practică a unor astfel de ameninţări se modifică în permanenţă, sporesc în inventivitate, mai ales pe fondul exploziei fără precedent a tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor".
La rândul său, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice a precizat că situaţia este mai dificilă pe frontiera de nord. Domnia sa a afirmat: "Dacă este nevoie, aducem şi management extern la vamă, să meargă lucrurile normal. Problema nu este doar contrabanda cu ţigarete în valoare de un miliard de euro, ci şi ce intră pe lângă ţigările sau tutunul de contrabandă. Mă refer la arme, terorişti, droguri, etc.".
De aceea, pentru combaterea fenomenului actual, ministrul de resort consideră că un prim pas în normalizarea situaţiei este scoaterea Direcţiei Generale a Vămilor de sub autoritatea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală(ANAF) şi trecerea ei, ca autoritate independentă, în structura Ministerului Finanţelor Publice.
Eugen Teodorovici a declarat: "Preşedintele ANAF are ca sarcină prioritară prezentarea unui pachet de acte normative privind Vama. Mai exact scoaterea ei de la ANAF, prinderea ei ca structură independentă în cadrul Ministerului Finanţelor Publice. Dorim ca, până la sfârşitul lunii iulie, să aporbăm ordonanţa de urgenţă şi hotărârea de guvern pentru reorganizarea şi restructurarea Direcţiei Generale a Vămilor, pentru că este vorba despre o infrastructură critică, iar măsurile trebuie luate imediat şi urgenţa este justificată din toate punctele de vedere".
Domnia sa a menţionat că, până la finalul acestui an, vor fi achiziţionate echipamentele necesare pentru o parte dintre punctele de frontieră din estul ţării, puncte ce vor fi modernizate. Ministrul de resort a precizat că banii pentru modernizarea respectivelor puncte de frontieră sunt prinşi în bugetul de stat şi că lucrările vor fi finalizate în acest an.
Decizia de restructurare a Direcţiei Generale a Vămilor este susţinută şi de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism(DIICOT). Procurorul Mihaela Porime, purtător de cuvânt al DIICOT a declarat: "Avem nevoie de clarificarea competenţei instituţionale în privinţa Vămii. Această instituţie trebuie să fie o structură independentă cu competenţă judiciară".
• Teodorovici: Sistemul vamal, subminat de foştii şefi ai ANAF
Situaţia în care se află sistemul vamal este una gravă, iar acest lucru a fost precizat şi de ministrul de resort. Eugen Teodorovici a spus: "Sistemul vamal a ajuns astăzi aşa din cauza foştilor şefi ai ANAF, care, deşi au avut fonduri pentru modernizarea punctelor de frontieră, nu au făcut nicio investiţie. Cel puţin doi dintre foştii şefi ai ANAF, pe care îi ştie toată lumea, au urmărit ca sistemul vamal să nu funcţioneze la parametri optimi".
Ministrul Finanţelor Publice a refuzat să precizeze numele foştilor şefi ai ANAF pe care i-a acuzat public de boicotarea sistemului vamal.
Referitor la situaţia Direcţiei Generale a Vămilor, Mirela Călugăreanu, preşedinte ANAF a spus: "La Vamă sunt necesare investiţii masive în aparatură şi echipamente, precum şi în resurse umane. De asemenea sunt necesare modificări legislative şi de natură organizatorică, deoarece dorim înlocuirea controlului fizic al mărfurilor cu un control electronic şi reducerea birocraţiei".
Vasile Marica, preşedinte al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor "Sed Lex", a menţionat că în acest moment, la frontiere, ţara noastră are două sisteme vamale: unul integrat, care aparţine Poliţiei de Frontieră, şi altul dezintegrat, ce aparţine Direcţiei Generale a Vămilor. Liderul sindical a declarat: "Nu ştiu cine a avut intenţia ca Vama să acţioneze altfel. Colaborarea între cele două sisteme nu funcţionează. Şubrezirea sistemului de finanţe şi sistemului vamal s-a făcut cu intenţie, de o bună perioadă de timp, de persoane care au ştiut unde să acţioneze. Dacă nu se va schimba actualul mod de lucru, dacă nu vom colabora cu Poliţia de Frontieră, va fi foarte rău. În frontieră, şeful echipei de control este poliţistul de frontieră. Vameşul îi este subordonat, iar contrabanda nu o pot face decât împreună".
Referitor la reformarea sistemului vamal, Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni din România(PIAROM) a afirmat că nu este optimist că aceasta va avea loc în perioada următoare, deoarece problemele sunt aceleaşi, fiind cunoscute de mai mulţi ani de membrii Guvernului.
Cristian Pârvan a menţionat: "Noi, PIAROM, am făcut propuneri şi am prezentat soluţii concrete, de peste trei ani, dar nu s-a luat nicio decizie de autorităţile competente, care acum vorbesc despre aceleaşi lucruri. Acest fapt îi descurajează pe cetăţeni şi contribuie la lipsa lor de reacţie în faţa contrabandei şi evaziunii fiscale. Dacă nu vrem să folosim un sistem integrat bazat pe scannere, produs în ţara noastră, eu propun să aducem vameşi din Olanda şi Germania. Sistemul respectiv este pe masa Ministerului Finanţelor de trei ani, dar nu s-a întâmplat nimic din informaţiile pe care le deţinem".
Domnia sa a mai spus că Poliţia de Frontieră trebuie dotată la nivelul secolului XXI şi a solicitat ca Direcţia Generală a Vămilor să pună la dispoziţia PIAROM informaţii cu privire la importurile în ţara noastră, pe cod de produse, pentru ca specialiştii să creioneze o politică de reducere a deficitului comercial.
• Contrabanda cu ţigări, în scădere faţă de anul trecut
Principala temă a dezbaterii a fost amploarea contrabandei cu ţigări care provin din spaţiul ex-sovietic, cu precădere din Ucraina şi din Republica Moldova. Conform datelor oferite şeful Poliţiei de Frontieră, nivelul contrabandei cu tutun şi ţigarete a scăzut la graniţa cu Republica Moldova, dar se păstrează la nivel ridicat la frontiera de nord, cu Ucraina.
Adrian Popescu, Inspector General al Poliţiei de Frontieră a spus: "Pe frontiera verde, din nordul ţării, avem cele mai mari provocări privind supravegherea şi controlul, aici fiind zona cu cel mai ridicat nivel de contrabandă cu ţigarete. În zona de frontieră cu Ucraina, am înregistrat agresiuni împotriva poliţiştilor şi a populaţiei. În ultimii doi ani a crescut numărul violenţelor împotriva poliţiştilor de frontieră. Am combătut această situaţie cu ajutorul Jandarmeriei, dar, din păcate, nu avem sprijinul populaţiei din zonă. Cu toate acestea, capturile au condus la o scădere a indicatorului ce măsoară ponderea pe piaţă a ţigărilor de contrabandă".
Conform datelor oferite de acesta, anul trecut au fost capturate peste 5 milioane de pachete cu ţigări, situaţia fiind foarte bună şi în primele cinci luni ale lui 2019. Din păcate, gradul de combatere al contrabandei încă nu este cel dorit, deoarece Poliţia de Frontieră are doar 55% din tabela de înzestrare privind mobilitatea terestră, iar sistemul de supraveghere video datează din perioada 2010-2011 şi ar trebui modernizat.
Reprezentanţii mediului de afaceri din domeniul produselor din tutun susţin că este necesară continuarea colaborării cu Poliţia de Frontieră pentru combaterea contrabandei cu ţigarete şi este nevoie ca Guvernul să aibă o altă politică referitoare la industria de profil din ţara noastră.
Ram Addanki, director pentru Europa Centrală şi de Est al British American Tobacco, a declarat: "Interzicerea expunerii produselor din tutun în cele peste 70.000 de magazine din România şi taxarea lor suplimentară, propuse recent într-un proiect de lege, vor duce la o creştere semnificativă a pieţei negre. Ţigările din România sunt deja cele mai scumpe din UE raportat la puterea de cumpărare. Traficul ilicit poate fi redus doar cu măsuri ferme şi în urma unor investiţii în echipamente esenţiale pentru securizarea graniţelor".
Domnia sa a precizat că British American Tobacco, a plătit cu 15% mai mulţi bani la bugetul de stat în primul semestru al lui 2019 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită măsurilor luate de către autorităţi împotriva contrabandei cu ţigări. Ram Addanki a subliniat că este necesară continuarea dialogului între structurile guvernamentale cu atribuţii în domeniul contrabandei, Parlamentul României, mediul de afaceri (producători, societăţi economice implicate în lanţul de distribuţie) şi organizaţii non-guvernamentale cu activităţi în domeniu.
1. Cretinilor,
(mesaj trimis de Pribeagul în data de 20.06.2019, 00:29)
mai terminati cu topaiala asta stupida. Acum citiva ani ati tecut, cu surle si trimbite vama la ANAF, acum, in acelasi fel, o faceti invers.
Mai schimbati si curvele, nu numai patrurile!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Anason în data de 20.06.2019, 07:32)
Corect - Ai mare dreptate.