ADRIAN VASILESCU REACŢIONEAZĂ LA AFIRMAŢIILE SENATORULUI ZAMFIR DESPRE PLAFONAREA DOBÂNZILOR: "Daniel Zamfir nu înţelege esenţa Ordonanţei semnată de Isărescu în 2000"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 13 decembrie 2017

"Daniel Zamfir nu înţelege esenţa Ordonanţei semnată de Isărescu în 2000"

Senatorul liberal a iniţiat un proiect legislativ care prevede plafonarea dobânzilor la nivelul dobânzii cheie plus 50%

Senatorul PNL Daniel Zamfir nu înţelege care este esenţa Ordonanţei de Guvern nr. 9/2000 privind plafonarea dobânzilor, semnată de Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), care, la acea vreme, avea funcţia de premier, este de părere Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Centrale.

Reprezentantul BNR, care a vorbit în nume persoanal, a reacţionat, astfel, la declaraţiile făcute zilele trecute de Daniel Cătălin Zamfir, preşedintele Comisiei economice din Senat, care a iniţiat un proiect de lege ce prevede plafonarea dobânzilor bancare la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 50% din nivelul acesteia.

Parlamentarul şi-a anunţat iniţiativa săptămâna trecută, după care Eugen Rădulescu, directorul Direcţiei de stabilitate financiară din BNR, a afirmat că proiectul legislativ va scoate ţara din economia de piaţă, valoarea stabilită în proiect pentru dobânzi neţinând seama de condiţiile pieţei şi de riscuri şi, astfel, "nu ar mai exista niciun fel de credite".

În acest context, Daniel Zamfir a scris, pe pagina sa de Facebook: "Când a spus adevărul BNR? În anul 2000, când guvernatorul/prim ministrul Mugur Isărescu a adoptat OG 9 care, la art. 5, prevedea plafonarea dobânzilor din contractele civile după formula, dobânda de referinţă a BNR plus 50% sau acum, când spune că reglementarea dobânzii ar fi contrară economiei de piaţă?"

O piaţa reglementată este o piaţă liberă, subliniază parlamentarul, menţionând că iniţiativa legislativă respectă "anumite principii şi reguli, în limita cărora pot acţiona liber jucătorii din piaţă, limitând practicile şi clauzele abuzive, fiind stimulate competiţia, dar mai ales fair-play-ul".

În replică, Adrian Vasilescu susţine că Daniel Zamfir, prin întrebarea de mai sus, demonstrează "ori că se preface, ori că nu a înţeles esenţa Ordonanţei 9". Vasilescu ne-a precizat: "Această esenţă este spusă clar în articolul 1 al Ordonanţei, respectiv că părţile sunt libere să stabilească în convenţie rata nivelului dobânzii, pentru întârzierea plăţii unei obligaţii. Deci, din start face referire doar la dobânda penalizatoare aplicată în cazul întârzierii unei plăţi. Dar ce fel de dobânzi de întârziere? Nu cele ale băncilor, nu ale IFN-urilor, pentru că articolul 10 din acelaşi act normativ spune că dobânzile percepute sau plătite de BNR, de bănci, de cooperative de credit, de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, de bănci populare, de MFP nu sunt reglementate prin această Ordonanţă, acestea fiind stabilite prin metode specifice. Astfel, actul legislativ nu face referire la dobânzile la credite, nu se referă la ce se întâmplă în sistemul bancar şi pe piaţa financiară, ci la întârzierile din obligaţiile de plată. Vă dau un exemplu - să spunem că cineva nu a reuşit să plătească factura la electricitate, iar compania de electricitate şi consumatorul nu au prevăzut în contract un nivel de dobândă penalizatoare în caz de întârziere a plăţii. Atunci, Ordonanţa 9 stabileşte ea care este dobânda penalizatoare. Este firesc că societăţile de electricitate, de exemplu, să nu-i cămătărească pe cei care au contract cu ele pentru că nu au plătit, ci să perceapă o dobândă penalizatoare, care este dobânda cheie plus o marjă.

Potrivit proiectului de lege promovat de Daniel Zamfir, având în vedere dobânda de politică monetară actuală, de 1,75%, în prezent, dobânzile percepute de bănci la credite ar urma să fie plafonate la 2,62%.

Partidul Naţional Liberal a anunţat că nu susţine această iniţiativă legislativă, Daniel Zamfir fiind ameninţat cu excluderea din partid.

Vasilescu: "Băncile au suportat toate pierderile suferite de debitori în perioada crizei"

Băncile au suportat toate pierderile suferite de debitori în perioada crizei, susţine Adrian Vasilescu. Reprezentantul BNR ne-a spus: "Guvernul tună şi fulgeră că băncile nu plătesc impozit pe profit, dar nu spune nimeni că băncile ar fi încălcat legile. Au respectat cu sfinţenie legile în această privinţă. Eu nu am niciun motiv să nu recunosc că se manifestă cu prisosinţă aroganţa băncilor, că sunt neglijente în raporturile cu consumatorii, neglijente privind obligaţia legală a băncilor de a se ocupa şi de educaţia clienţilor şi de protecţia consumatorilor de servicii financiare şi multe alte lucruri. Au 1001 de păcate, dar nu au păcatul că ar fi încălcat legea şi nu ar fi plătit impozit pe profit. Dimpotrivă, băncile au suportat toate pierderile suferite de populaţia care s-a împrumutat la bănci, din şomaj, din reducerile de salarii, din tot ce a presupus criza în societatea românească. Din cei circa 7 milioane de împrumutaţi, 400.000 au avut credite ipotecare. Toate aceste pierderi pe care le-au suferit clienţii respectivi au fost plătite de bănci, prin provizioane. Şi apar în fiecare an nişte coloane, în rezultatele financiare - coloana de profit operaţional, cu o valoare limpede peste zero, pentru că în fiecare an la nivelul sistemului bancar s-a înregistrat profit, dar peste coloana de profit trece coloana de provizioane, stabilite în cârca băncilor ca să suporte suferinţele crizei. Şi după ce că băncile duc aceste provizioane care le muşcă din profit, până la pierdere, nici Guvernul, nici societatea nu înţeleg că legea europeană a făcut dreptate. Există o directivă care a zis aşa - tu, bancă, trebuie să iei povara crizei, să o transpui în provizioane şi să o lase să mănânce din profit şi tu, stat, nu mai ai dreptul să îi iei impozit pe profit pentru valoarea respectivă (n.r. conform legii, provizioanele au fost deductibile în integralitate). Acest lucru este prevăzut într-o lege a UE care se aplică întocmai în cele 28 de ţări europene, cu indicaţia să nu fie transferată în legile naţionale ca să nu fie transpusă eronat".

Amintim că, în acest an, şeful Guvernului Mihai Tudose şi ministrul Finanţelor Publice Ionuţ Mişa au făcut mai multe declaraţii referitoare la sistemul bancar de la noi, afirmând că instituţiile de credit nu plătesc impozit pe profit.

Douăzeci şi şapte de bănci nu au plătit niciun impozit pe profit în ultimii şase ani, potrivit ministrului de resort. Oficialul a subliniat că băncile se folosesc de prevederile legislative speciale şi dedicate sectorului bancar, ca să nu plătească impozitul pe profit, explicând că este vorba despre deductibilitatea nelimitată a cheltuielilor cu vânzarea de credite neperformante (NPL): "Sunt 15 bănci care au plătit impozit pe profit în ultimii cinci ani, aici fiind incluse şi cele care au plătit un singur an. Totalul impozitului plătit de aceste bănci în cei cinci ani este de 1,7 miliarde lei. Dezechilibrul este deja evident. Este vorba de tot felul de operaţiuni aşa numite de «optimizare fiscală»".

Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) a derulat controale în rândul celor mai mari bănci din sistem, unele dintre investigaţii fiind soldate cu impuneri suplimentare aplicate de Fisc băncilor. Acestea din urmă au contestat rezultatele controalelor ANAF, în prezent părţile judecându-se în instanţă.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Ne-am obisnuit cu omisiunile BNR. Si nu este bine!

    In vesnicul stil, domnul Vasilescu citeaza doar ceea ce ii convine. OG 9/2000 se ocupa cu dobanda legala si cu dobanda legala penalizatoare. Poate reusiti sa va curatati ochelarii domnule consilier... 

    Iar faptul ca unii dintre dumneavoastra nu reusiti sa intelegeti ca sistemul bancar nu este "mai egal" (sper ca ati citit Ferma animalelor), nu este vina noastra. Vina noastra este ca va toleram de prea multa vreme impertinenta. 

    Ati cercetat domnule Vasilescu certificatele de deces ale celor care si-au luat viata pentru ca nu mai vedeau o solutie in a-si onora obligatiile fata de bancile care si acum batjocoresc o natie intreaga?

    Sunteti jalnic domnule consilier!!! 

    1. manolachescu zise ....

    Domnul Vasilescu spune:

    "Această esenţă este spusă clar în articolul 1 al Ordonanţei, respectiv că părţile sunt libere să stabilească în convenţie rata nivelului dobânzii, pentru întârzierea plăţii unei obligaţii. Deci, din start face referire doar la dobânda penalizatoare aplicată în cazul întârzierii unei plăţi. 

    OG 9/2000 in forma de baza spune: 

    ORDONANTA nr. 9 din 21 ianuarie 2000 

    privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti 

    EMITENT 

    GUVERNUL 

    P ublicat în MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 25 ianuarie 2000 

    În temeiul prevederilor art. 107 alin. (1) şi (3) din Constituţie şi ale art. 1 lit. T din Legea nr. 206/1999 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, 

    Guvernul României emite următoarea ordonanţa: 

    Articolul 1 

    Părţile sunt libere sa stabilească în convenţii rata dobânzii pentru întârzierea în plata unei obligaţii băneşti. 

    Articolul 2 

    În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi fără să se arate rata dobânzii, se va plati dobânda legală. 

    Articolul 3 

    Dobânda legală se stabileşte, în materie comercială, când debitorul este comerciant, la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţionala a României. 

    Potrivit art. 7 din Codul comercial, sunt comercianţi cei care fac fapte de comerţ, având comerţul ca o profesiune obişnuită, şi societăţile comerciale. 

    În toate celelalte cazuri dobânda legală se stabileşte la nivelul taxei oficiale a scontului stabilit de Banca Naţionala a României, diminuat cu 20%. 

    Nivelul taxei oficiale a scontului, în funcţie de care se stabileşte dobânda legală, este cel din ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru, valabil pentru întregul trimestru următor. Nivelul taxei oficiale a scontului se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României. 

    Articolul 4 

    În relaţiile de comerţ exterior sau în alte relaţii economice internaţionale, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în moneda străină, dobânda legală este de 6% pe an. 

    Articolul 5 

    În raporturile civile dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. 

    Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală. 

    Articolul 6 

    Prin dobânda se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, dar şi alte prestaţii sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obliga drept echivalent al folosinţei capitalului. 

    Articolul 7 

    Plata anticipata a dobânzilor se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată rămâne bine dobandita creditorului, indiferent de variatiile ulterioare. 

    Articolul 8 

    Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. 

    Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenta lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. 

    Dispoziţiile alin. 1 şi 2 nu se aplică contractului de cont curent, precum şi atunci când prin lege s-ar dispune altfel. 

    Articolul 9 

    În raporturile civile obligaţia de a plati o dobânda mai mare decât cea stabilită în condiţiile prezentei ordonanţe este nulă de drept. 

    Articolul 10 

    Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţionala a României, de bănci, de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, de cooperativele de credit - bănci populare - şi de Ministerul Finanţelor, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. 

    Dispoziţiile prezentei ordonanţe nu sunt aplicabile nivelului dobânzii stabilite prin hotărâri ale colegiilor jurisdicţionale ale Curţii de Conturi, potrivit Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările ulterioare. 

    Articolul 11 

    Articolul 1.089 alineatul 2 din Codul civil, precum şi orice dispoziţii contrare prezentei ordonanţe se abroga. 

    PRIM-MINISTRU 

    MUGUR CONSTANTIN ISARESCU 

    Contrasemnează: 

    --- ------------ 

    Ministru de stat, 

    ministrul justiţiei, 

    Valeriu Stoica 

    Ministrul finanţelor, 

    Decebal Traian Remes 

    ---------

    Aveti partial dreptate domnule Vasilescu atunci cand spuneti: "Dar ce fel de dobânzi de întârziere? Nu cele ale băncilor, nu ale IFN-urilor, pentru că articolul 10 din acelaşi act normativ spune că dobânzile percepute sau plătite de BNR, de bănci, de cooperative de credit, de Casa de Economii şi Consemnaţiuni, de bănci populare, de MFP nu sunt reglementate prin această Ordonanţă, acestea fiind stabilite prin metode specifice. Astfel, actul legislativ nu face referire la dobânzile la credite, nu se referă la ce se întâmplă în sistemul bancar şi pe piaţa financiară, ci la întârzierile din obligaţiile de plată."

    Dar, dupa cum spuneam in primul comentariu, ce ne impiedica sa reparam o greseala de circa 20 de ani? Sa aducem sistemul bancar cu picioarele pe pamant si sa nu mai discriminam restul de activitati economice.

    Sa nu imi spuneti ca va luati jucariile si plecati acasa... Ca, la modul inselator de exprimare tipic BNR-ist, cam atat risc sistemic a mai ramas de enuntat. 

    * Vasilescu: "Băncile au suportat toate pierderile suferite de debitori în perioada crizei"

    Minciuna continua fara niciun fel de jena, mintiti domnule Vasilescu, in forma continuata! 

    Nu am auzit in timpul crizei ca salariile celor de la BNR sa scada, nici ale conducatorilor sistemului bancar. De platit au platit, INTOTDEAUNA, clientii sistemului bancar si cativa lucratori bancari cu posturile lor. ATAT! 

    Domnul Guvernator are o leafa bine mersi, a incasat anticipat si prima de pensionare, probabil o sa ceara si actualizarea ei. 

    Nu am auzit ca dumneavoastra sa va plangeti de salariul pe care il primiti... 

    In schimb, am tot auzit in ultimii 10 ani cum numerosi oameni si-au luat viata pentru ca nu au mai gasit o cale de rezolvare in relatia cu un credit bancar. Si dumneavoastra domnule Vasilescu i-ati ponegrit. Si nu aveti nici cea mai vaga intentie de a va cere scuze. Va reamintesc: Pe certificatul de deces scrie, aproape invariabil, deces prin stop cardio-respirator. Politia si Medicina legala nu pot gasi in maruntaiele nefericitului decedat contractul de credit care i-a luat mintile... 

    Faptul ca pana in prezent, pe rolul instantelor din tara sunt 1100000 procese de executare silita nu inseamna decat faptul ca sistemul privilegiat bancar romanesc batjocoresc aceasta natie cu obladuirea BNR. Parca lucrati pe acolo? Sau toti astia un milion o suta de mii de executati silit sunt toti speculanti bancari? 

    Au foarte multe pacate bancile domnule Vasilescu, au foarte multe dosare pierdute in instanta. AU INCALCAT LEGEA domnule Vasilescu!!!! Sau poate sugerati ca justitia este nedreapta cu sistemul bancar? 

    Tot mintiti domnule Vasilescu, tot mintiti... 

    Stiti cumva domnule Vasilescu faptul ca RISCUL VALUTAR este unul din riscurile fata de care SISTEMUL BANCAR trebuia sa se asigure? Conform prevederilor OUG 99/2006 si apoi conform prevederilor Regulamentului nr. 5/2013 ? Sau nu lucrati la BNR? Cand acordati impresii si opinii aveti cumva tricou de castigator al premiului NOBEL in economie, filosofie pe persoana fizica? 

    Stiti domnule Vasilescu faptul ca ROBOR creste pentru ca BNR modifica Regulamentul BNR nr. 5/2013 si cerintele de adecvare a capitalurilor bancilor trebuiesc indeplinite prin aducerea de bani suplimentari ca provizioane? Ca modificarea este cunoscuta "pe surse" cam din vara? Ca, in acest sens, omul gospodar isi face vara sanie si iarna car? Adica incepe sa-si adune banii de provizioane nu pe 1 ianuarie 2018 ci un pic mai din timp. Ca in afara de cele 3 milioane de euro imprumut de la Patria Bank nu am auzit in spatiul public ca vreun actionar sa aduca bani de acasa. Deci acei bani nu pot veni decat de pe piata interbancara. Ca, poate nu ati auzit, dar operatiunile repo pe care le face BNR au inceput sa fie pe o perioada mai mare... 

    Stiti, sa va spun un secret, ca tot nu ne aude nimeni, cioaca aia cu 9 miliarde de lei adunati in plus de guvern, intr-o masa monetara de circa 400 miliarde, nici la copiii de clasa a patra nu tine, au invatat deja sa lucreze cu procente, si zau, chiar ii bufneste si pe ei rasul... 

    Si ar mai fi de spus multe, dar poate vi se face rusine de astea, putine, si chiar vreau sa va mai vad prin ziare si pe la televiziune peste 4-5 luni, sa nu iesiti la pensie fara sa va luati la revedere de la noi! 

    Aaa, daca va simtiti ofensat si defaimat, va stau la dispozitie, imi asum cele scrise. Nu mai am decat libertatea de pus in joc, bani si proprietati nexam, au avut grija domnul Piperea si Credit Europe Bank sa nu le mai duc grija!

    Pentru ca trebuie sa revenim si la zilele noastre, OG 9/2000 a fost abrogata si in locul acesteia functioneaza OG 13/2011, la capitolul I apare textul referitor la dobanda legala remuneratorie si penalizatoare:

    ORDONANŢĂ nr. 13 din 24 august 2011 

    privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar 

    EMITENT 

    GUVERNUL 

    Pu blicat în MONITORUL OFICIAL nr. 607 din 29 august 2011 

    În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 1 pct. I.3 din Legea nr. 131/2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, 

    Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă. 

    Capitolul I Dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti 

    Articolul 1 

    (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti. 

    (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie. 

    (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. 

    (4) Dacă nu se precizează altfel, termenul dobândă din prezenta ordonanţă priveşte atât dobânda remuneratorie, cât şi dobânda penalizatoare. 

    (5) Prin dobândă se înţelege nu numai sumele socotite în bani cu acest titlu, ci şi alte prestaţii, sub orice titlu sau denumire, la care debitorul se obligă drept echivalent al folosinţei capitalului. 

    Articolul 2 

    În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea. 

    Articolul 3 

    (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României. 

    (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. 

    (3) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, rata dobânzii legale se stabileşte potrivit prevederilor alin. (1), respectiv alin. (2), diminuat cu 20%. 

    (4) Nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin grija Băncii Naţionale a României, ori de câte ori nivelul ratei dobânzii de politică monetară se va modifica. 

    Articolul 4 

    În raporturile juridice cu element de extraneitate, atunci când legea română este aplicabilă şi când s-a stipulat plata în monedă străină, dobânda legală este de 6% pe an. 

    Articolul 5 

    (1) În raporturile juridice care nu decurg din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ, în sensul art. 3 alin. (3) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, dobânda nu poate depăşi dobânda legală cu mai mult de 50% pe an. 

    (2) Orice clauză prin care se încalcă dispoziţiile alin. (1) este nulă de drept. În acest caz, creditorul este decăzut din dreptul de a pretinde dobânda legală. 

    (3) Valabilitatea nivelului dobânzii convenţionale se determină prin raportare la dobânda legală în vigoare la data stipulării. 

    Articolul 6 

    Dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. În lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală. 

    Articolul 7 

    Plata anticipată a dobânzii remuneratorii se poate efectua pe cel mult 6 luni. Dobânda astfel încasată nu este supusă restituirii, indiferent de variaţiile ulterioare. 

    Articolul 8 

    (1) Dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate. 

    (2) Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an. 

    (3) Cu toate acestea, dobânzile remuneratorii se pot capitaliza şi pot produce dobânzi. 

    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) nu se aplică contractului de cont curent nici atunci când prin lege s-ar dispune altfel. 

    Articolul 9 

    Dobânzile percepute sau plătite de Banca Naţională a României, de instituţiile de credit, de instituţiile financiare nebancare şi de Ministerul Finanţelor Publice, precum şi modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice. 

    Articolul 10 

    Dispoziţiile art. 1.535 şi art. 1.538-1.543 din Legea nr. 287/2009, republicată, sunt aplicabile dobânzii penalizatoare. 

    Articolul 11

    Se abrogă Ordonanţa Guvernului nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligaţii băneşti, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 25 ianuarie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare. 

    Domul Vasilescu imi confirma, daca mai era nevoie ca suntem condusi de afara. Ceva lege care nu e transpusa.

    Cine a dat credit cu buletinul si nu a limitat la un anumit nivel din venit?Care a fost scopul creditului cu buletinul?S-a sinucis careva dintre bancheri,din cauza prostiei facute,asa cum au facut unii care au luat credite?

    Limitarea dobinziilor la +50% din rata de politică monetară nu deranjează pe nimeni. Nu mor caii cînd vor cainii.

    1. Dobanda penalizatoare este confirm ordonantei DIN 2011 echivalenta cu cea legala plus 4 la SUTA, atat cat dobanda variabila din contractul prieteni meu

    Nu ar trebui sa va intereseze ce zice Tutankamon ca iar vorbește in nume propriu si nu in numele BNR ,așa ca [Fragment eliminat conform Regulamentului] Vb innpunga ca te ascultam post-mortem !

    1. Acest mesaj, "vasilescu mumia" respecta regulile de comentare?

    Opinie eliminată conform Regulamentului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb