Adunarea Generală a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) reunită în şedinţă astăzi, 27 mai 2021, a votat noua componenţă a Consiliului Director ca urmare a expirării mandatelor preşedintelui şi unor membri, conform unui comunicat de presă remis redacţiei. Conducerea Consiliului Director al ARB este asigurată de dl. Bogdan Neacşu, ales în funcţia de Preşedinte al Consiliului Director, dna. Gabriela Nistor desemnată ca Vicepreşedinte, dl. Cornel Stănescu, dna. Mihaela Bitu, dl. Ion Stan, aleşi în calitate de membri, la care se adaugă membrii deja existenţi dna. Mioara Popescu şi dl. Cristian Agalopol.
Consiliul Director este organul deliberativ şi decizional al ARB, durata mandatului membrilor fiind de trei ani. Dl. Radu Graţian Gheţea ocupă funcţia de Preşedinte de onoare al Asociaţiei Române a Băncilor. Conducerea executivă este asigurată de Preşedintele Executiv, dl. Florin Dănescu, notează sursa citată.
Cu o tradiţie de 30 de ani, Asociaţia Română a Băncilor reprezintă piaţa bancară din România şi s-a extins prin includerea a nouă membri afiliaţi, companii non-bancare, punând astfel bazele unui parteneriat ce îşi propune să contribuie la consolidarea unui mediu de afaceri predictibil, transparent şi de încredere în România.
Conform comunicatului, sistemul bancar din România asigură un rol cheie în buna funcţionare a mecanismelor economice şi financiare. Priorităţile industriei bancare vizează menţinerea rolului de principal finanţator al economiei României cu asigurarea stabilităţii şi credibilităţii sectorului bancar, mai ales în acest context pandemic. Sectorul bancar şi-a demonstrat rezilienţa la factorii de risc endogeni şi exogeni şi a continuat, şi în contextul pandemic, să contribuie la dezvoltarea economiei şi a bunăstării financiare a românilor. Băncile au absorbit problemele de lichiditate întâmpinate de debitorii persoane fizice şi juridice, într-un efort conjugat şi cu autorităţile statului şi au finanţat într-un ritm susţinut populaţia, companiile şi statul român.
Obiectivele strategice ale ARB vizează contribuţia sistemului financiar bancar la prosperitatea economică şi alinierea la mediul sistemului bancar din zona Centrală şi Est Europeană, prin eficienţă, competitivitate şi stabilitate, ca voce reprezentativă autorizată pentru întreaga industrie financiar - bancară. Creşterea gradului de educaţie financiară din România, susţinerea digitalizării, creşterea intermedierii financiare şi consolidarea platformei financiare reprezintă direcţiile prioritare de acţiune ale ARB, se menţionează în comunicat.