ADVERTORIAL Investeşte eficient timpul de Sărbători în dezvoltarea profesională

Mihaela Pascari
Media-Advertising / 10 decembrie 2021

Investeşte eficient timpul de Sărbători în dezvoltarea profesională

În agenda pentru luna decembrie ai poate cam două săptămâni de concediu, pe care abia le aştepţi pentru vacanţă şi întâlniri cu familia şi prietenii. Însă cercetătorii de Universitatea din Pennsylvania au descoperit că prea mult timp liber poate avea efecte mai puţin dorite asupra stării de bine, din cauza lipsei de productivitate şi scop. Dacă pentru 2022 ţi-ai propus o schimbare în plan profesional şi îţi doreşti să faci primii paşi în domeniul IT, descoperă strategia care îţi permite să studiezi acum în mod eficient şi să ai şi timp pentru vacanţă!

Urmează cursurile IT, de testare sau programare

Primul pas pentru a intra în domeniul IT este să înveţi într-un cadru organizat. eJobs organizează cursuri IT, printr-un proiect cofinanţat din Fondul Social European, parte a programului Operaţional Capital Uman 2014-2020. Înscrie-te încă de pe acum pentru 2022 şi alege ce curs ţi se potriveşte.

Dacă eşti atent la detalii şi la identificarea erorilor în site-uri, poţi alege Cursul de Tester. Dacă ai înclinaţie spre design, poţi alege cursul de Programator JavaScript.

În cadrul cursului de Tester, vei învăţa cum să descoperi defectele website-urilor, aplicaţiilor şi programelor dezvoltate de programatori. Vei contribui la crearea celor mai tari website-uri.

În cadrul cursului de Programator JavaScript, vei învăţa cum să creezi pagini web cu ajutorul JavaScript, HTML, CSS, dar şi aplicaţii web.

Informaţii practice despre cursurile în IT

- Cursurile sunt 100% gratuite, finanţate prin fonduri europene

- Au loc de luni până vineri, între orele 17:00 / 17:30 şi 20:00 / 20:30 (ora de începere se stabileşte la prima oră de curs)

- Te ajută să faci reconversia către un job în domeniul IT

- Se întâmplă 100% online

- Te învaţă o abilitate practică, căutată pe piaţa muncii

- Includ consiliere în carieră

Cursurile gratuite în IT sunt disponibile prin:

PROGRAMUL OPERAŢIONAL CAPITAL UMAN 2014-2020

Axa Prioritară 6 - Educaţie şi competenţe ID

proiect: POCU/726/6/12/135988

Proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020

Planifică atent studiul

- Programează sesiunile de învăţare în Google Calendar

Sunt multe tentaţii în perioada Sărbătorilor, iar pentru a menţine un ritm constant de învăţare, este nevoie de un program bine definit. Stabileşte perioade pentru studiu, pentru mese, pentru ieşiri cu prietenii.

- Împarte obiectivul mare în obiective mici

Este mult mai uşor când îţi împarţi obiectivul mare în obiective mai mici şi specifice, care sunt mai uşor de atins şi îţi permit să nu-ţi pierzi motivaţia.

Mizează pe dezvoltarea cunoştinţelor esenţiale pentru angajare

Pentru a şti exact ce trebuie să înveţi, parcurge syllabusul de curs. Aici vei găsi cunoştinţele şi abilităţile pe care este important să le deprinzi pentru a lucra ca programator sau tester. De asemenea, şi în anunţurile de joburi pentru programatori sau testeri de pe eJobs.ro, vei găsi informaţii despre cunoştinţele pe care angajatorii se aşteaptă să le ai. Astfel vei descoperi aspectele pe care poate nu le stăpâneşti bine şi poţi investi timp în a le dezvolta.

Alege tehnica potrivită de studiu

Eşti în vacanţă şi nu ar trebui să dedici studiului acelaşi timp ca la şcoală. Pentru a fi eficient şi pentru a-ţi păstra energia, ar trebui să-ţi organizezi sesiuni de 2-4 ore pentru învăţare sau să foloseşti aceste tehnici:

Tehnica Pomodoro

La fiecare sesiune de studiu de 20-25 de minute, ia o pauză de 5 minute, iar după patru sesiuni de învăţare, ia o pauză mai lungă de 15-30 de minute. Această tehnică este eficientă pentru că există tentaţia de a studia continuu sau de a încerca să remediezi anumite bug-uri şi să uiţi practic de pauze. Îţi permite să iei pauze în mod conştient şi să-ţi oferi acea doză de energie de care ai nevoie pentru a continua deprinderea de noi cunoştinţe.

Începe cu task-urile mai dificile

Ai putea fi tentat să amâni sesiunea de învăţare pentru că ai anumite aspecte care ţi se par dificile. Şi să laşi totul pentru noaptea, afectându-ţi astfel şi ritmul de somn. Însă soluţia este să începi dimineaţa cu ce e mai greu şi apoi să te bucuri şi de momente de relaxare în timpul zilei.

Studiază cu un coleg

Cea mai bună tehnică prin care te poţi asigura că menţii un ritm constant de învăţare şi îţi atingi obiectele este să propui unui coleg să studiaţi împreună. Cum ar trebui să gândeşti sesiunea de învăţare alături de un coleg? Înainte de fiecare sesiune de studiu, ar trebui să-ţi propui anumite obiective de atins, apoi să le comunici colegului pentru a te asigura că acesta le va urmări cu atenţie. La fel ar trebui să procedeze şi el în cazul tău. Astfel veţi putea rămâne pe linia dorită de studiu.

Studiul e mai eficient prin aceste tehnici:

- Împărţiţi materia de studiu

- Prezentaţi fiecare noile cunoştinţe deprinse

- Testaţi cunoştinţele celuilalt

- Cereţi ajutor unul altuia pentru a deprinde noi cunoştinţe şi abilităţi

Rezervă timp pentru tine!

Ai la îndemână numeroase idei pentru a studia în vacanţă, dar este important să te gândeşti şi la tine. Nicio companie nu are nevoie de un coleg epuizat, prin urmare o pauză de două zile pe săptămână este binevenită. Gândeşte-te la activităţile care-ţi dau energie şi planifică-le pentru aceste zile libere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb