Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a demarat procesul de informare a românilor din străinătate cu privire la scrutinurile care vor avea loc în anul 2024, iar primele sesiuni de conştientizare a alegătorilor au fost organizate la Paris, în 5 septembrie, şi la Roma, în 7 septembrie, relatează agerpres.ro.
"Cele două sesiuni de informare, organizate cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, al Ambasadei României din Republica Franceză şi al Ambasadei României din Republica Italiană, s-au desfăşurat în concordanţă cu misiunea constituţională a Autorităţii Electorale Permanente şi fac parte din activităţile implementate de AEP în cadrul proiectului 'DIGI-EMB - Digitalizare pentru creşterea nivelului transparenţei, eticii şi integrităţii activităţilor de management electoral şi finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale'. Sesiunile de informare pe tema proceselor electorale viitoare au fost susţinute de specialişti ai AEP şi s-au bucurat de un interes ridicat din partea participanţilor, respectiv membri ai comunităţilor de români din Franţa şi Italia", se arată într-un comunicat de presă remis luni AGERPRES.
Aceste activităţi continuă demersurile demarate de AEP pentru "pregătirea riguroasă şi din timp" a alegerilor din anul 2024 şi sunt menite să sprijine formarea unei culturi civice de prevenire a fenomenului corupţiei în sistemul electoral şi să contribuie la sporirea încrederii în integritatea proceselor electorale, mai spune comunicatul.
"Informarea corectă şi promptă a alegătorilor este fundamentul alegerilor democratice şi constituie una dintre principalele preocupări ale Autorităţii Electorale Permanente. Suntem onoraţi că Ministerul Afacerilor Externe şi misiunile diplomatice s-au alăturat iniţiativei AEP şi ne sprijină pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a sesiunilor de informare şi conştientizare a alegătorilor români din străinătate. Dorim să ne asigurăm că aceştia îşi cunosc drepturile electorale, dar şi responsabilităţile care decurg din respectarea regulilor de organizare şi desfăşurare a alegerilor libere şi corecte. Participarea ridicată la primele sesiuni de informare reliefează interesul cetăţenilor pentru toate aceste aspecte. Specialiştii AEP vor continua dialogul cu reprezentanţii comunităţilor româneşti şi cu asociaţiile de români din străinătate pentru consolidarea încrederii alegătorilor în procesele electorale", a declarat preşedintele AEP, Toni Greblă.
Campania de conştientizare a alegătorilor români din străinătate va continua în perioada următoare şi va include sesiuni de informare organizate de AEP la Bruxelles (19 septembrie), Haga (21 septembrie), Chişinău (27 septembrie 2023), Madrid (3 octombrie 2023), Copenhaga (17 octombrie 2023), Stockholm (19 octombrie 2023), Lisabona (27 octombrie 2023), Berlin (31 octombrie 2023), Viena (2 noiembrie 2023) şi Dublin (14 noiembrie 2023).
"Autoritatea Electorală Permanentă implementează, în calitate de beneficiar, proiectul 'DIGI-EMB - Digitalizare pentru creşterea nivelului transparenţei, eticii şi integrităţii activităţilor de management electoral şi finanţare a partidelor politice şi a campaniilor electorale', finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020. Sesiunile de informare asigură implementarea de către AEP a Măsurii 2.4. din Strategia Naţională Anticorupţie 2021-2025, sprijinind formarea unei culturi civice de confruntare a fenomenului corupţiei 'mici' în sistemul electoral", se mai menţionează în comunicatul AEP.