Afacerea "3H": Hayssam, Hergan, Hrebenciuc

Romana Puiuleţ
Ziarul BURSA #Politică / 8 iulie 2005

Alexander Hergan, patronul companiei "Avrig 35", este investitorul american pentru care susţine Viorel Hrebenciuc că a încercat să intermedieze preluarea unui teren de la Omar Hayssam

Terenul în cauză este, de fapt, patinoarul Floreasca, aflat de mai mulţi ani în proprietatea lui Hayssam

Hergan neagă că i-ar fi cerut lui Hrebenciuc să negocieze cu Hayssam

Misteriosul investitor american pentru care susţine Viorel Hrebenciuc că a negociat cu Omar Hayssam în curtea casei sale este Alexander Hergan, patronul cunoscutei companiei de construcţii "Avrig 35".

Viorel Hrebenciuc ne-a declarat că a încercat să intermedieze preluarea patinoarului Floreasca (cu o suprafaţă de 5000 de mp) de către un investitor american de la Omar Hayssam, care solicita un preţ ridicat pe metrul pătrat.

Alexander Hergan a acceptat ieri să ne povestească cum a ajuns să negocieze cu Omar Hayssam o afacere imobiliară şi care a fost rolul liderului PSD, Viorel Hrebenciuc. Alexander Hergan ne-a confirmat că negociază de aproape doi ani cu omul de afaceri sirian preluarea patinoarului Floreasca, dar susţine că nu i-a cerut niciodată lui Hrebenciuc să intermedieze tranzacţia, estimată la aproximativ 2,5 milioane de euro. Alexander Hergan spune că l-a cunoscut pe Viorel Hrebenciuc prin intermediul unei cunoştinţe comune, se pare, alta decît Omar Hayssam, dar că nu i-a cerut vreodată un astfel de favor.

Alexander Hergan deţine terenul pe care a funcţionat fosta fabrică de gheaţă, aflată chiar în vecinătatea patinoarului Floreasca şi societatea "Automatica". Intenţia investitorului era de a prelua şi terenul pe care se află patinoarul pentru a dezvolta un proiect impresionant, pe care nu a dorit să ni-l divulge. Investitorul american s-a întîlnit de aproximativ trei ori cu Omar Hayssam, însă negocierile pentru patinoar au eşuat de fiecare dată, din cauza preţului cerut de sirian.

Presa a semnalat, zilele trecute, că liderul PSD s-ar fi întîlnit de cel puţin două ori cu Omar Hayssam în luna martie. Un cotidian central a publicat un fragment din declaraţia lui Mohammad Munaf dată anchetatorilor, în care afirmă că Viorel Hrebenciuc i-a pretins 1 milion de dolari lui Omar Hayssam, promiţindu-i că îi va rezolva, în schimb, problemele din justiţie. Viorel Hrebenciuc a negat că s-ar fi întîlnit cu omul de afaceri pentru acest motiv, însă a admis că s-a văzut cu sirian pentru a mijloci o tranzacţie imobiliară pentru investitorul american.

Doar că investitorul spune că nici vorbă să-i fi cerut vreodată lui Hrebenciuc un asemenea favor mai ales că nu l-a întîlnit decît de trei ori în viaţă. Alexander Hergan nu înţelege de ce Viorel Hrebenciuc a declarat că a intermediat această afacere. "Chiar dacă s-ar fi hotărît să negocieze fără să îl rog eu, ar fi trebuit să îmi comunice şi mie rezultatul", mai spune Alexander Hergan.

Alexander Hergan este un profesionist al burselor. Plecat din România cu cîteva zeci de ani în urmă, domnul Hergan a făcut carieră la "Chicago Board of Trade", unde este membru. Alexander Hergan l-a acompaniat pe Thomas Curtean (un alt român, emigrat în SUA cu mulţi ani în urmă şi care este şi el membru al Bursei din Chicago) în asistenţa pe care a acordat-o Bursei de Mărfuri din Sibiu pentru organizarea tranzacţiilor futures pe valute. În paralel, Alexander Hergan a dezvoltat o intensă activitate pe piaţa construcţiilor din ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb