Afacerile Argus Constanţa au scăzut cu 35% la şase luni

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 august 2013

Afacerile Argus Constanţa au scăzut cu 35% la şase luni

Producătorul de ulei alimentar Argus Constanţa a raportat pentru primul semestru afaceri în scădere cu 34,4%, la 41,79 milioane lei (9,5 milioane euro), şi pierderi de trei ori mai mari, de 13,29 milioane lei, ca urmare a scumpirii materiei prime şi reducerii pronunţate a preţului uleiului.

În aceeaşi perioadă din 2012, compania a avut afaceri de 63,79 milioane lei şi pierderi de 4,23 milioane lei.

"Pierderea înregistrată se datorează în primul rând faptului că materia primă achiziţionată din recolta anului 2012 a fost mai scumpă cu aproximativ 30% faţă de cea achiziţionată în anul 2011, în timp ce preţul de vânzare a uleiului a scăzut cu aproximativ 30% faţă de 2011", potrivit unui raport al companiei transmis ieri Bursei.

La finalul lunii iulie, producătorul de ulei alimentar a încheiat trei contracte cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură prin care va vinde statului 9,5 milioane litri de ulei vegetal, în valoare cumulată de aproape 53 milioane lei (12 milioane euro), cantitate inclusă în Planul European de Ajutorare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România (PEAD) - 2013.

"Acest eveniment creează condiţiile necesare recuperării pierderii înregistrate în primul semestru al anului 2013", se precizează în sursa citată.

Compania este controlată de SIF Oltenia (SIF5) şi fondul de investiţii Business Capital for Romania Opportunity Fund Cooperatif, care deţin 55,7% şi, respectiv, 29,61% din acţiuni. Cei doi acţionari au cumpărat acţiuni la mijlocul lunii iunie, când mai multe firme controlate de omul de afaceri Cătălin Chelu au vândut 46,38% din titlurile producătorului de ulei, pentru 39,8 milioane lei (aproape 9 milioane euro), potrivit Mediafax.

Pentru anul trecut, Argus a raportat o cifră de afaceri de 146,5 milioane lei (32,8 milione euro), în scădere cu 36%, şi pierderi de aproape 21 milioane lei (4,7 milioane euro). Astfel, cantitatea de ulei vândută pentru PEAD va reprezenta o treime din cifra de afaceri de anul trecut.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb