AFP: Avocaţii lui Donald Trump cer anularea condamnării sale pentru plăţi ascunse

R.S.
Internaţional / 12 iulie

AFP: Avocaţii lui Donald Trump cer anularea condamnării sale pentru plăţi ascunse

Avocaţii lui Donald Trump au cerut anularea condamnării sale penale de la New York pentru plăţi ascunse către o vedetă de filme pentru adulţi, invocând o recentă decizie a Curţii Supreme care recunoaşte o largă imunitate pentru fostul preşedinte, informează AFP.

Cea mai înaltă jurisdicţie americană cu majoritate conservatoare a recunoscut pe 1 iulie, într-o decizie neaşteptată, o anumită imunitate penală pentru preşedinte, o victorie pentru Donald Trump, confruntat cu patru dosare penale, cu câteva luni înainte de alegerile în care el ar urma să se confrunte cu Joe Biden.

"Verdictele juraţilor trebuie să fie anulate şi actul de acuzare respins", au declarat avocaţii lui Donald Trump într-un document depus joi la judecătorul însărcinat cu procesul său la New York, Juan Merchan.

Republicanul a fost condamnat pe 30 mai pentru 34 de delicte de falsificare de documente contabile, menite să ascundă o plată de 130.000 de dolari către actriţa de filme pentru adulţi Stormy Daniels, pentru a evita un scandal sexual chiar la sfârşitul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2016, scrie AFP.

Un proces istoric, în condiţiile în care Donald Trump este primul fost preşedinte al SUA care a fost declarat vinovat în proces penal.

Pedeapsa în acest dosar ar fi trebuit să fie pronunţată joi, însă această etapă a procesului a fost amânată, după decizia Curţii Supreme. Judecătorul Merchan a dat asigurări că el se va pronunţa asupra cererii de anulare pe 6 septembrie, dar că, dacă aceasta va fi respinsă, pedeapsa va fi pronunţată pe 18 septembrie.

Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, a declarat deja la tribunal că el nu se opune amânării în pronunţarea sentinţei, estimând că "argumentele acuzatului" în ceea ce priveşte cererea sa de a anula condamnarea "nu sunt fondate", transmite AFP.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Dama de companie,

    platita de Presedintele USA, 

    marea problema a lumii,

    unde a decazut si America 

    Ochii vad, inima cere sí ce mai conteza 1xx xxx de dolari la averea lui sí economia lui SUA. Ám fi bucurosi daca sí presedintii nostri ar tepui statul numai cu aceasta suma mica. Dulapul s-a plimbat cu prima doamna in toata tarile, Base a vandut flota ....dar ce mai conteza 130 000 USD .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb