AFP: Civilii ucraineni fug din faţa avansului trupelor ruse, care se apropie de Pokrovsk

R.S.
Internaţional / 21 august

AFP: Civilii ucraineni fug din faţa avansului trupelor ruse, care se apropie de Pokrovsk

Populaţia ucraineană fugea miercuri din cauza avansului trupelor ruse în direcţia Pokrovsk, un important nod logistic în estul Ucrainei, de care acestea continuă să se apropie în pofida ofensivei Kievului în regiunea rusă Kursk, relatează AFP.

Armata rusă a cucerit sat după sat în ultimele săptămâni în acest sector al frontului şi se află acum la circa zece kilometri de Pokrovsk, un oraş de 53.000 de locuitori pe care autorităţile ucrainene încearcă să-l evacueze de urgenţă.

Întâlnit de jurnaliştii France Presse în timp ce părăsea regiunea, Maksim, de 40 de ani, a spus că situaţia este "foarte tensionată" şi că se înrăutăţeşte de la oră la oră. Blocul de opt etaje în care locuia a fost lovit recent, în timp ce se întorcea acasă, conform AFP.

"Am decis să plec pentru că viaţa este mai importantă", povesteşte acest miner care lucrează într-o mină din Pokrovsk.

Anatoli, de 60 de ani, spune că a fost martorul a două bombardamente. "Ce pierderi! Dar toată lumea este în viaţă, mulţumim lui Dumnezeu. Oamenii au plecat", a spus el.

Autorităţile regionale au dispus luni "evacuarea forţată" a familiilor cu copii din Pokrovsk, un oraş care se află pe o rută care duce la Ceasiv Iar şi Kostiantinivka.

Nou semn al avansului său, armata rusă a revendicat miercuri cucerirea unui nou sat în acest sector, Jelane, aflat la circa 20 km est de Pokrovsk.

Marţi, armata rusă a anunţat că a cucerit oraşul New York, o victorie simbolică datorită numelui localităţii. Dar localitatea este de asemenea prezentată de Rusia drept o importantă platformă logistică pentru trupele ucrainene în aglomerarea de la Toreţk.

Militari şi bloggeri ucraineni au dat totuşi asigurări că o parte din New York a rămas sub controlul forţelor Kievului.

Dacă ofensiva ucraineană declanşată la 6 august în regiunea rusă Kursk a beneficiat de multă atenţie pentru că a dus ostilităţile pe teritoriul atacatorului, epicentrul luptelor rămâne în regiunea industrială ucraineană Donbas, unde soldaţii ruşi sunt în avantaj, fiind mai bine echipaţi şi mai numeroşi.

În regiunea Kursk, militarii ucraineni au anunţat marţi seară că deţin controlul asupra a 1.263 kmp şi 93 de aşezări. Cea mai mare cucerire de până acum este cea a oraşului Sudja, cu circa 5.500 de locuitori, aflat la opt kilometri de frontiera cu Ucraina.

Ofensiva ucraineană în regiunea Kursk nu pare totuşi să fi permis uşurarea presiunii ruse asupra Pokrovsk, comentează France Presse.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Cred ca au cazut in propria capcana...rusii nu au mutat trupe din Donbass, dimpotriva, inca 2 brigazi mecanizate au fost aduse pt asaltul final spre Ceasiv Iar. Militarii ucraineni trebuiau sa faca dupa mintea lor, nu a americanilor...care stiu sa lupte doar cu irakieni sau talibani...un fiasco scump pt Zelensky.

    1. "inca 2 brigazi mecanizate au fost aduse" ca restul au fost distruse:-)...dupa 900 de zile de "Military Special Operation" in loc sa fiti la Kiev va luptati in Kursk:-)..."succesuri":-)

      Iar ai luat informatiile, din surse "sigure",

      dar o OK, esti haios de tot 

    ooo da sigur...se dau lupte in zona de luni de zile si civilii stau prin zona.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb