Drone au fost reperate în apropierea unor baze americane în Regatul Unit, în mai multe rânduri, începând de la 20 noiembrie, inclusiv la începutul acestei săptămâni, anunţă Forţele Aeriene americane (US Air Force), care precizează că acestea nu sunt considerate ostile, relatează AFP.
Începând de la 20 noiembrie, "sisteme aeriene mici fără pilot" au fost observate în mai multe rânduri la trei baze în estul Angliei.
Luni seara, numărul dronelor "a fluctuat şi variat de la o bază la alta", a anunţat marţi seara un purtător de cuvânt al Forţelor Aeriene americane în Europa într-un comunicat transmis AFP de către serviciile acestora de la baza Mildenhall, în estul Angliei.
Aceasta este una dintre cele trei baze - alături de RAF Lakenheath şi RAF Feltwell - în apropietrea cărora au fost reperate drone începând de la 20 noiembrie.
US Air Force anunţa luni că "sisteme aeriene mici fără pilot" au fost observate "în apropierea şi deasupra" acestor baze "între 20 şi 24 noiembrie".
Marţi, Forţele Aeriene americane au precizat că nu a existat "un impact asupra locuitorilor sau infrastructurilor bazelor" şi că dronele "nu au fost identificate ca ostile".
Ele au anunţat însă că are loc "o supraveghere continuă în vederea garantării securităţii" bazelor.
Potrivit agenţiei britanice de presă Press Association (PA), aproximativ 60 de militari britanici ajută Forţele Aeriene într-o anchetă cu privire la aceste drone.
"Luăm ameninţările în serios şi menţinem măsuri robuste în instalaţiile apărării", a anunţat un purtătror de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării.
Opinia Cititorului