AFP: Numeroşi brazilieni au ieşit pe străzile din Sao Paulo pentru a-l susţine pe fostul preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro

A.F.
Internaţional / 26 februarie

Jair Bolsonaro

Jair Bolsonaro

Numeroşi brazilieni au ieşit duminică pe străzile din Sao Paulo pentru a-l susţine pe fostul preşedinte de extremă-dreapta Jair Bolsonaro, care a denunţat ineligibilitatea sa în timpul acestei demonstraţii de forţă, relatează AFP.

"Nu putem accepta ca vreo putere să înlăture pe cineva de pe scena politică, dacă nu este pentru un motiv întemeiat. Nu putem concepe alegeri prin descalificarea adversarilor", a declarat el în faţa unei mulţimi de susţinători.

Fostul preşedinte, îmbrăcat la manifestaţie în tricoul galben al echipei naţionale de fotbal a Braziliei, un simbol însuşit de bolsonarişti, a fost declarat anul trecut ineligibil până în 2030 pentru dezinformare.

Anchetat pentru o presupusă "tentativă de lovitură de stat", el a negat din nou orice implicare.

"Ce este o lovitură de stat? Tancuri pe străzi, arme, comploturi. Nimic din toate astea nu s-a întâmplat în Brazilia", a declarat el, adăugând că solicită "o amnistie pentru bieţii nenorociţi care sunt încarceraţi la Brasilia" după ce au luat cu asalt sediul puterii la 8 ianuarie 2023, la o săptămână după învestirea preşedintelui Lula.

De asemenea, în discursul său, el s-a descris încă o dată ca fiind "persecutat". "Caut pacea, pentru a şterge trecutul şi a găsi o modalitate de a trăi în pace", a spus el.

Îmbrăcaţi şi ei în verde şi galben, susţinătorii săi s-au adunat în masă pe Avenida Paulista, artera emblematică a celei mai mari metropole din America Latină. Organizatorii se aşteptau la aproximativ 500.000 de persoane.

-DUMNEZEU, ŢARA ŞI FAMILIA".

În mulţime, Wilson Aseka, care a călătorit aproximativ 700 de kilometri din statul vecin Minas Gerais, era sigur că "Bolsonaro este o persoană cinstită, o victimă a persecuţiei". În vârstă de 63 de ani, cu un steag brazilian la gât, crede că este "important să-l susţinem, pentru că el îl reprezintă pe Dumnezeu, patria şi familia", sloganul fostului preşedinte.

"Brazilia este cu el, nu ne pasă de ceilalţi, ne pasă că ne reprezintă din nou", spune şi Giovanna Bruneta, o avocată în vârstă de 36 de ani.

La 8 februarie, Jair Bolsonaro a primit interdicţia de a părăsi teritoriul brazilian în urma unei operaţiuni a poliţiei care a vizat mai mulţi foşti apropiaţi, inclusiv foşti miniştri şi militari de rang înalt, cu zeci de percheziţii şi arestări.

Fostul preşedinte a păstrat joi tăcerea în faţa anchetatorilor Poliţiei Federale care l-au convocat în legătură cu acest caz.

Fostul căpitan de armată este vizat şi de alte anchete, printre care se numără suspiciuni de falsificare a certificatelor de vaccinare Covid-19 şi presupusa deturnare de cadouri primite din străinătate, inclusiv bijuterii donate de Arabia Saudită.

În pofida acestor scandaluri, el este considerat în continuare liderul opoziţiei şi este adulat de susţinătorii săi. În ciuda ineligibilităţii sale, el intenţionează să îşi folosească influenţa pentru a-şi alege aliaţi la alegerile municipale din octombrie, într-o ţară care este încă foarte polarizată.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Populatia e saraca si bursa lor sta pe bula de pret!

    e buna treaba! 

    indexul bursier al lor este de 91 de ori slariul minim din ianuarie 2024! 

    vai de capul lor... sunt furati de monopol gov si aia ii aclama! 

    ceva tre sa cedeze in fata! nici pibul nu reuseste sa depaseasca varful din 2011.... 

    normal ca "loviturile" de stat se incearca mereu in crashuri piburi sau tfpuri! idem si la noi cu comunism la putere si comunism plecat de la putere! 

    s c c r e t 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb