Agenţia Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuţ Nedea cu peste 21 milioane de euro

A.F.
Companii / 11 iunie

Agenţia Litoralulromanesc.ro a fost cumpărată de Szallas Group, parte a grupului polonez Wirtualna Polska Holding, de la Ionuţ Nedea cu peste 21 milioane de euro

Tranzacţia va crea condiţiile dezvoltării unui jucător major în contextul turismului regional, prin consolidarea relaţiei cu partenerii comerciali, creşterea şi diversificarea serviciilor cu valoare adăugată oferite clienţilor. Întreaga echipă, inclusiv fondatorul Ionuţ Nedea, îşi va continua activitatea în cadrul companiei, care va continua să opereze brandul Litoralulromanesc.ro - un etalon pe piaţa turistică din România, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, agenţia de turism Litoralulromanesc.ro, deţinută de compania Creative Eye SRL din Constanţa, a fost fondată de Ionuţ Nedea. Cu o experienţă de aproape 20 de ani pe piaţa locală de turism, compania este cel mai mare retailer de vacanţe în staţiunile de la Marea Neagră atât ca număr de turişti, cât şi ca cifra de afaceri. Compania are un portofoliu de peste 500 de unităţi de cazare în care, în 2023, turiştii au făcut rezervări cu o valoare totală care depăşeşte 45 milioane de euro.

Szallas Group deţine portaluri de rezervări online de cazare în Polonia (Nocowanie.pl), Ungaria (Szallas.hu), Republica Cehă (Hotel.cz) şi Croaţia. Compania este prezentă şi în România din 2020, când a preluat site-ul de rezervări Travelminit.ro, care oferă peste 8.000 de unităţi de cazare în toată ţara, generând rezervări în valoare de 30 milioane de euro în 2023.

Szallas Group s-a alăturat Wirtualna Polska Holding în 2022. Wirtualna Polska Holding (WP) este un grup tehnologic de companii listat la Bursa de Valori din Varşovia, cu operaţiuni în media, publicitate şi e-commerce, prezent în Polonia şi în ţările Europei Centrale şi de Est.

"Tranzacţia este foarte importantă pentru piaţa turistică locală, deschizând calea către o consolidare a turismului intern într-un context global, consolidare necesară pentru a deveni mai eficienţi şi pentru a face faţă provocărilor. Trebuie să începem să concurăm cu pieţele externe, iar pentru a face aceasta este nevoie ca piaţa internă să se coaguleze şi să devenim unul dintre cei mai mari jucători din regiune. Din punct de vedere operaţional, nu se schimbă nimic pentru clienţii Litoralulromânesc.ro având în vedere că echipa şi brandul care ne-a asigurat succesul rămân aceleaşi. Pe de altă parte, cred că seriozitatea şi tenacitatea cu care am dezvoltat compania în ultimii aproape 20 de ani printr-o creştere durabilă, bazată pe o viziune pe termen lung, ne-au consolidat poziţia de lider al vacanţelor la Marea Neagră şi au atras atenţia unuia dintre principalii jucători ai turismului online din regiune", spune Ionuţ Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Tranzacţia se va desfăşura în două etape, urmând a fi finalizată în aprilie 2025, când Litoralulromanesc.ro aniversează 20 de ani de activitate. Prima etapă a tranzacţiei, care se va finaliza odată cu îndeplinirea condiţiilor suspensive, în special odată cu obţinerea avizului Consiliului Concurenţei, presupune preluarea de către Grupul Szallas a 80% din compania românească, valoarea acestei prime tranzacţii fiind de 16,8 milioane de euro. Restul de 20% din companie va fi preluat de Szallas Group în 2025, în urma aprobării situaţiilor financiare din 2024, pe baza unui mecanism de preţ stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare. Valoarea implicită a Creative Eye SRL este în prezent de peste 21 de milioane de euro.

"Grupul Szallas operează în România din 2020, când a achiziţionat portalul de rezervări Travelminit. Achiziţia Litoralulromanesc.ro este o piatră de hotar în dezvoltarea noastră în această ţară. Este o combinaţie de două afaceri care operează în turism, dar care au caracteristici diferite şi, totuşi, complementare. Travelminit se concentrează pe excursii scurte, de weekend, în spaţii de cazare mai mici din destinaţii interne, în vreme ce Litoralulromanesc.ro este liderul ţării în sejururi în staţiunile de litoral. Împreună, vom putea oferi clienţilor noştri o ofertă de călătorie cuprinzătoare", spune Ferenc Rigo, CEO al Grupului Szallas.

Prin preluarea Litoralulromanesc.ro, Wirtualna Polska Group îşi continuă expansiunea în industria turismului din Europa Centrală şi de Est.

"Grupul Szallas s-a alăturat grupului WP la sfârşitul anului 2022. De atunci, am urmărit constant o strategie de a construi un campion local în rezervările de călătorii interne în Europa Centrală şi de Est. Sunt foarte încântat că prima achiziţie a Grupului Szallas, în urma preluării acestuia de către WP Group, este în România, ţară în care credem că dezvoltarea serviciilor de călătorie va fi cea mai rapidă. Credem că, la fel ca şi economia românească în ansamblu, şi piaţa de turism va înregistra în curând o creştere foarte dinamică, ajungând din urmă ţări comparabile", spune Aleksander Kusz, VP E-commerce la Wirtualna Polska Holding S.A.

Fondatorul Litoralulromanesc.ro vinde doar agenţia de turism Litoralulromanesc.ro. Restul activelor aflate sub umbrela companiei Creative Eye SRL - Hotelul Opal din Jupiter şi brandul Amelie (apartamente în regim hotelier) din Mamaia - vor face obiectul unui proces de carve-out, urmând să fie preluate de o nouă companie deţinută de Ionuţ Nedea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb