Şefii de stat şi de guverne ai ţărilor din cadrul G20 se reunesc joi, prin videoconferinţă, într-un summit pe tema epidemiei noului coronavirus, în contextul în care Grupul Celor Douăzeci cel mai dezvoltate ţări este criticat din cauza unei lentori a unei reacţii faţă de consecinţele economice ale crizei, relatează Reuters.
Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale ale statelor membre G20 au promis luni, în altă videoconferinţă, să elaboreze un "plan de acţiune" împotriva pandemiei noului coronavirus care, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI) va provoca o recesiune mondială.
Summitul extraordinar de joi urmează să aibă loc pe fondul unui adevărat război al preţului petrolului între Arabia Saudităşi Rusia, două ţări membre G20, şi unor tensiuni tot mai mari între alte două ţări, Statele Unite şi China, pe tema originii pandemiei care devastează lumea.
Având în vedere constrângerile în domeniul politicii monetare, ţările membre G20 nu au altă alternativă decât o relansare bugetară în vederea susţinerii creşterii economice, apreciază Agathe Demarais, directoarea previziunilor la nivel mondial de la Economist Intelligence Unit (EIU).
Pe de altă parte, preşedinţii francez Emmanuel Macron şi chinez Xi Jinping şi-au exprimat speranţa luni, într-o convorbire la telefon, ca acest summit extraordinar G20 să abordeze aspecte sanitare şi economice ale crizei noului coronavirus, a anunţat Palatul Élysee, scrie AFP.
"Cei doi preşedinţi s-au pus de acord asupra faptului că organizarea unui asemenea summit ar fi utilă mai ales pe plan sanitar, printr-o asociere a OMS cu scopul de a lucra împreună la tratamente şi un vaccin, iar pe plan economic printr-o stabilizare a economiei mondiale prin măsuri coordonate în plan monetar şi bugetar, o susţinere a statelor celor mai vulnerabile", a anuţat preşedinţia franceză