Primăria Sectorului 4 a anunţat, vineri, că investeşte în peste 2.000 de locuri în creşe şi grădiniţe noi, în contextul în care la nivelul acestei zone administrativ-teritoriale sunt aproximativ 2.500 de solicitări ce nu au putut fi soluţionate, conform agerpres.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, autoritatea locală trebuie să efectueze demersuri urgente pentru a gestiona "criza acută" a locurilor disponibile în creşele şi grădiniţele de stat, potrivit sursei.
Primăria Sectorului 4 precizează că a făcut primii paşi ce presupun reconfigurarea unor clădiri deja existente aflate fie în proprietatea, fie în administrarea sa şi transformarea acestora în creşe şi grădiniţe noi, relatează sursa citată. Implementarea acestei prime etape va crea 2.000 de noi locuri în creşe şi grădiniţe, transmite sursa indicată.
Primele astfel de lucrări s-au încheiat în zona Niţu Vasile, unde fostul sediul al Direcţiei de Taxe şi Impozite Locale Sector 4 a fost reconfigurat şi modernizat, iar din septembrie 2023 primeşte aproximativ 120 de copii în regim de creşă, informează sursa. Lucrări similare sunt în derulare şi în cazul fostului sediu al Direcţiei Generale de Poliţie Locală Sector 4 din Aleea Ciceu, precum şi în ceea ce priveşte clădirea din Strada Enache Ion în care până anul trecut a funcţionat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4, se explică în comunicat, potrivit agerpres.
Acestor noi spaţii educaţionale li se vor adăuga, anul acesta, alte cel puţin patru asemenea unităţi pentru care autoritatea locală a demarat procedurile administrative premergătoare începerii lucrărilor, precizează sursa citată.
În cursul anului 2024, urmează să debuteze construcţia de la zero a unei grădiniţe şi a unei creşe pe Bulevardul Metalurgiei 214-220, în zona noului parc "Tudor Arghezi", menţionează sursa indicată.
În paralel, vor fi modernizate şi reconfigurate alte trei spaţii aflate în administrarea autorităţii locale şi în cazul cărora funcţiunea actuală de spaţii comerciale nu se mai justifică, dată fiind atât necesitatea urgentă a creării de noi locuri în creşe şi grădiniţe, cât şi situarea acestora în proximitatea altor centre comerciale cu funcţiuni similare. Acestea sunt: clădirea Pieţei Apărătorii Patriei, un imobil aferent Pieţei Progresul, precum şi clădirea Pieţei Berceni, conform agerpres.
Pentru toate aceste spaţii va fi solicitat acordul Consiliului General al Municipiului Bucureşti în vederea schimbării destinaţiei, transmite sursa.
Totodată, va continua procesul de identificare a soluţiilor necesare pentru ca, prin fonduri locale, naţionale sau europene, să fie acoperit integral necesarul de locuri pentru copii în creşe şi grădiniţe, se subliniază în comunicat, informează agerpres.
1. Grdinite noi
(mesaj trimis de Elena în data de 06.01.2024, 04:40)
In toate gradinitele si scolile din sectorul 4, parintii trebuie sa cotizeze cu materialele de igiena. Iar pe deasupra in scoala trebuie sa schimbam parchetul, sa cumparam proiectoare , sa cumparam jaluzele. Etc. Cand vreodata vom vedea si ceva concrete palpabil, fara sa mai cotizam an de an.