Agista intră într-o nouă etapă de dezvoltare si anunţă extinderea responsabilităţilor echipei de Board

A.F.
Companii / 8 martie

Agista intră într-o nouă etapă de dezvoltare si anunţă extinderea responsabilităţilor echipei de Board

Fondul de investiţii de growth equity Agista intră într-o nouă etapă de dezvoltare şi anunţă extinderea responsabilităţilor Consiliului de Administraţie. Consiliul va avea rol executiv cu focus pe performanţă operaţională şi diversificarea portofoliului, conform unui comunicat remis redacţiei.

Conform comunicatului, după lansarea cu succes şi formarea unei echipe performaţe de investment, Agista trece de la o etapă în care focusul echipei a fost acela de a plasa capitalul, la o etapă hibridă, în care managementul companiilor din portofoliu necesită o atenţie sporită. În această fază de dezvoltare va continua activitatea de investment, creând premise excelente pentru ca Agista să poată genera valoare considerabilă pentru acţionarii săi. Această decizie strategică urmăreşte crearea unui cadru managerial menit să maximizeze oportunităţile de dezvoltare ale companiei şi să conducă la nivelul următor strategia de creştere a acesteia.

"Această mişcare strategică are la bază credinţa că, pentru a atinge potenţialul maxim, companiile au nevoie de management cu competenţe cât mai diverse. Agista a avut o traiectorie ascendentă, reuşind în timp record să se impună pe piaţa de PE locală ca fiind unul dintre cele mai agile fonduri de growth equity. Şi, tocmai pentru a facilita tranziţia către o nouă etapă de creştere, diversificare şi consolidare a companiei, am adoptat această soluţie de management, care serveşte misiunii Agista nu doar prin mixul de competenţe manageriale şi know-how, ci şi prin accesul rapid la resursele şi sinergiile din cadrul grupului", a declarat Andrei Cionca, membru Consiliului de Administraţie Agista.

"Am luat această decizie împreună cu echipa cu credinţa că, la doi ani de la lansare, Agista e pregătită pentru o nouă etapă de dezvoltare accelerată. Alături de echipa de investment, din rolul de CEO, am reuşit să punem Agista pe o traiectorie ascendentă. Am setat sistemele potrivite, am pivotat ca model de business pentru a ne adapta pieţei, avem o echipă robustă de investment şi un pipeline strategic semnificativ care va genera continuitate şi valoare pentru acţionarii noştri. Toate acestea au oferit un momentum de creştere pentru Agista. Mai departe, pentru a atinge potenţialul maxim într-un timp cât mai scurt, e momentul oportun ca boardul Agista să îşi amplifice implicarea şi să ofere suport sporit echipei de investment. Mă bucur să fiu parte din acest nou capitol al Agista din rolul de membru al boardului," a declarat Nick Kovacs, membru al Consiliului de Administraţie Agista.

Din Consiliul de Administraţie al Agista fac parte încă de la înfiinţare Andrei Cionca - cofondator, Nick Kovacs - acţionar fond (care a îndeplinit funcţia de CEO al companiei de la înfiinţarea acesteia) - şi Anca Maniţiu, toţi trei cu o vastă experienţă în domeniul investiţiilor şi al managementului afacerilor şi restructurării. Prin diversitatea competenţelor, echipa executivă va conferi Agista un avantaj competitiv major, contribuind la consolidarea şi extinderea rapidă a poziţiei fondului de growth pe o piaţă în continuă evoluţie.

Andrei Cionca, unul dintre cei mai apreciaţi antreprenori vizionari ai generaţiei sale, a anticipat nevoile mediului de afaceri românesc şi a setat noi standarde ale succesului în business ca fondator al companiilor CITR, ROCA, ROCA X şi AGISTA. Experienţa de peste 20 de ani în business şi aportul substanţial la dezvoltarea ecosistemului antreprenorial românesc i-au adus recunoaşterea comunităţii, fiind unul dintre cei mai admiraţi CEOs şi formatori de opinie ai generaţiei sale.

Anca Maniţiu este expert în gestiune financiară şi de risc, cu peste 25 ani de experienţă în domeniul financiar şi bancar. Experienţa sa bancară este deopotrivă consolidată de cei peste 10 ani de experienţă în piaţa de capital şi private equity, ceea ce îi oferă Ancăi perspectiva de ansamblu necesară pentru a anticipa impactul fiecărei decizii în orice punct din lanţul investiţional.

Nick Kovacs este un investitor şi antreprenor cu o vastă experienţă în private equity, M&A şi real estate cu peste 15 ani de experienţă în investment, încheierea de tranzacţii, bănci şi imobiliare, inclusiv 9 ani de activitate în managementul fondurilor de investiţii. Nick investeşte activ pe piaţa de capital locală şi în fonduri de private equity precum ROCA Investments, ROCA X şi Agista cu focusuri diferite. Viziunea acestuia despre private equity este că această industrie reprezintă cu adevărat cheia pentru dezvoltarea economiei româneşti. Mizează pe corelaţia directă dintre gradul de prezenţă a fondurilor de investiţii într-o economie şi gradul ei de dezvoltare şi îşi propune să contribuie susţinut la dezvoltarea acestei industrii.

Fondul de investiţii de growth Agista, în curs de autorizare la Autoritatea de Supraveghere Financiară, susţine prin capital şi know-how acele IMM-uri româneşti ale căror produse şi servicii sunt sau devin esenţiale pentru societate. Cu specific de acţionar minoritar, Agista investeşte tichete între 2-5 milioane euro şi acţionează ca un investitor ancoră, cu rol strategic, contribuind la dezvoltarea rapidă şi sănătoasă a companiilor în care investeşte. Prin parteneriatul cu Agista, companiile beneficiază de soluţii personalizate, ghidaj şi networking, având alături un partener de creştere în perspectiva transformării în campion regional.

Agista investeşte în toate domeniile de activitate, dar urmăreşte preponderent industriile: IT&C, healthcare, reciclare şi agritech. De la lansare şi până în prezent, Agista a investit în Eplus Smart Energy, Dendrio Solutions, GRX - de curând FORT, Top Tech, Bittnet Group şi Centrokinetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb